Sare şi piper (3)

De „ mic dejun”

Văzută de pe deal dimineaţa, Oradea se arată privitorului ca un ţinut din alt veac. Umbrele clădirilor vechi de sute de ani se topesc pe măsură ce soarele urcă în drumul său. La fel şi ceaţa uşoară ce curge
odată cu apa Crişului, pe deasupra ei, ridicându-se din ea şi învolburându-se de la zborul lebedelor şi pescăruşilor ce poposesc aici aproape trei luni în fiecare an. Toate acestea, şi altele dacă eşti destul de atent, se văd de pe terasa de la parterul casei, pe care o împărţeam pe atunci cu Gabi, bunicul Bonaciu care a devenit în scurtă vreme şi bunicul meu, şi cu Crista, o frumuseţe de labrador ce completa cu succes familia Bonaciu. Fiind o făptură matinală din născare, mă trezeam primul şi puneam de cafea. Evident, aveam ochii suficient de lipiţi încât să trântesc ibricul în chiuvetă, acţiune soldată cu dangăte de clopot în liniştea dimineţii şi finalizată cu trezirea bruscă a celorlalţi ocupanţi ai casei.
- Bună dimineaţa Ţărane ! Asta era vocea lui Gabi în spatele meu. Eu eram Ţăranul.
- Să trăieşti Gopţule. Ce citim în dimineaţa asta?
- „Dilema” de săptămâna trecută, dar nu asta e problema. Problema e…ce băgăm la maţ?!
- Ce avem în frigider?
- Nimic, ai dracu’, mâncarăm ieri ca sparţii.
- Păi, în cazul ăsta, nimic mâncăm.
- Eşti nebun, Vangoage! Pictoru’ halea pită cu cafea pentru că era genial. Noi, ăştia mai săraci la cap, avem nevoie de un stomac plin pentru a înfăptui măreţele fapte ce ne aşteaptă azi. Hai că te rezolv!

Şi m-a rezolvat executând urgent o expediţie în scop de jaf şi teroare în coteţul găinilor, de unde s-a întors cu 6 oua proaspete, pe care le-am bătut bine(fără coajă) şi apoi le-am aruncat în tigaia în care sfârâiau deja o ceapă tocată mărunt, două felii transparente de slană şi un ardei gras tăiat cubuleţe. După trei minute de stat sub capac, se arăta în faţa noastră omleta perfectă şi suficientă pentru trei persoane.
- Poftă bună Ţărane!
- Doamne-ajută!

Iată cum construim o omletă cu jumări care tinde spre perfecţiune şi chiar se atinge de ea pe alocuri: mai întâi spargem ouăle (se ştie, nu poţi face omletă fără să spargi ouăle)


Batem ouăle bine şi putem să le adăugăm şi câteva frunze de pătrunjel ori busuioc. Piperul poate să vină de pe acum în poveste, sarea nu, ea mai aşteaptă până-i aproape gata omleta, altfel ouăle vor absorbi prea multă grăsime şi nu vrem asta.


Nu avem nevoie de ulei. Punem două felii de slană într-o tigaie, deasupra focului. Căldura se ocupă de restul (slana se topeşte iar grăsimea rez
ultată e mai mult decât suficientă).

După ce se rumeneşte slana puţin, adăugăm ceapa (ceapă uscată, tăiată-n solzişori subţiri sau ceapă verde rondele) şi ardeiul gras.


După jumătate de minut, turnăm ouăle peste legume şi slană. Aşteptăm o jumătate de minut şi punem pentru două-trei minute un capac peste cratiţă. Sau nu-l punem, dacă avem destulă îndemânare încât să putem întoarce omleta fără să o rupem.


Trei-patru minute, cinci cu preparaţia anterioară, cam atât ne trebuie pentru a prepara omleta asta. Şi ingreidentele, normal.

Ştiu, pare primejdios. Chiar e, nu se recomandă celor care-s la dietă. Nici supraponderalilor (mă refer la mine acum, dar eu trec mereu peste cele mai bune recomandări).

Poftă bună.