Sare şi piper (22)

Bietu’ Prometeu Â

- Bă, am o boală pe Zeus, ceva de nu vă puteţi închipui.
- Da’ ce-ţi făcu biata zeitate, Alexandre tată?
- Fii atent aici: eu îl văd pe Prometeu ca pe un fel de Iancu Jianu, care lua chestii şi treburi de la bogaţi şi le dădea nevoiaşilor. Corect? Păi pentru o lopăţică de jar e cinstit să asmuţi vulturul pe ficaţii lu’ ditamai titanu’, mai ales că dacă-i adevărat ce am citit, celula hepatică se regenerează? Păi curcanu’ zburător avea material de ciugulit fără limită, nu?
- Alexandre, uite care-i treaba: data viitoare când pui mâna pe o carte groasă, n-o citi, foloseşte-o pe post de ganteră, că văz că cititul îţi dă angoase. Bine? Pentru liniştea mea. Şi ca să te mai linişteşti şi tu (vorbeşte Bonaciu acum), parlăm cu Ţăranu’ aici de faţă să-l răzbune pe Prometeu.
- Şi cam cum s-ar putea una ca asta?
- Îi trimitem bileţel lui Zeus cela şi-i scriem că i-am prins papagalul şi i-am mâncat ficaţii, chit că noi avem doar ficat de pui. Asta n-are a face, nici Zeus nu le ştie pe toate şi poate vestea asta-i provoacă un icter mecanic sau ceva asemănător. Ce zici?
Din acest moment am intrat eu în rolul răzbunătorului. Am spălat şi curăţat ficăţeii şi i-am împachetat într-un prosop de bucătărie, să se lepede de apă, asta ca să nu umplu bucătăria de pete de ulei încins (ca să nu mai spun că nici pielea omului nu se împacă prea bine cu petele astea). După asta, am pus un strop de ulei într-o tigaie teflonată şi după ce s-a încins am pus ficăţeii la prăjit. După ce au prins culoare i-am stropit cu vin roşu şi am pus capacul peste ei. După trei minute am renunţat la capac, am pus sare, piper şi o sută de brandy care a scăpat ca prin farmec de setea noastră. Am scos apoi ficăţeii pe un platou acoperit cu frunze verzi de salată şi i-am mâncat cu orez fiert,amestecat cu sosul rezultat în tigaie în urma scăldării ficăţeilor în vin şi coniac. Mărturisesc, aveau un gust divin şi Zeus ar fi putut să crape de ciudă liniştit.

Tweet