Chiftele cu tot felu'

Când o să cresc mare, o să-mi dau doctoratul din chiftele. Sau măcar din mâncatul lor.

Mic dejun cu quesadilla?

Bună, trebuie să vorbim. De obicei, după asta urmează niște vești proaste.

Risotto cu pancetta și busuioc

Ieri am făcut un risotto, fără alt motiv decât acela că aveam un litru de supă făcută pe un pui de casă, de la mama, pe care nu știam la ce altceva să o folosesc.

Angajez spălător de vase. Sau cumpăr mașină de spălat.

Dacă ai un restaurant, ai nevoie și de una și de alta.

Paste și Bucătăria pentru toți la 10 ani

Revista Bucătăria pentru toți a împlinit zece ani de la prima apariție, zece ani de viață, de rețete, de povești despre mâncare. Ocazie cu care-i felicit.

E supă sau e cremă?

no entries found

Întrebarea asta mă frământă de la prima supă-cremă pe care am mâncat-o în viaţa mea, o supă-cremă de legume făcută în bucătăria hotelului Carpaţi din Baia Mare. Bună, gustoasă, un pic afumată (o fi avut ceva bucătarul sau oala). De atunci a trecut ceva vreme, am mâncat un hectolitru de supe-cremă şi tot nu m-am lămurit. În căutarea răspunsului la astă teribilă întrebare, am făcut ieri o supăcremă de usturoi (am vrut să fac una de dovlecei dar m-a enervat teribil vânzătoarea care s-a răstit la un client care nu avea mărunt, aşa că i-am lăsat dovleceii cântăriţi gata pe masă şi pe ea uşor uimită). Există multe reţete. Cea folosită de mine e probabil cea mai simplă. Nu mai ştiu unde am văzut-o prima dată dar de bună seamă n-am inventat-o eu. Iat-o:

Totul începe cu usturoiul şi curăţarea lui. Avem nevoie de 10 căciulii măricele. Să vă spun un secret: dacă strângeţi căţelul de usturoi între degete, se desprinde cămaşa de pe el şi se curăţă destul de uşor. După ce aţi curăţat usturoiul, îndepărtaţi capătul acela rugos, nu are ce să caute în mâncare.
crema_de_usturoi_001.jpg

Până curăţaţi usturoiul (o să vă ia ceva timp), puneţi la fiert o ţelină cât un pumn şi o ceapă tăiată-n două. Mai scăpaţi nişte sare în apă şi câteva frunze de pătrunjel. Lăsaţi să fiarbă până se înmoaie ţelina.
crema_de_usturoi_002.jpg

După ce s-a înmuiat ţelina, adăugaţi usturoiul şi lăsaţi-l să fiarbă încet, cam un sfert de oră.
crema_de_usturoi_004.jpg

Turnaţi conţinutul oalei într-un bol mare, adăugaţi o cană de supă de carne (călduţă), condimentaţi cu sare şi cu piper alb şi mixaţi bine cu un blender.
crema_de_usturoi_006.jpg

Puteţi să vă opriţi aici dacă vreţi o supă-cremă de post. Pentru o textură mult mai fină şi pentru un plus de savoare şi dulceaţă însă, adăugaţi o ceaşcă de smântână dulce şi grasă şi mai mixaţi o jumătate de minut.
crema_de_usturoi_007.jpg

Pe deasupra puteţi (chiar e indicat) să presăraţi puţin busuioc amestecat cu tarhon şi să scăpaţi o frunză de pătrunjel verde. Sunt gusturi care se îmbină în linii foarte plăcute.
crema_de_usturoi_009.jpg

Vă recomand să încercaţi. Gustul usturoiului e estompat de fierbere, tăria lui la fel. În urma proceselor chimico-fiziceprin care usturoiul devine cremă, alium-ul se transformă într-o substanţă foarte prietenoasă, discretă ca un ospătar bătrân şi priceput, parfumată ca o femeie sigură pe ea, care n-are nevoie de accente stridente pentru a se face remarcată.
crema_de_usturoi_010.jpg

Era să uit: ca orice supă-cremă care se respectă, şi aceasta are nevoie de compania crutoanelor din pâine prăjită pentru a fi completă. Poftă bună.
crema_de_usturoi_015.jpg

17 Responses to E supă sau e cremă?

  1. nina

    Ce simpu e de facut. Gata felul unu de maine. La felul doi, bagam un gratar de genul celui din episodul unu din "Retete fara secrete". Abia astept!

  2. adi hadean

    nina, succes:-)

  3. camytzi

    Eu ma bucur ca ai ales varianta supei-creme de usturoi :D In sfarsit vad si eu o metoda de a putea manca usturoi fara sa imi fie nasol dupa aia :) Pare finuta de tot si usoara de facut, ceea ce ma duce cu gandul la faptul ca si gustul trebuie sa fie delicios… Si totodata "am" deja meniul aproape complet pt weekend: supa-crema, desert am zis ca fac coltunasii :D si mai trebuie sa ma hotarasc la felul doi :)) (sigur gasesc eu ceva delicios pe aici)

  4. adi hadean

    camy, e foarte prietenoasă supa cremă de usturoi, nu cred că o să ai probleme:-)

  5. melania

    oare supa-crema de conopida tot asa s-ar face? am mancat undeva si tare dor mi-e de gustul respectiv…

  6. adi hadean

    melania, în principiu da. doar că e bine să ţii conopida în apă cu sare o jumătate de ceas ( e o floare săraca şi-i plină de gâze mici). trebuie să-i mai adaugi un păstârnac, o rădăcină de pătrunjel, supă de carne (Sau apă, cum preferi) şi la urmă smântâna dulce.

  7. tiribonflax

    ieeeeei, supă-cremă de broccoli scrie pe uichendul ăsta, clar. verde, smântână, muuult usturoi :-D tot timpul îmi dai idei bune :)

  8. adi hadean

    apoi măcar tot timpu', dacă nu din când în când :-))

  9. tiribonflax

    amu mnoa, exagerez şi io uneori. şi dacă musteşte în ulei sau grăsime ie o idee bună. da' rar :-D

    P.S. uitai să zic ieeeeeeei când ai zis de kilogramele în minus. zic amu: ieeeeeeei !amazed

  10. adi hadean

    ieeeee! %-6

  11. Miha

    Eu nu gasesc niciunde o reteta de supa crema de gulii care sa-mi convina. Am mancat la “mama soacra” o supa tare buna, desi ea e anti-talent la gatit, le mai nimereste cateodata. Ah si prefer sa il intreb pe Google sau pe oricine altcineva, decat pe ea. Poate ma ajuti cu o reteta… am cotrobait in blog, insa nu am gasit. Iar daca e si nu am cautat eu destul de bine, sa-mi fie rusine! Multzam!

  12. mucsic

    …foarte buna, extrem de buna! :) am urmat pas cu pas reteta…. in schimb am avut probleme mari dupa aceea cu “gazele” si eu si prietena mea! Adi prietene, da-mi un sfat te rog ca vreau sa o mai fac cat de repede. te rog!

  13. Anca

    Am facut supa acum doua zile, e suoer! O sa o recomand! Am pus mai mult patrunjel, si a iesit un pic verzuie, ..foarte haioasa! Pofta Buna

  14. Andrei

    Am gatit asta si a iesit super! E prima reteta care o incerc de pe blogul tau, dar clar o sa revin si urmatoarea data cand gatesc ceva

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>