Ieri am primit în pază şi apărare un wok solid, din fontă, cu pereţii groşi şi înclinaţia corespunzătoare, aşa cum vezi în filmele cu chinezi. Se cerea inaugurat aşa că am încercat să construiesc o mâncare inspirată de cultura culinară a marelui popor galben. Ce am folosit pe lângă wok? Ce a ieşit? Priviţi, citiţi:
Ciuperci, ardei gras, dovlecel…
…ceapă verde, usturoi…
…ananas din cutie. Cam asta ar fi partea vegetală a mâncării mele. Bine, mai e şi orezul fiert dar aceea-i altă poveste, adică ar putea fi un fel în sine dar aici l-am folosit ca garnitură.
Cu carnea a fost simplu: pulpă de curcan (fără os), piept de pui, tăiate în făşii subţiri şi bucăţele mici (după cum au căzut sub cuţit), condimentate cu sare, piper, curry, chimen zdrobit proaspăt, nucşoară măcinată. Se frământă bine carnea cu condimentele apoi se aruncă-n wok, în uleiul încins. Se ţine acolo trei minute, amestecând într-una, să nu se prindă/ardă, apoi se scoate într-un castron. Atenţie, carnea nu trebuie să fie foarte prăjită. Să fie pătrunsă dar nu crocantă.
După ce am scos carnea am adăugat puţin ulei apoi am început să prăjesc legumele (totul se face la foc mare). Mai întâi dovlecelul, usturoiul tăiat în bucăţele mari şi ardeiul gras.
Într-un minut am adăugat ciupercile tăiate-n sferturi şi ceapa verde tăiată în segmente lungi de doi-trei centimetri. 
După încă un minut (toate legumele-s pătrunse deja dar au rămas ferme, crocante) am turnat jumătate din zeama ananasului, am adăugat şi bucăţelele de ananas şi o lingură de pastă de roşii. Am amestecat bine şi am mai lăsat wok-ul pe foc încă 20 de secunde.
După ce am stins focul, am pus carnea în wok şi am amestecat-o cu sosul şi cu legumele. Am mutat apoi mâncărica într-unul dintre cele două wok-uri pe care le aveam deja acasă (am vrut să întrebuinţez wok-ul cel nou până la capăt).
În wok-ul curat am pus două linguri de ulei. În lei am aruncat două ouă bătute ca pentru omletă. 
Înainte ca ouăle să se transforme în omletă, am adăugat orezul fiert şi am început să amestec.
Am mai adăugat şi o ceaşcă de sos de soia, am mai amestecat o jumătate de minut şi am stins focul.
Asta a ieşit:
Bun la gust, aromat, săţios, uşor de făcut, rapid (a durat mai mult să alcătuiesc postarea asta decât să fac mâncarea).
Gata. Poftă bună.









Pana acum nu m-am hazardat la mancare chinezeasca, da' daca tu zici ca-i asa usor de facut…s-ar putea sa investesc intr-un wok din acela. :D
eu zic asa: merita:-)
Cu sau fără wok, eu ador mîncarea chinezească, am învăţat s-o gătesc dintr-o carte extraordinară, cumpărată acum vreo 25 de ani. Şi de atunci gătesc chinezeşte aproape în fiecare săptămînă. Mîncarea pe care ai făcut-o pare foarte bună, îţi sugerez, dacă pot să-mi permit :D , că un pic de ghimbir tăiat mărunt, prăjit în ulei înainte să pui carnea, dă un parfum şi mai autentic.