Sare şi piper (23)

Ca la mama acasă

M-am trezit într-o dimineaţă (spre prânz) în ciripit de păsărele şi lătrat de Crista, uşor mahmur şi cu dor de casă. Dor de câinele meu, de muşuroiu' din fundul grădinii, de prietenii pe care nu i-am mai văzut de vreo patru luni, şi, mai cu seamă, dor de bunătăţile ieşite ca prin farmec din mâinile mamei mele. Ştiţi voi, bunătăţi din cele BUNE. Din care eşti în stare să mănânci în disperare, lăsând departe în urmă limita saţietăţii şi apropiindu-te primejdios de punctul de explozie, de starea în care-ţi doreşti ca fiecare atom al tău să aibă ochi, sprâncene şi mai cu seamă, papile gustative.
Ei bine, lovit în aripă cum eram, m-am îndreptat spre baie pentru rutina matinală. De acolo, prin bucătărie, pe la cafetieră, spre terasa pe care Bonaciu şi Alex băteau o tablă.
- Ei, că lung somn am avut, voinicii mei!
- Dormeai tu mult şi bine, Făt Frumos, dacă nu te trezeai.
- Ce mâncarăţi bre, la micu' brecfăst?
- Ce găsirăm p-aci: pită unsă cât deş'tu cu icre Beluga, vro' şase kile de escargoţi, trei fazani umpluţi cu potârnichi ş-o strachină de budincă de trandafiri la desert.
- Hai sictir Gopţule, şuguieşti cu un om amărât. Hai că fac eu ceva ca la mama acasă, nişte pancove de-ţi baţi copiii cu unghiera.
- Ce-ţi trebuie pentru asta, că noi suntem în gaură?
- Nu mare lucru, un kil de făină, un pic de drojdie desfăcută-n lapte, patru linguri de zahăr, cam 300 de mililitri de lapte dulce şi tot la fel de lapte acru ori smântână, un ou, vanilie, un praf de sare, un strop de ulei, coajă de lămâie şi respectul şi admiraţia voastră până-n veac. Se frământă bine toate astea până asudă grinda, se lasă la dospit până creşte aluatul, se întinde pe masă foaie groasă de un deget, din care tai pancovele cu paharul şi le azvârli în ulei încins. După ce-s gata, le tăvălim prin zahăr pudră. Ce ziceţi?
- Fii căpitanu' nostru!