Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Chiftele cu tot felu'

Când o să cresc mare, o să-mi dau doctoratul din chiftele. Sau măcar din mâncatul lor.

Am trecut în revistă

no entries found

Nu am trecut în revistă în sensul că se bat revistele să mă publice (săracele abia se mai publică pe ele pe curentul ăsta) ci în sensul că am făcut ochii roată pe netul din imediata apropiere şi am văzut lucruri pe care vi le indic acum, la ceas de seară:

S-a născut blogul lui YoMan. Deocamdată e mic şi mă are doar pe mine de prieten dar cred că va creşte mare. Mai ţineţi minte cum era bogul voatru când era mic (în cazul în care aveţi un blog)?

Andrei Crivăţ face un sondaj printre gurmanzi. E vorba despre cum v-ar plăcea să fie un restaurant pentru a vă convinge să deveniţi clienţi fideli. Eu merg pe varianta să fie gratis dar nu am găsit-o între opţiuni. Căutaţi voi varianta care vi se potriveşte.

Cabral ar vrea să vă trimită la munte, la cabană. Oare ar putea? Poate că da, dacă i-aţi da o şansă participând la concurs. Nu ştii de unde sare cadoul de sfântu' cela cu love.

Gheorghe Constantin scrie despre cum bate Vântu. Şi nu, nu e vorba despre prognoza meteo ci despre o adiere cu iz de rahat. Muştele o să apară şi ele în curând la televizor.

Răzvan Exarhu ia (sau dă) câte puţin din fiecare. O pledoarie pentru echilibru şi descărcarea de surplus. Mie mi-a plăcut şi mă bucur că l-am redescoperit pe Răzvan Exarhu, pe care-l ascultam nopţile la ProFm acum trei mii de ani.

Mă opresc aici cu recomandările. Noapte bună. Bună dimineaţa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>