Colegul meu de bancă

În liceu aveam un coleg de bancă sprâncenat, sfios şi deştept, asta ca să-i trec în revistă grupele de caracteristici. Se numea (am aflat recent că încă se mai numeşte) Florin Danciu şi era salvarea mea în orele de matematică, disciplină şcolară pe care am detestat-o şi cu care buna domană profesoară Ardelean (oare ce-o mai fi cu dânsa) nu a reuşit să mă împrietenească nici măcar după ce m-a lăsat corijent (mamă, ce istorie şi asta, terifiantă, din alt film totuşi aşa că nu v-o spun azi). Florin îmi spunea cum e cu logaritmii şi îmi strecura fiţuici la extemporale (asta când nu stătea cu Loredana, o unguroaică frumoasă, cu ochi mari, păr lung şi buze despre care mintea noastră de adolescenţi credea că-s senzuale – probabil chiar erau). Uneori mergeam la el acasă să învăţăm împreună şi eşuam lamentabil în procesul de învăţare pentru că nu mă puteam concentra şi-l zăpăceam şi pe el.
Când aveam vreme să ne facem planuri de viitor, plănuiam să nu murim în anul 2000 când o fi sfârşitul lumii şi între timp să facem armata în Legiunea Străină şi după ce ne întoarcem să ne deschidem o firmă de bodyguarzi, probabil pentru că atunci credeam că dacă eşti mare şi-ai putere, carte multă nu se cere (urma să mergem şi la sală). Florin a început să meargă la sală şi să tragă de fiare iar spre finalul liceului şi imediat după, crescuse binişor. Eu m-am îndreptat spre sporturile cu bătaie şi am reuşit să scad în greutate (şi în liceu eram rotunjor dar nu atât de rotund ca-n şcoala generală). Nu am mers niciunul dintre noi în Legiunea Străină ba eu chiar am reuşit să ignor cele nouă somaţii de prezentare la încorporare. Pentru asta am fost nevoit să fac multă şcoală, mult mai multă decât cred acum că-mi trebuie (în ciuda acestui fapt, sunt iar student, deşi nu mă mai vrea nimeni sub arme).
După terminarea liceului m-am întâlnit doar de două ori cu Florin, o dată pe stradă şi încă o dată când am intrat într-un hotel din Satu Mare. El era la recepţie şi butona ceva la un calculator. Am stat puţin de vorbă, am schimbat numere de telefon şi asta ne-a folosit mult, în sensul că am vorbit o singură dată în patru ani. Acum câteva zile am primit un e-mail de la Florin. Îmi povestea că a fost pe rând recepţioner apoi director la hotelul în care-l găsisem cu ani în urmă, a condus şi alte unităţi hoteliere din zonă pentru ca acum puţină vreme să-şi deschidă propria pensiune. M-a bucurat mailul lui, m-a bucurat şi ce a devenit şi ce a apucat să construiască până acum. Am decis ca în amintirea lucrărilor de control la mate, să-i fac puţină reclamă acum, urmând ca după ce ajung în Satu Mare, să văd cu ochii mei cum se găteşte în restaurantul lui cu 100 de locuri, să-i fac şi mai multă reclamă.
Pensiunea lui Florin se numeşte Da Capo, e de găsit la ieşirea spre Vama Petea, are 17 locuri împărţite în mai multe camere, televizoare legate la satelit, parcare luminată şi păzită şi restaurantul pomenit mai sus. Aş spune mai multe despre restaurant şi despre bucătăria lui dar mă tem că nu pot să fac asta până nu gust. Aş vrea de asemenea să aflu ce s-a mai întâmplat cu colegul de bancă al Luciei, al lui Vania, al Innuendei şi al Ilincăi.
Colegul TĂU de bancă oare ce-o mai fi făcând?

Ca să ştiţi unde să intraţi:

Vila Da Capo
Satu-Mare

Telefon: 0261-751.275
Fax: 0261-751.275
Mobil: 0749.511.310

Tweet