Club 21, Timişoara

Cititorii cât de cât fideli (ştiu că în realitate nu poţi fi un pic fidel dar mă alint şi eu cum pot, sugerând mai mult pentru mine faptul că sunt oameni care mă citesc cu o oarecare regularitate) ştiu că am fost recent în Timişoara pentru că s-a însurat Mile. Care ne-a omenit cu din toate cele dar care n-a putut fi mereu cu ochii doar pe noi, aşa că am profitat de clipele în care şi-a întors capul în altă parte şi am ieşit la plimbare prin fruncea Banatului. Plimbarea ne-a deschis pofta de mâncare, motiv pentru care am intrat într-un restaurant pe care ni l-a recomandat cineva. Restaurantul se numeşte Club 21 şi e localizat în Piaţa Operei, în capătul dinspre Operă, cam acolo unde vin porumbeii să se aşeze pe capetele trecătorilor. Deşi e într-un subsol, restaurantul te primeşte cu miros proaspăt de primăvară ori început de vară, cu aer curat şi suficient de multă lumină pentru a nu-ţi pune în dificultate ochii abia despărţiţi de lumina naturală. Localul e spaţios, amenajat într-un stil rustic domnit, adică îngrijit, cizelat cumva, apropiat mai mult de târg decât de sat. Am remarcat faptul că înăuntru nu miroase a mâncare decât atunci când îţi vine comanda la masă, lucru absolut admirabil şi din ce în ce mai întâlnit în restaurantele româneşti, semn că ne civilizăm încet.
În ceea ce priveşte mâncarea: am fost în Club 21 în două zile la rând, în jurul prânzului. În prima zi am fost trei la masă, Raluca, o fostă colegă de-ale ei din liceu şi cu mine. Am mâncat doar eu. Ciorbă de burtă. Foarte bună, potrivit de sărată, aromată şi echilibrată la mare artă. Şi plină de burtă (alt lucru pe care-l apreciez). Organismul meu ostenit de noaptea petrecută la Bachus, (un restaurant de familie în care am petrecut de bun venit în Timişoara, cu Mile, Ramona, Ursu şi Ursuleţu şi alţi prieteni noi) mi-a mulţumit pentru ciorba de burtă şi a expediat spre Doamne-Doamne o rugăciune pentru bucătarii de la Club 21. Servirea a fost exemplară, am fost trei la masă şi s-au ocupat de noi trei oameni. La plecare, şeful localului (am dedus asta din tonul decent dar hotârât pe care-l folosea cu în discuţiile cu personalul) ne-a deschis uşa şi ne-a mulţumit pentru că am mâncat acolo.
A doua zi i-am convins şi pe alţii (Crivăţ, Groparu şi Gabi Mirică) să luăm prânzul în acelaşi loc. Raluca a mâncat de post, nişte cartofi scăzuţi, foarte buni. Ciorba de burtă a fost un hit, la fel şi cea de perişoare, cel puţin din punctul meu de vedere. Crivăţ n-a fost foarte impresionat, dar el a crescut cu ciorbe mult mai acre decât se mănâncă în Ardeal sau Banat şi-l înţelegem. Groparul şi cu mine am făcut schimb de castroane şi am mâncat împreună cam doi litri de ciorbă (ciorbe, mai exact). Am împărţit frăţeşte şi conţinutul unei farfurii pe care se lăfăiau trei feluri de carne, un ou, oarece brânză şi niscai murături. Spre deosebire de prima zi, în care am apreciat servirea, de data asta nu mă pot arunca la laude, am fost cinci la masă şi am avut la dispoziţie doar un ospătar, care mai avea şi alte treburi pe cap şi, în consecinţă, ne-a adus ciorbele doar călduţe şi cafelele pe rând şi cu întârziere. Am putut să trecem peste asta, dar faptul că ardeii iuţi au fost doar trei la două ditamai porţiile de ciorbă (da, porţiile sunt grozav de mari) nu a putut fi trecut cu vederea (eh, chiţibuşari ce suntem). Onoarea localului a fost reperată de nota de plată. Preţurile sunt domesticite şi îmblânzite, n-ai zice că-i criză. Unde mai pui că sîrbul de Mile ştie tot şi când nu-i de faţă, ba mai şi face cinste în lipsă!
Am auzit şi o legendă despre Club 21. Zice că acolo ar exista o cameră secretă cu bunătăţi, în care ai voie să intri dacă vii în grup şi plăteşti o sumă care să justifice cheltuiala pe care o face restaurantul permiţăndu-ţi să te serveşti cu tot ce găseşti acolo (şunci atârnate din tavan, cârnaţi, slană, diverse cărnării preparate tradiţional).

Una peste alta, recomand Club 21 din Timişoara. O să presupun că servirea lentă din ziua a doua a fost doar un accident şi oricum, după mine, bulinele roşii sunt mult mai multe decât cele negre, deci merită. Mai ales că mâncarea-i bună şi multă, la preţuri normale. Iar în baie poţi să stai şi la hodină dacă vrei, atâta-i de curat.

Când ieşi din Club 21, vezi asta în stânga…

…şi asta în dreapta. Lumina puÅ£ină se explică prin faptul că în Club 21 poÅ£i intra la prânz şi să ieşi seara, că nici nu-Å£i dai seama cum trece vremea.

Nu mă pricep, dar simt o oarecare influenţă bavareză în designul interior.


Ciorba de perişoare. Un sfert din câtă ni s-a adus la masă.


Ciorba de burtă: consistentă, colorată corespunzător. Mă uit la poză şi suspin.

La tăţi ni-i greu!

Tweet