Papagalul a ghicit două din trei

Aveam vârsta la care nu ştiam prea bine ce-s amintirile şi cât de importante sunt ele. Aveam vârsta la care credeam sincer că în anul 2000 va fi sfârşitul lumii. Aveam vârsta la care o maşinuţă din fier făcea diferenţa dintre popularitate şi dizgraţie. Înţelegeţi aşadar de ce nu îmi păsa ce scrie pe biletul tras de un papagal mic cu pene verzi din cutia purtată în palmă de o ţigancă ştirbă, pe strada Carpaţi din Baia Mare. Papagalul în schimb, mi se părea tare interesant. Dar nu papagalul e important aici, nici măcar biletul meu, pe care l-am pierdut şi uitat în scurtă vreme. Important e biletul celălalt, cel pe care-l trăsese papagalul pentru tanti Bezsy, vecina care avea grijă de noi când erau părinţii la serviciu şi care mă luase în ziua aceea cu ea la cimitir unde pusese nişte flori la mormântul mamei sale. Pe biletul ei scria că iubeşte copiii, că o să îngrijească multă vreme un bolnav şi că o să trăiască 85 de ani.
Iubea copiii, asta e drept, ne făcea prăjituri, era mereu cu un ochi pe noi chiar şi dacă avea treburile ei pe lângă casă, ne dăruia mici fleacuri pe care noi le socoteam foarte valoroase, ne povestea şi ne dojenea ca o bunică.
Papagalul a nimerit-o şi pe a doua. Tanti Bezsy a îngrijit şase ani un bărbat căzut la pat în urma unui atac cerebral. Spălat, hrănit, bărbierit, îngrijit, dat cu creme, tuns, totul în schimbul unor mormăieli de ne-nţeles, singurul lucru de care era capabil omul. De ce să facă ea una ca asta? Pentru că-l iubea. Îl iubea chiar dacă a părăsit-o, chiar dacă a tras-o după maşină şi a lăsat-o în poarta spitalului de nebuni, chiar dacă s-a întors la ea doar după atacul cerebral, în momentul în care sănătatea lui se împuţina cu fiecare zi.
La a treia profeţie, papagalul s-a înşelat. Azi dimineaţă tanti Bezsy a murit, cu doar o lună înainte de a împlini 80 de ani. Nici măcar papagalii nu le ştiu pe toate.

Tweet