Astăzi am avut bucuria de a petrece câteva ceasuri în compania lui Mircea Groza. V-am mai vorbit despre el, despre fiul său cel celebru, despre mâncărurile cu care mă mai fericeşte şi pe mine (mâine vă voi arăta zama de moare pe care am primit-o azi) din când în când. Am dezmierdat împreună două păhăruţe cu pălincă de Sălaj (bine, or fi fost patru, cine mai numără), am văzut un hectar de poze cu mâncăruri spectaculoase, am vorbit despre Radu Anton Roman şi Apicius, despre mâncare şi scrieri despre mâncare. Mi-a arătat o carte (nu aş duce-o în sala tronului dar na, aşa se numeşte secţiunea de zicere despre carte a www-ului meu) document, o bijuterie apărută în anul 1870 la Braşov, la editura Frank&Dressnandt de pe strada Vămii 13, sub semnătura lui J.C. Hinţescu. Cartea se numeşte Cea mai nouă carte de bucate a bucătărei române, francese, germâne şi maghiare şi s-a aflat la un moment dat în proprietatea unei doamne pe nume Ana Onciu, doamnă care a şi comandat pentru ea o frumoasă copertă din piele albastră. Înainte de a vă arăta câteva poze, îmi permit să citez câteva vorbe din carte:
Conducere spre a îngroşa ferbendu, uscându, a ferbe în aburi şi a ţinea pomele prospete, spre a le conserva în tinichele şi spre a le mura în oţetu şi vinu-arsu, atâtu câtu şi la mânuirea păseriloru şi altoru fripturi la ori ce feliu de mâncare – termi technici în bucătăria, esplicarea celoru 15 ilustraţiuni silografice pentru arta de tranşatu – mânuirea tacâmuriloru de masă şi cucnă – aşedarea mesei şi serviţulu la masă.
Evident, este vorba despre un soi de sumar aflat pe prima pagină, acolo unde trebuie să se afle orice sumar.
Cartea aceasta e o bucată de istorie. Cuprinde viaţa românească, tendinţele vremii, moda în alimentaţie şi gastronomia înţeleasă şi practicată în spaţiul românesc înainte de anul 1900. Vreţi să aruncaţi o privire? Ştiu că vreţi. 
