Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Chiftele cu tot felu'

Când o să cresc mare, o să-mi dau doctoratul din chiftele. Sau măcar din mâncatul lor.

Găluşcuţe cu usturoi şi pătrunjel

no entries found

Teoretic i se poate întâmpla oricui să se găsească în faţa frigiderului gol şi să se întrebe cu ce să încropească ceva de mâncat. Tot teoretic, în fiecare dintre noi există resurse şi capacitatea de a trece peste momentele mai puţin strălucitoare ale vieţii. Am văzut pe lumea asta oameni destul de săraci dar care mâncau mai bine, mai sănătos decât cei bogaţi, am trecut şi eu printr-o zonă gri din punct de vedere financiar şi am învăţat că poţi face mult din puţin. Azi vă mai dau un exemplu:

Un ou, spălat bine, să nu ne trezim cu surprize.
galuscute_cu_usturoi_si_patrunjel_002.jpg

Se amestecă bine cu o cană de făină, puţină sare şi o linguriţă de ulei.
galuscute_cu_usturoi_si_patrunjel_005.jpg

Se frământă într-un aluat destul de rigid.

galuscute_cu_usturoi_si_patrunjel_006.jpg

Se rulează pe o planşetă din lemn peste care s-a presărat făină.

galuscute_cu_usturoi_si_patrunjel_008.jpg

Ruloul obţinut se rupe în bucăţi care se rulează individual până se întind şi se subţiază.

galuscute_cu_usturoi_si_patrunjel_009.jpg

Dacă vă încurcă partea cu rulatul, puteţi să tăiaţi rulourile în felii subţiri.

galuscute_cu_usturoi_si_patrunjel_011.jpg

Aruncaţi găluşcuţele în apă clocotită (lăsaţi oala deasupra focului). În scurtă vreme se vor ridica la suprafaţă, semn că s-au fiert. Pentru siguranţă, puteţi să le mai lăsaţi să fiarbă trei-patru minute.

galuscute_cu_usturoi_si_patrunjel_012.jpg

Aruncaţi găluşcuţele (fără apă) într-o tigaie în care aţi pus la încins puţin ulei (cel de măsline e preferatul meu). Amestecaţi uşor şi lăsaţi-le să se perpelească două minute. Aruncaţi în tigaie şi doi-trei căţei de usturoi tocaţi mărunţel.
galuscute_cu_usturoi_si_patrunjel_017.jpg

Puteţi să aşteptaţi cu pătrunjelul până după ce puneţi sucul de roşii, eu lam pus înainte pentru poză
.
galuscute_cu_usturoi_si_patrunjel_018.jpg

După ce puneţi bulionul, mai adăugaţi sare şi piper după gustul şi voia voastră, lăsaţi să dea un clocot scurt şi stingeţi focul.
galuscute_cu_usturoi_si_patrunjel_019.jpg

Astea-s găluşcuţele cu usturoi şi pătrunjel.
galuscute_cu_usturoi_si_patrunjel_021.jpg

Sărăcie lucie dar teribil de gustoasă.

galuscute_cu_usturoi_si_patrunjel_020.jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>