Acum câteva zile, cu ocazia seminarului Coniacul de prună, încotro?, Mordechai mi-a povestit o reţetă de pizza. Fiind prea mult coniac de prună printre neuronii mei, am uitat reţeta. Trag nădejde că Rabi s-o îndura să mi-o timită pe mail, să v-o arăt şi vouă. Între timp, am avut o convorbire cu Mircea Groza, care mi-a povestit că a văzut un aluat la Jamie Oliver, aluat pe care n-ar fi rău să-l încerc. E parte gris, parte făină, parte apă. Adică 800 de grame de făină albă, 200 de grame de gris, 550 de mililitri de apă călduţă şi două pliculeţe (o nucă, dacă-i crudă) de drojdie. Eu am avut drojdie crudă, am desfăcut-o în apă, cu o pişcătură de zahăr. Apoi…
Am amestecat făina şi grisul cu drojdia şi patru linguri de ulei de măsline. Am pus şi puţină sare.
Am făcut un crater mic în mijlocul grămăjoarei de făină (amestec, mă rog), am turnat apa călduţă şi am început să fac aluatul, amestecând treptat cu o furculiţă.
Am frământat aluatul timp de un sfert de oră. Apoi l-am lăsat să crească sub un ştergar cam o jumătate de ceas, poate mai bine.
După ce a dospit aluatul şi şi-a dublat volumul, am întins blatul subţire.
L-am uns cu un strat subţire de sos (sos de roşii fiert cu oregano, dafin, busuioc, piper, sare, o minunăţie făcută la Irish Pub în Cluj, se dă lângă pizza în locul dispreţuitului ketch-up, ceea ce-i mult mai bine)
Am păstrat toppingul la un nivel simplu: cârnat picant, prosciutto crudo şi brânză cu mucegai. Cantităţi mici.
Am dat pizza la cuptor, direct pe vatră. Şapte minute la 250 de grade Celsius.
Asta a ieşit.
Am făcut patru pizza de felul acesta. Au dispărut rapid de pe farfurii şi am primit felicitări. Le transmit mai departe spre Mircea Groza, care n-are decât să i le trimită lui Jamie Oliver dacă pofteşte, eu nu mă supăr.
Am făcut şi una vegetariană (deci cinci pizza dintr-un kilogram de făină amestecată cu gris), cu ardei gras, porumb, ardei iute, ceapă roşie şi fasole verde.
Aluatul face efortul să merite. E crocant dar flexibil, e foarte uşor şi foarte, foarte gustos. Vi-l recomand cu drag.
