Bucătăria lui Mircea Groza(2): Ciorba săracului mahmur

Săracul mahmur sau mahmurul sărac? Cred că dacă eşti mahmur e egal, nu contează numărul zerourilor din cont. Senzaţia de clopotniţă în locul capului şi sac de fiere în locul limbii e aceeaşi. Din fericire există şi lucruri care combat cu succes mahmureala. Unul dintre ele, o ciorbă cu pronunţate accente rustice (beţia, ca şi veşnicia, s-a născut la sat) vi se arată azi, graţie faptului că prietenul şi dascălul meu neoficial într-ale bucătăriei, Mircea Groza, trăieşte în Sălaj, o zonă bogată în livezi de prun. Ciorba săracului mahmur, cum i-a spus el, e o zeamă grosuţă, plină de grăsime (lipidele şi alcoolul fac casă bună în organismul mahmurului), săţioasă şi acrişoară. Iat-o:

Ingredientele principale: ouă, slană, ceapă, usturoi, smântână.

Slana se taie cubuleţe şi se pune la prăjit, fără adaos de grăsime.

După ce s-a prăjit puţin, se amestecă cu trei ouă bătute şi condimentate cu piper şi sare.

Se toarnă amestecul în tigaia în care s-a prăjit slana şi se face o omletă grosuţă, pufoasă.

Omleta se lasă la odihnă câteva minute. Între timp se taie ceapa mărunt.

Apoi se pune într-o oală cu apă fierbinte, opărită (aşa spune regula iar eu sunt prea mic pentru a schimba regulile) sau cu supă de carne (mult mai bună decât apa).

Omleta se taie cam cum vedeţi mai jos.

Pun pariu că nu v-aţi gândit la asta: omleta se pune în oala cu supa şi se lasă să fiarbă uşor.

Doi-trei căţei de usturoi se dau pe răzătoare şi se adaugă în ciorbă.

Se pun apoi în ciorbă două linguri de smântână şi se lasă să mai fiarbă puţin. Apoi se acreşte ciorba cu oţet din mere (sau din vin).

Din smântână şi gălbenuş se alcătuieşte un liezon. Acesta se subţiază cu apă rece (ca să nu se brânzească smântâna) şi se aduce la temperatura ciorbei cu două-trei polonice de ciorbă amestecate treptat în el. Apoi se tornă în ciorbă şi se mai lasă să fiarbă două minute la foc mic.


Poftă bună, recuperare uşoară.