Nu e bine. Deloc.

De azi e oficial şi legal: suntem ascultaţi, urmăriţi, înregistraţi, stocaţi, numai buni de folosit când are cineva nevoie. Mă îngrozeşte şi mă dezgustă atât de mult ce se întâmplă încât singurul lucru pe care mi-l doresc a SĂ PLEC. Sigur, sunt lucruri care mă ţin aici deocamdată, dar dacă mă întreabă cineva ce vreau să fac cu viaţa mea, acesta e răspunsul: să plec. Guvernanţilor acestei ţări nu le pasă dacă murim de foame sau dacă nu avem cu ce plăti chiria şi ajungem să dormim sub poduri dar vor să ştie dacă şi cu cine vorbim despre asta. Sigur că din punct de vedere tehnic nu se schimbă nimic faţă de ziua de ieri. Din punct de vedere legal se schimbă cu 180 de grade iar lucrul acesta ne aruncă într-o zonă extrem de primejdioasă, o zonă în care suntem la discreţia celor care au mijloacele la îndemână. Poate că cipul biometric (fac o paralelă, scuzaţi) din noile documente de identificare nu conţine duhuri rele, aşa cum susţine un călugăr de pe la nu ştiu ce schit, dar cu siguranţă dorinţa sistemului de a urmări pas cu pas pe toată lumea are, la fel ca legea intrată de azi în vigoare, ceva profund diabolic în substanţă. Asta pentru că iluzia că putem vorbi, gândi şi umbla liberi se transformă în certitudinea că nimic din toate astea nu e posibil. Lucruri de felul acesta pot să-ţi zdruncine credinţa, te pot trimite la spitalul de nebuni sau …mult mai rău. Da, puteţi să râdeţi, dar eu ştiu că pe lumea asta există oameni pentru care viaţa fără libertate nu înseamnă nimic.
Moşii şi strămoşii noştri au trăit vremuri grele, au văzut războaie, au simţit biciul istoriei. Azi e rândul nostru. Azi suntem martorii primilor paşi spre sclavia modernă. În plus, nimeni nu ne întreabă nimic. Suntem luaţi cu japca şi nu putem să facem nimic împotriva acestui lucru. Astăzi. Mâine nu o să ne mai pese şi vom fi cu adevărat învinşi.

Tweet