Azi am făcut pui cu orez după o reţetă aparent complicată. Aparent pentru că, veţi vedea mai jos, de fapt e foarte simplă, e sănătoasă, exotică pe alocuri, foarte ieftină şi rapid de făcut. Rapid înseamnă 18-20 de minute. Dacă te gândeşti că mâncarea poate fi prânz sau cină şi că poţi avea invitaţi pe care să-i păcăleşti cu fistic ori alune şi eventual cu ştirile de pe Antena3 până termini tu treaba în bucătărie, cred că 18-20 de minute reprezintă un interval rezonabil. Aveţi nevoie de piept de pui (cam 350 de grame), orez cu bob lung (două căni), trei-patru fire de ceapă verde, doi căţei de usturoi, patru-cinci ciuperci champignon, sos de soia (o ceaşcă), piper boabe, rozmarin uscat, puţin busuioc şi două linguriţe de curry. Toate astea costă 14 lei. Ştiu sigur, am socotit. Din ingredientele acestea ies patru porţii normale. Deci, o porţie costă 3,5 lei. Iată cum se face:
Totul pleacă de la orez. Acesta se pune la fiert în apă cu sare. Va fierbe în 12-14 minute. 
Condimentele pentru orez: curry, rozmarin, piper. Se pun la fiert împreună cu orezul. Culoarea şi gustul lor se vor transfera în fiecare bob, veţi fi mulţumiţi de rezultat. După cele 12-14 minute, stoarceţi apa de pe orez apoi lăsaţi-l să aştepte puţin.
În timp ce fierbe orezul, puteţi să vă apucaţi de celelalte operaţiuni. Mai întâi, tăiaţi pieptul de pui în bucăţi croase de un deget şi jumătate, lungi de 3-5 centimetri. Stropiţi carnea cu puţin ulei şi cu oţet din vin apoi condimentaţi-o cu piper zdrobit şi puţin busuioc. Lăsaţi-o să stea cinci minute apoi aruncaţi-o într-o tigaie cu ulei încins.
Ceapa şi usturoiul se toacă mărunţel.
Ciupercile se taie în felii grosuţe.
Între timp mai aruncaţi oprivire la pui, să nu se ardă. După patru minute la foc iute turnaţi peste el sosul de soia. Mai ţineţi-l pe foc încă două minute apoi scoateţi-l pe o farfurie, fără sos.
În sosul rămas în urma puiului, puneţi ciupercile, ceapa şi usturoiul. Ţineţi focul iute şi amestecaţi în tigaie frecvent, să nu se prindă legumele. După două minute puneţi înapoi puiul şi adăugaţi orezul.
Gata! Nu-i nevoie de pâine, de murături sau de garnitură suplimentară.
Se simt foarte clar cinci gusturi, chiar dacă nu sunteţi foarte antrenaţi.
Eu sunt foarte încântat de rezultat. Poate încercaţi şi voi şi-mi daţi de veste.







M-am inregistrat, ca sa-ti spun ca mi s-a facut asa de foame dupa ce am citit asta, incat las balta serviciul si plec acasa. Sa gatesc.
nina, spor, să-mi spui ce ţi-a ieşit :-). şi bun venit :-)
Prietene, de unde cumperi tu? Nu de alta, dar eu fac piaţa, şi mai am puţin şi-mi trag un glonţ în cap, când mă uit la preţuri. Mi-am promis să fac singur un "coş zilnic" şi să calculez eu inflaţia, pentru că, să mă ierte Dumnezeu, dar în Bucureşti inflaţie e de vreo trei ori mai mare decât în statistici.
În rest, eşti şi rămâi un sadic pentru pofticioşi ca mine!
păi să socotim: pieptul de pui a costat 8 lei la o carmangerie din piaţă (de fapt e punctul de vânzare al unui crescător de pui), ceapa a costat 2 lei, ciupercile 2 lei (cumpăr 5-6 ciuperci, nu iau un kilogram că mi se ofilesc în frigider), orezul a fost cam un leu (dacă împart preţul unei pungi la numărul de căni dintr-o pungă) şi să fi fost un leu mirodeniile.
cam asta-i treaba. secretul e să cumperi cât ai nevoie, nu mai mult.
să ştii că mă gândesc serios la a dezvolta o afacere cu tema : să învăţăm să gătim după bugetul nostru :-)
Intr-adevar sadic.Sunt la serviciu si imi vine sa mananc monitorul !lol
zumzetto, abţine-te :-) . o fi el monitorul slab în calorii da' precis nu-i gustos. (ce om rău pune alţi oameni să muncească la ora asta? :-)) )
om rau de peste ocean :p
vai, vai! :p
Am incercat ieri reteta. Grozav, cu o mentiune: data viitoare o sa incerc cu mai putin sos de soia (poate am ceasca mai mare), mi s-a parut prea dulce si a acoperit celelalte gusturi.
salut, bine ai venit. trebuia să precizez eu, există mai multe versiuni de sos de soia, cea pe care o folosesc eu are mai multă sare. de aceea e important să guşti înainte şi să potriveşti cantităţile în funcţie de preferinţe. mă bucur că ţi-a plăcut :-)