Televiziune în vremea crizei. Despre oameni şi gunoaie.

Numele Flavius Bunoiu înseamnă prea puţin (nimic) pentru cei mai mulţi dintre voi. Pentru mine înseamnă mult. E un profesionist cu prea puţin noroc în viaţă, un oltean strămutat în Ardeal, iute la minte şi la vorbă ca toţi oltenii şi sătul să mai accepte rahatul altora, ca mai toţi angajaţii fostei televiziuni Transilvania, numită azi TTV. Televiziunea asta e un loc prin care am trecut, din care am plecat dezamăgit şi despre care nu am vorbit decât în paranteză, cu prietenii ori cu unii dintre foştii mei şefi din Eropean Food. Am considerat că e mai bine să nu fac valuri după ce mi-am întrerupt colaborarea cu TTV. Nu aş fi câştigat nimic dar le-aş fi cauzat neplăceri unora dintre oamnii de acolo, oameni care au cam plecat între timp. A plecat familia Hoduţ (pe ei i-a luat bunul Dumnezeu într-o zi de vară), a plecat Cristi Mihnevici, s-a dus Laczy şi apoi şi celălalt Laczy, au plecat GAS, Vlad Sturz, Edina, a plecat Adi Laboş. Oameni dedicaţi meseriei, oameni obişnuiţi să facă mult cu puţin, să înghită şi să spere că o să-i audă cineva de la Împărăţie. Din păcate pentru ei, la Împărăţie nu se ajunge prea uşor, drumu-i păzit de ciocoi. Poate nu va mai fi multă vreme. Dar poate-i prea târziu, pentru că dintr-un proiect media local pornit foarte bine şi dotat cu tot ce-i trebuie unei afaceri pentru a reuşi (oameni pregătiţi şi dedicaţi, tehnică modernă, piaţă), fraţii Micula s-au ales cu o ruină construită de cei care au fost numiţi chiar de ei pentru a fortifica şi păzi cetatea.
Revin la Flavius Bunoiu. A plecat şi el din TTV. Cu ocazia asta şi-a aşternut ofurile pe blog. Vă invit să le citiţi. Ştiu, pentru voi nu contează dar pentru oamenii care au făcut parte din povestea asta şi au reuşit să o ducă în cârcă o seamă de ani, contează să se ştie că jucăria nu s-a stricat din vina lor.

Tweet