Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Chiftele cu tot felu'

Când o să cresc mare, o să-mi dau doctoratul din chiftele. Sau măcar din mâncatul lor.

Azi e ziua lui

no entries found

Pe data de 2 Ianuarie 1920 se năştea Nicolae, feciorul lui Zaharia. A crescut greu, a făcut şcoală puţină dar a învăţat mult bun simţ. A lucrat la pădure toată viaţa, mergând înaintea cailor de la şase ani. A făcut armata la Budapesta şi a fost trimis pe front sub comandă ungurească. Mai vorbeşte limba şi azi, dacă are cu cine. Prima nevastă i-a murit în tinereţe şi l-a lăsat cu un copil, un băiat. S-a însurat apoi cu Maria, femeie care i-a mai dat şapte copii şi care lega banii cu şapte aţe pentru a se putea descurca cu gospodăria. Nu a avut televizor niciodată dar e foarte bine informat, ascultă mereu mai multe posturi de radio. E un om credincios, cunoscut pentru corectitudine iar sfatul său avea greutate în sat. Azi nu prea i-l mai cere nimeni, bătrânii din leatul lui s-au dus mai toţi iar cei tineri n-au nevoie de sfatul bătrânilor.
A rămas văduv în luna Noiembrie a lui 2007 şi de atunci aşteaptă să plece. Noi, ce opt copii, optrprezece nepoţi şi (deocamdată) cinci stră-nepoţi, ne bucurăm că ni l-a lăsat Dumnezeu până la anii aceştia, şi vrem să mai stea cu noi. La mulţi ani, bunicului meu.

firiza_008.jpg

16 Responses to Azi e ziua lui

  1. metaphor

    Cu certitudine, este un OM care nu a facut umbra pamantului degeaba! Sa fiti mandrii de bunicul vostru, asa cum , sunt sigura, si el este mandru de nepotii lui! Ce frumos e cand exista o familie numeroasa! Si cand oamneii tin unii la altii si la familie!

  2. adi hadean

    păi, suntem:-)

  3. innuenda

    Sa-ti trăiască bunicul, Adi! Și, desigur, să fie sănătos, ca să vă bucurați cât mai mult el de voi și voi de el.:)

  4. adi hadean

    innu, mulţumesc:-)

  5. kmi

    La multi ani bunicului tau! Sa fie sanatos si sa se bucure linistit de copii, nepoti si stranepoti!

  6. adi hadean

    kmi, mulţumesc şi ţie:-)

  7. lukas7612

    LA MULTI ANI! …si …sa mai stea un pic printre noi…

  8. adi hadean

    luci, sper…

  9. cristina

    Adi, m-ai facut sa plang. Parca este bunicul meu, D-zeu sa-l odihnesca in pace. Pe 9 implineste 7 ani de cand s-a dus dintre noi, dar pentru copii si nepoti el inca traieste si va trai cat vom trai si noi.
    Cred ca pot sa inteleg cat de mult pretuiesc oamenii ca bunicul tau si bunicul meu….n-au pret.
    Multa sanatate, la multi ani si sa va bucurati de el si cu el.

    • adihadean

      cristina, n-ai înțeles. postarea e veche și n-am scris una nouă pentur că bunicul meu nu mai e, s-a dus ieri.

  10. balan carolina

    ramane amintirea si bucuria ca l-ai avut.eu cand ma gandesc la ai mei bunici ,ma surprind zambind.mi-ar place ca si nepotii mei sa faca la fel.

  11. cristina

    Acum am inteles Adi, am citisem doar articolul de pe blog fara sa ma uit la data postarii sau altceva.
    Sa se odihneasca in pace!

  12. of, mestesugite cuvinte mai stii sa asterni…mi-ai rascolit dorurile si amintirile! Iti admir indeminarea si mesajul. Liniste… bunicului!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>