Chiftele cu tot felu'

Când o să cresc mare, o să-mi dau doctoratul din chiftele. Sau măcar din mâncatul lor.

Mic dejun cu quesadilla?

Bună, trebuie să vorbim. De obicei, după asta urmează niște vești proaste.

Risotto cu pancetta și busuioc

Ieri am făcut un risotto, fără alt motiv decât acela că aveam un litru de supă făcută pe un pui de casă, de la mama, pe care nu știam la ce altceva să o folosesc.

Angajez spălător de vase. Sau cumpăr mașină de spălat.

Dacă ai un restaurant, ai nevoie și de una și de alta.

Paste și Bucătăria pentru toți la 10 ani

Revista Bucătăria pentru toți a împlinit zece ani de la prima apariție, zece ani de viață, de rețete, de povești despre mâncare. Ocazie cu care-i felicit.

Chipsuri la cuptor cu sos de roşii aromat

no entries found

Din categoria şasă cai frumoş, vă prezint …doi cartofi gustoşi. Nu, nu mi-am propus să bat recordul la capitolul cel mai ieftin prânz dar mi-am propus să mă întrerup cât mai puţin din studiu (mâine am examen şi încă 50 de pagini de materie nevizualizate) şi să-mi încropesc un prânz cu ce găsesc în bucătărie, fără a mai merge la piaţă fără a umbla la congelator. Am pus mâna pe doi cartofi măricei (cam 50 de bani amândoi), i-am spălat şi…vedeţi mai departe:

Am spălat cartofii, i-am tăiat în rondele subţiri şi i-am stropit cu ulei. Apoi am introdus în teren condimentele: sare, piper proaspăt zdrobit, rozmarin uscat.
doi_cartofi_001.jpg

Am aprins focul în cuptor, am scos grătarul cuptorului şi l-am învelit cu o bucată de staniol. Am stropit staniolul cu puţin ulei şi am aşezat rondelele de cartofi peste el. Am mai pus şi câţiva căţei de usturoi. Cinci, mai exact.

doi_cartofi_002.jpg

Am dat tava improvizată la cuptor (reglat să dea căldură din plin) iar după cinci minute am scos usturoiul (deja l-a pătruns căldura şi nu vreau să-l ard definitiv).
doi_cartofi_003.jpg

Am zdrobit usturoiul cu o furculiţă şi i-am îndepărtat cojile.
doi_cartofi_004.jpg

L-am amestecat apoi cu trei linguri de sos de roşii (de la Mircea Groza, v-am mai spus eu despre el),cu puţin piper şi cu busuioc uscat (busuiocul şi usturoiul se completează perfect).
doi_cartofi_005.jpg

Am obţinut un sos uşor picant, foarte aromat, teribil de gustos.

doi_cartofi_006.jpg

Am scos apoi cartofii din cuptor (au stat acolo 10-12 minute), am presărat puţin parmezan ras peste ei şi i-am mai împins în cuptor pentru încă două minute
.
doi_cartofi_007.jpg

După ce s-a topit parmezanul pe ei, i-am scos din cuptor..
.
doi_cartofi_008.jpg

…şi i-am pus în vasul în care am preparat sosul.
doi_cartofi_013.jpg

Vă spun cu mâna pe inimă, gusturile împreunate aici se potrivesc atât de bine unele cu altele încât nu mai ai nevoie de nimic în plus. Nu mai spun că n-ai nevoie de pâine iar carnea nu şi-ar găsi locul lângă sos şi chips-urile din cartofi.

doi_cartofi_009.jpg

Toate ingredientele n-au cum să coste mai mult de doi lei, poţi urca până la trei lei dacă vrei mai mulţi cartofi, dar asta ar însemna să mănânci peste o jumătate de kilogram. Nu e indicat, cartofii sunt făcuţi în mare parte din amidon iar despre amidon ştim că e duşmanul siluetei.

doi_cartofi_011.jpg

Dar gata, nu vă mai obosesc cu prostiile mele. Să nu uit: mi-a luat mai mult timp să postez povestea asta decât să prepar şi să mănânc prânzul de azi. Poftă bună.
doi_cartofi_012.jpg

3 Responses to Chipsuri la cuptor cu sos de roşii aromat

  1. just_anna

    arata absolut bestial :D ma gandeam sa fac sambata niste minunatii de genul asta dar am o mica problema…sosul asta de rosii de la faimosu Mircea Groza cum se face ca n-am gasit (dupa nu prea multe cautari) si ma gandeam ca poate ma ajuti :D mersi mult

    Anna

  2. adi hadean

    ana, e un secret teribil fierbi bulion cu oregano, busuioc, sare,piper, ulei de măsline. într-o cratiţă căleşti ardei roşu şi verde, morcov dat prin răzătoare, ceapă tocată fin. după ce s-au înmuiat foarte bine (durează cam o oră, la foc mic, adăugând apă) le treci printr-o sită fină şi le amesteci cu bulionul. mai laşi o jumătate de oră la foc mic şi…gata.

  3. si mama face ceva de genu, il folosim ca si ketciup, insa ea nu pune oregeano si busuioc :), oricum tare de tot reteta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>