În timp ce stăteam cu consoarta la o cafea şi o vorbă despre diferenţele dintre obez şi supraponderal, m-a lovit aşa o poftă de ceva dulce. Cu oarece zahăr dar fără aluat. Şi cu arome multe şi bune-bune. Să vedem:
Pere zemoase şi parfumate. Nu ştiu cum se cheamă soiul dar ar fi aiurea să le ştiu eu pe toate.
Le curăţaţi. Coaja se poate mânca. Eu aşa am făcut, recunosc. 
Puneţi patru linguri de zahăr pudră (cu aromă de vanilie, dacă se poate) într-o oală nu foarte mare...
…apoi adăugaţi mirodeniile: scorţişoară, nucşoară, cuişoare.
Vinul alb şi dulce e obligatoriu. Un pahar mare. Adică 25o ml.
Dacă uitaţi să puneţi perele, n-aţi făcut nimic. După ce le puneţi, aşezaţi oala pe foc mic-mic-mic şi o lăsaţi acolo o oră şi zece minute. Important: nu e voie să fiarbă!
După ce scoateţi perele,adăugaţi patru linguri de zahăr tos, măriţi focul şi lăsaţi să scadă sucul. Treptat se va forma caramelul. Pe care-l turnaţi în capul perelor. 
E mai bine să puneţi perele într-un vas cu oarece adâncime, caramelul topit curge (chiar dacă e mai lent) şi ar fi păcat să vă umpleţi bucătăria de zahăr, pe care, odată întărit, greu îl convingeţi să se dezlipească de pe mobilier şi gresie.
Cam aşa arată la final…
…sau aşa
Sau aşa..
Gata, ultima.
