Mi-am propus să fac paste de casă. Pentru a risipi orice îndoială referitoare la modul de preparare al pastelor, l-am sunat pe Luca (fost vecin şi mareu prieten+că-i italian) să-l întreb. După ce m-am edificat, am purces la treabă. Iată drumul şi…destinaţia:
Totul începe cu 300 de grame de făin de grâu şi cu două ouă. 
Se amestecă bine, li se adaugă o pişcătură de sare şi o ceaşcă de apă.
Se frământă bine, adăugând puţină făină dacă e cazul. Aluatul trebuie să fie destul de tare şi puţin elastic.
Puteţi să faceţi cum vă taie capul de aici încolo. Pe mine m-a tăiat să împart aluatul în trei bucăţi. 
Am întins uşor o bucată şi am presărat peste ea o linguriţă de boia dulce. Am luat apoi bucata la frământat pentru ca boiaua să se răspândească în aluat.
Pe altă bucată de aluat am presărat o linguriţă de mărar verde şi l-am încorporat, tot prin frământare. E un artificiu menit să mai aducă puţin gust şi oarece culoare în povestea asta.
Am întins fiecare bucată de aluat în câte o foaie subţire. Am lăsat foile să se zvânte niţel, le-am rulat şi apoi le-am tăiat cam cum mi-a venit mie.
Am obţinut fâşii, cercuri, benzi mai late ori mai înguste. Le-am pus pe toate la uscat, pe o planşetă din lemn peste care am presărat nişte făină de porumb (absoarbe umezeala din paste)
Cât s-au uscat pastele am făcut un sos pentru ele. Mai întâi am pus o ceapă roşie şi un căţel de usturoi în ulei încins. Evident, le-am tăiat înainte, sub formă de solzişori.
Am pus apoi (imediat, adică) o jumătate de piept de pui (cubuleţe) condimentat cu busuioc uscat şi cu piper zdrobit proaspăt.
Am pus peste pui o cană de apă fierbinte (din apa pusă la fiert pentru paste) şi după ce a dat un clocot am adăugat o cană de suc de roşii.
Până a scăzut sosul (cinci minute) am fiert pastele în apă cu sare. Le-am stors apoi şi le-am aruncat peste sos.
Parmezan şi pătrunjel, asta am mai pus peste paste înainte să le amestec cu sosul.
Acesta e rezultatul, destinaţia micii mele călătorii culinare.
Sunt convins că gospodinele din Sienna, Toscana ori mai ştiu eu din ce colţ al Italiei fac asta de o mie de ori mai bine decât mine, dar eu am fost încântat de ispravă-mi.
Sosul fin, pătrunjelul, gustul tare al parmezanului, textura pastelor de casă total diferită de cea a pastelor din magazin (fie ele şi Barilla), au făcut din cina de azi (da, mă opresc cu mâncatul la 18.00, dacă nu intervine ceva neprevăzut, cum ar fi nişte musafiri la o pizza sau un ecler căzut din cer) un spectacol gastronomic reuşit, aşa cum ar trebui să fie orice masă de inspiraţie italiană.
