Desertificarea

În ultimele zile am publicat mai multe reţete de desert. Nu ştiu de ce. Poate organismul meu îşi doreşte mai mult dulce. Poate că organismele altor oameni sunt de vină, dacă ţinem seama de faptul că din tot dulcele pe care l-am făcut în ultimele două săptămâni, eu am mâncat foarte puţin. Fie, nu-i nimic, noi să fim sănătoşi. Azi am pentru voi o reţetă simplă, pe bază de orez, derivată din orezul în lapte cu care ne înfundau bunicii în copilărie. Iată:

Orezul nu-i prea plin de gust. Avem nevoie de arome care să-l ajute. Mărul, coaja de lămâie şi scorţişoara sunt perfecte pentru asta. Să fiu sincer, pentru că e vorba şi despre lapte la mijloc, am pus şi puţină vanilie.

Orezul se fierbe în apă cu zahăr. Pe jumătate, nu de tot.


Din ciocolată neagră şi smântână dulce, se face o cremă grosuţă, bogată.

Orezul aproape fiert, merele şi aromele pe care le pomeneam mai sus, se pun în lapte şi se lasă să fiarbă încet.

După ce s-a umflat orezul (se amestecă tot mai greu), se adaugă crema de ciocolată, se amestecă bine, se toarnă într-o tavă (o formă pentru prăjituri) şi se lasă la răcoare pentru o jumătate de oră. Apoi se dă la frigider pentru o oră.


Înainte de a mânca desertul, e bine să vă asiguraţi că l-aţi terminat. Pentru asta aveţi nevoie de o cană de smântână dulce şi o lingură de zahăr. Le bateţi împreună până obţineţi o frişcă subţire.

Cred că-i clar unde a ajuns frişca. Poftă bună.