Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Chiftele cu tot felu'

Când o să cresc mare, o să-mi dau doctoratul din chiftele. Sau măcar din mâncatul lor.

Arhiva pentru luna: February 2009

no entries found

Fleică la cuptor cu fasole frecată

Fasolea şi porcul se înţeleg binişor, mai cu seamă dacă porc se traduce prin ciolan sau fleică, adică nişte părţi mai grăsuţe. Merge fasolea şi lângă ceafă dar pe măsură ce ne apropiem de cotlet ori muşchiuleţ, fasolea se cere înlocuită cu altceva. Vă voi arăta de data asta o potrivire între fasole şi fleică.

Citește

Cartea de pe budă(16): o leapşă despre cărţi

Am găsit la Lucia o leapşă despre cărţi. Din moment ce există deja pe acest site un loc dedicat cărţilor, voi include răspunsul meu la leapşă în colecţia Cartea de pe budă. 1. Care este cea mai bună carte citită de tine?Am (fost) învăţat să citesc la vârsta de cinci ani pentru că eram iremediabil

Citește