Raluca s-a gândit că azi ar fi bine să mâncăm italieneşte, ca la Roma adică. Motiv pentru care s-a prezentat acasă cu o pungă cu ravioli cu brânză. Si, certo, occhio, eee! Da' cu dacii cum rămâne? Cu brânza, viezurele, mânzul, barza, bărzăunele şi Caraimanul (care nu-i din dacă ci din reclamă) cum rămâne? Unde-i Boldur, fiara paloşului? Na, că încep a le amesteca, mai bine vă arăt ce-au fost şi ce-au ajuns ravioalele aduse de Raluca:
Ele-s micile tăşcuţe italieneşti, umplute cu câte un microgram de brânză fiecare (banii nu se fac risipind brânza ci zgâriind-o). Se pun la fiert, în apă cu sare şi puţin ulei. Se fierb cât zice producătorul (scrie pe ambalaj) apoi se răstoarnă într-o strecurătoare.
Pentru sos avem nevoie de câteva felii din pieptul porcului, tăiate barbar cu cuţitul.
Mai avem nevoie şi de trei fire de ceapă verde, pe care le tăiem rondele şi le aruncăm într-o picătură de ulei încins.
Carnea (poate fi bacon, o şuncă mai slabă, şuncă presată sau prosciutto crudo) se adaugă numaidecât şi se lasă să se prăjească niţel.
Pentru că sosul nu poate fi doar ceapă şi şuncă, ne mai trebuie patru-cinci linguri de smântână grasă de la Miceştii de câmpie sau din altă parte, grasă să fie. Smântâna se amestecă bine cu busuioc uscat (să aibă şi romanii bucuria lor), cu piper proaspăt zdrobit şi cu viteză. Pentru a nu pune smântâna rece în tigaia încinsă (s-ar putea brânzi, şi deja avem brânză în ravioli), îi creştem temperatura uşor, cu un polonic din apa în care au fiert pastele.
Înainte de a pune smântâna, se aruncă-n focul bătăliei şi pastele. E bine să se încingă niţel şi să fie pregătite pentru baia de sos.
Da, într-un final se adaugă şi smântâna, se lasă să dea un clocot scurt şi se plouă cu pătrunjel verde tocat mărunt (dar nu foarte mărunt, să nu risipim aroma).
Se mănâncă printre aburi, cu bucurie şi-n armonie cu naţionalităţile conlocuitoare.
Amestec de culturi e poporul ăsta (uneori am senzaţia că-i mai degrabă un amestec de inculturi), amestec de culturi e şi masa de azi. Poftă bună.
