Adi Hădean

Nikos Kazantzakis s-a născut în secolul 19 în Heraklion, Creta. Gheorghios Zorbas, cel care avea să-i devină prieten şi sursă de inspiraţie pentru personajul Alexis Zorba, s-a născut în Halkidiki tot cam pe atunci. Viaţa domnului Kazantzakis pe acest tărâm a durat 74 de ani, a lui Zorbas doar 71 dar viaţa lui Zorba, începută în anul 1946, nu pare că ar vrea să se sfârşească, şi asta nu poate decât să mă mulţumească (mă bucur pentru generaţiile care vin).
Cartea e o expediţie între ying şi yang, între alb şi negru, rugos şi păstos (nu ştiu de unde mi-a venit asta), dulce şi amar. Ca orice scriere atinsă de geniu, şi aceasta are darul de a-ţi umple mintea cu întrebări, cele mai frecvente fiind ce e rău? şi ce e bine?. Oare cum e mai bine? Să trăieşti pentru azi, că poate nu apuci ziua de mâine ori să te pregăteşti azi în aşa fel încât ziua de mâine să te găsească mai sus cu o treaptă,mai aproape de cer? Eu sunt lămurit în legătură cu răspunsul la ultima întrebare dar nu vreau să influenţez pe nimeni, e o întrebare la care se răspunde individual şi nu poţi să trişezi nici măcar cu cartea deschisă-n faţă. Vă poftesc să puneţi mâna pe cartea asta şi s-o mai răsfoiţi din când în când. Şi dacă vă ajunge-n preajmă filmul, nu-l daţi pe un buletin de ştiri sau pe o superproducţie din zilele noastre. E cel puţin la fel de valoros ca opera literară care l-a inspirat iar Anthony Quinn e cel mai grec dintre toţi mexicanii majestăţii sale.

Serialul Sare şi piper ia pauză până luni (mi-am propus să fie un serial de cinci episoade pe săptămână) dar noi mâncăm şi în week-end. Cu rare excepţii, sâmbăta dimineaţa avem omletă. Poate vi se pare banal, monoton. Nu e . Omleta-i un univers întreg, plin de posibilităţi, cu nenumărate variante de explorat. Azi am construit una simplă, fără carne doar cu….dar mai bine priviţi mai jos:

Ou, piper zdrobit, chimen pisat, busuioc uscat şi mărunţit.

Parmezanul e pentru un plus de savoare. Se presară peste omletă după ce o luăm de pe foc.

Ciupercile, tăiate-n sferturi, se prăjesc uşor în ulei. Puţin ulei.

Oăle bătute se toarnă peste ciuperci.

În două minute e gata. Combinaţia mărar-ardei iute e vedeta acestei omlete. Gusturile se completează reciproc atât de bine încât nu simţi nevoia unor suplimente (cârnaţi, costiţă,alte cărnuri).

Roşiile şi omleta sunt aliaţi tradţionali, deci se înţeleg bine. Şi lumina e aliatul tradiţional al pozelor dar de data asta a trădat şi nu am reuşit să obţin mai mult de la aparat. Blitz-ul nu-i o opţiune.

Serialul Sare şi piper ia pauză până luni (mi-am propus să fie un serial de cinci episoade pe săptămână) dar noi mâncăm şi în week-end. Cu rare excepÅ£ii, sâmbăta dimineaÅ£a avem omletă. Poate vi se pare banal, monoton. Nu e . Omleta-i un univers întreg, plin de posibilităţi, cu nenumărate variante de explorat. Azi am construit una simplă, fără carne doar cu….dar mai bine priviÅ£i mai jos:

Ou, piper zdrobit, chimen pisat, busuioc uscat şi mărunţit.

Parmezanul e pentru un plus de savoare. Se presară peste omletă după ce o luăm de pe foc.

Ciupercile, tăiate-n sferturi, se prăjesc uşor în ulei. Puţin ulei.

Oăle bătute se toarnă peste ciuperci.

În două minute e gata. Combinaţia mărar-ardei iute e vedeta acestei omlete. Gusturile se completează reciproc atât de bine încât nu simţi nevoia unor suplimente (cârnaţi, costiţă,alte cărnuri).

Roşiile şi omleta sunt aliaţi tradţionali, deci se înţeleg bine. Şi lumina e aliatul tradiţional al pozelor dar de data asta a trădat şi nu am reuşit să obţin mai mult de la aparat. Blitz-ul nu-i o opţiune.

Dragii mei, sunt momente în viaţă când foamea loveşte brusc şi nu te lasă să elaborezi prea mult. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, lucrurile simple au frumuseţea lor şi prezenţa briz-brizurilor nu ne avantajează întotdeauna. Veţi vedea mai jos o reţetă simplă, fără artificii, fără pretenţii dar cu rezultate extrem de gustoase:
Dacă nu avem pulpe dezusate, le dezosăm noi. Asta în cazul în care nu-i vară şi avem la dispoziţie un grill cu cărbuni şi mult timp. Pentru grillul din interior şi pentru scurtarea timpului de gătire, recomand dezosarea.


Se prepară un dressing pentru pulpe. Nu-i o marinată în adevăratul sens al cuvântului, nu cunţine nimic acid. E doar ulei cu usturoi zdrobit cu podul palmei, sare, piper, ghimbir şi puţin busuioc uscat.


Pulpele se ung bine cu compoziţia de mai sus şi se lasă la rece câtă vreme pregătim garnitura şi salata.

Garnitura-i uşor de făcut, se pune o cană de orez în apă cu sare şi se lasă să fiarbă 10-12 minute. Apoi se scurge apa de pe orez şi se lasă niţel să aştepte. Salata se face uşor de asemenea, din două-trei roşii şi puţin pătrunjel.

La roşii şi pătrunjel adăugăm sare, piper, ulei şi oţet. Gata.

Între timp, condimentele şi-au făcut datoria, pot fi ndepărtate (cu un şerveţel) şi e necesar să facem asta pentru că altfel s-ar arde şi ne-ar întrista în loc să ne bucure. Pulpele se pun pe grill cu pielea în jos, se lasă cinci minute apoi se întorc pe partea cealaltă.

Pentru a nu irosi bunătate de grăsime arsă şi drăguţ de colesterol toxic, după ce s-au făcut pulpele aruncăm orezul în tigaie şi-l amestecăm bine, să se impregenze cu ce a rămas după prăjire (în principiu, cu grăsime arsă şi colesterol).


Un astfel de prânz pentru două persoane poate costa cel mult zece lei. Pe mine m-a costat opt (mărimea pulpelor e determinantă).

Cât despre servire, vă propun să nu vă bateţi capul prea tare.

Da.ştiu că pielea asta e colesterol curat (murdar) şi că nu-i sănătoasă. Nu vă oblig să o mâncaţi. Eu unul sunt fan, fără ea, puiul la grătar e doar un alt peşte.

La tăţi ni-i greu!

E o vorbă din bătrâni. Şi e adevărată. E chiar greu să scrii o carte în care povesteşti despre mâncare. Chiar în clipa asta, de exemplu, mă usuc de foame. De aceea solicit o scurtă pauză. Ştiu că mai am în frigider o pulpă de pui. Mă gândesc să o dezosez. Da, aş putea face asta fără un efort prea mare, în definitiv am destulă practică la activ. Dar ce să fac cu ea după? Staţi că ştiu: pregătesc un amestec de ulei, ghimbir, busuioc mărunţit, piper şi usturoi zdrobit, şi ung bine carnea pe toate părţile. O voi pune apoi într-o tigaie grill, fără ulei sau alte grăsimi, cu partea cu piele în jos. După cinci minute, o voi întoarce pe partea cealaltă şi după alte cinci minute o voi stropi cu un degetar de oţet de mere, doar aşa, pentru un plus de aromă. Cât despre garnitură, un pumn de orez fiert în apă cu ulei şi sare, o roşie şi trei frunze de pătrunjel. Vai! Mi-e rău numai gândindu-mă. Promit să revin cu alte poveşti gastronomice din casa Bonaciu imediat ce-mi astâmpăr niţel moara care-mi ţine loc de stomac. Îmi doresc poftă bună. Şi vouă la fel.

Dragii mei, sunt momente în viaţă când foamea loveşte brusc şi nu te lasă să elaborezi prea mult. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, lucrurile simple au frumuseţea lor şi prezenţa briz-brizurilor nu ne avantajează întotdeauna. Veţi vedea mai jos o reţetă simplă, fără artificii, fără pretenţii dar cu rezultate extrem de gustoase:
Dacă nu avem pulpe dezusate, le dezosăm noi. Asta în cazul în care nu-i vară şi avem la dispoziţie un grill cu cărbuni şi mult timp. Pentru grillul din interior şi pentru scurtarea timpului de gătire, recomand dezosarea.


Se prepară un dressing pentru pulpe. Nu-i o marinată în adevăratul sens al cuvântului, nu cunţine nimic acid. E doar ulei cu usturoi zdrobit cu podul palmei, sare, piper, ghimbir şi puţin busuioc uscat.


Pulpele se ung bine cu compoziţia de mai sus şi se lasă la rece câtă vreme pregătim garnitura şi salata.

Garnitura-i uşor de făcut, se pune o cană de orez în apă cu sare şi se lasă să fiarbă 10-12 minute. Apoi se scurge apa de pe orez şi se lasă niţel să aştepte. Salata se face uşor de asemenea, din două-trei roşii şi puţin pătrunjel.

La roşii şi pătrunjel adăugăm sare, piper, ulei şi oţet. Gata.

Între timp, condimentele şi-au făcut datoria, pot fi ndepărtate (cu un şerveţel) şi e necesar să facem asta pentru că altfel s-ar arde şi ne-ar întrista în loc să ne bucure. Pulpele se pun pe grill cu pielea în jos, se lasă cinci minute apoi se întorc pe partea cealaltă.

Pentru a nu irosi bunătate de grăsime arsă şi drăguţ de colesterol toxic, după ce s-au făcut pulpele aruncăm orezul în tigaie şi-l amestecăm bine, să se impregenze cu ce a rămas după prăjire (în principiu, cu grăsime arsă şi colesterol).


Un astfel de prânz pentru două persoane poate costa cel mult zece lei. Pe mine m-a costat opt (mărimea pulpelor e determinantă).

Cât despre servire, vă propun să nu vă bateţi capul prea tare.

Da.ştiu că pielea asta e colesterol curat (murdar) şi că nu-i sănătoasă. Nu vă oblig să o mâncaţi. Eu unul sunt fan, fără ea, puiul la grătar e doar un alt peşte.

Acasă TV a atins pragul de jos şi pentru că nu s-a mulţumit cu atât, a coborât sub el. Poate a mai făcut-o, nu ştiu, nu-s un telespectator fidel, scriu doar despre ce am văzut în seara aceasta. Acasă Tv, PoveŞtiri adevărate, mojicia la televizor, încurajată de prezentatoarea emisiunii (nu ştiu cum o cheamă), presată probabil de un producător dornic de rating. Povestea pe scurt: ieri, la aceeaşi emisiune, un pulifrici cu meclă de pulifrici şi comportament de vierme, a intrat în direct şi a spus că a făcut sex oral cu o cântăreaţă de muzică populară (nici numele ei nu-l ştiu). Cei de la Acasă i-au permis pulifriciului să facă asta pentru că e…exact, fratele Magdei Ciumac. Da, acum avem toată familia. Cred. Azi, Acasă Tv au invitat-o pe doamna solistă, care s-a îmbrăcat în costum de scenă, a dat bani pe bilet, pe hotel, hotărâtă să-şi spună versiunea. Ghinionul ei e că-n ţara asta e importantă doar versiunea scursurilor, altfel cei de la Acasă nu l-ar fi pus în linie (adică la telefon) pe fratele maimuţei. Că l-au adus şi pe el la discuţie încă n-ar fi o problemă, problema e că prezentatoarea nu o lăsa pe femeie să-şi spună vorbele, îi tăia macaroana constant şi-l încuraja pe Paul să ne spună cum a făcut sex oral cu artista (soţie şi mamă de copii). Artistei în schimb i s-a atras atenţia de mai multe ori să nu mai utilizeze cuvântul sex. Adică ăla are voie să spună în direct la tv cum i-a dat-o-n bot (scuzaţi vă rog) dar ea n-are voie să-şi apere onoare corect. Jenant, Acasă Tv nu ar primi de la mine notă de trecere, ba chiar primeşte un vot de blam (oricât ar conta el). Înţeleg nevoia de rating crescut dar nu înţeleg să expui un om în faţa unui val de mizerii pentru a obţine ratingul. Nu sunt un fan al CNA dar sper că în cazul acesta va fi dată o sancţiune care să cumuleze măcar cuantumul ultimelor şapte amenzi luate de Mircea Badea.

Paul, Alup, Ulap, Lapu, Apul…parcă era altfel…
Din artistă am tăiat cât am putut.

Nelu zice că urmează vreme cu intensificări şi vine iarna înapoi. Sau cam aşa ceva. Eu am constatat că Nelu ştie ce vorbeşte şi n-am nicio îndoială că şi de data asta va avea dreptate. Ca să vă faceţi curaj pentru a traversa perioada care urmează, vă arăt primăvara cu care m-am întâlnit acum două zile în Cluj Napoca. Sper să vă bucure.

Se întorc păsările călătoare. Presupun că din ţările calde.

Au şi de ce, pare că înverzesc lucrurile pe aici.


Chiar şi patinoarul pare că ar vrea să se umple iar de raţe, peştişori şi broaşte.


-Mami, mai ne plimbăm un pic înainte să melgem acaşă?
- Se zice ne mai plimbăm.

O să vă arăt, dragii mei, cum se fac chifteluţele din cartofi, la sărăcie şi timp puţin, cu ingrediente puţine şi ieftine (cartofi, ouă, făină, condimente):

Cartofii se fierb în coajă, în apă cu puţină sare. Apoi se curăţă şi se lasă să se răcească.

După ce s-au răcit, cartofii se dau prin răzătoarea mare (trebuie să fie aşa pentru că vrem să obţinem chiftele cu o consistenţă pufoasă, aerată) şi se condimentează cu sare, piper, boia, busuioc uscat şi seminţe de chimen. Se amestecă cu grijă, cu o furculiţă.

Se adaugă două linguri de făină şi se încorporează după modelul repede şi bine, că nu ne grăbeşte nimeni.

Oul leagă compoziţia, deci e necesar. Se amestecă şi el, tot cu furculiţa.

Dacă aveţi, tocaţi mărunt nişte frunze de pătrunjel şi amestecaţi-le în compoziţie. Modelaţi apoi chifteluţe mici pe care le puneţi pe o planşţetă peste care aţi presărat mălai sau pesmet (vor absorbi umezeala şi nu vor lăsa chifteluţele să se lipească de planşetă. Lăsaţi chifteluţele la rece pentru o jumătate de oră (în frigider sau în cămară), să se lege bine compoziţa.

Chifteluţele se prăjesc apoi (se pun în uleiul bine încins), cam un minut şi jumătate pe fiecare parte.


După ce s-aiu rumenit, chiftelele se scot pe un prosop de hârtie să se scurgă uleiul de pe ele, apoi se mănâncă aşa cum sunt sau cu un sos din roşii cu usturoi.

Poftă bună.

Când micul dejun creşte mare

-Binecuvântează Doamne pe robul tău flămând şi mustră pe hultanii ce se gândesc doar la foalele lor, în veciiiiii veciiiiiilooooor, aaaaamin! Vocea baritonală ce intra pe uşă cu cinci metri înaintea posesorului, era a lui Alexandru, băiatul cel mare al arhitectului Horja, vecinul imediat următor în josul străzii. Alexandru era un tânăr cam de vârsta mea, sportiv, sportiv şi sportiv, un om dotat de natură cu o grozavă poftă de mâncare, mai cu seamă dimineaţa.
- Bă neruşinaţilor, mâncaţi voi fără tata vostru?
- Păi, dacă dormi până-ţi înfloresc aşternuturile, cine-i de vină? Ăsta era Gabi între două îmbucături. Fii atent, că nu mai avem, da’ te salvează Ţăranu’ Hădean contra două ţigări.
Alex s-a executat, că la foame nu stai să negociezi cu teroriştii, le dai ce vor. Motiv pentru care l-am salvat în felul următor: am ras urgent trei cartofi fierţi, scăpaţi ca prin minune de la ultima salată orientală, i-am amestecat bine de tot cu două linguri de făină, un ou apărut ca prin farmec din buzunarul de la pieptul cămăşii lui Gopţu, nişte sare, piper negru, buruieni uscate de care s-au găsit prin bucătărie şi o linguriţă de boia, am modelat amestecul în şase, şapte chifteluţe pe care le-am prăjit în uleiul rămas de la omleta din paginile trecute, şi cam atât. Puteţi încerca şi voi, nu e periculos defel şi, dacă te mişti destul de repede, e gata în zece minute. În ceea ce-l priveşte pe Alex, singura lui nemulţumire era legată de cantitate şi se manifesta prin enunţarea cu voce tare a altor rugăciuni fierbinţi către Sfânta Treime, pentru îndestularea flămânzilor şi iertarea păcatului lăcomiei.

O să vă arăt, dragii mei, cum se fac chifteluţele din cartofi, la sărăcie şi timp puţin, cu ingrediente puţine şi ieftine (cartofi, ouă, făină, condimente):

Cartofii se fierb în coajă, în apă cu puţină sare. Apoi se curăţă şi se lasă să se răcească.

După ce s-au răcit, cartofii se dau prin răzătoarea mare (trebuie să fie aşa pentru că vrem să obţinem chiftele cu o consistenţă pufoasă, aerată) şi se condimentează cu sare, piper, boia, busuioc uscat şi seminţe de chimen. Se amestecă cu grijă, cu o furculiţă.

Se adaugă două linguri de făină şi se încorporează după modelul repede şi bine, că nu ne grăbeşte nimeni.

Oul leagă compoziţia, deci e necesar. Se amestecă şi el, tot cu furculiţa.

Dacă aveţi, tocaţi mărunt nişte frunze de pătrunjel şi amestecaţi-le în compoziţie. Modelaţi apoi chifteluţe mici pe care le puneţi pe o planşţetă peste care aţi presărat mălai sau pesmet (vor absorbi umezeala şi nu vor lăsa chifteluţele să se lipească de planşetă. Lăsaţi chifteluţele la rece pentru o jumătate de oră (în frigider sau în cămară), să se lege bine compoziţa.

Chifteluţele se prăjesc apoi (se pun în uleiul bine încins), cam un minut şi jumătate pe fiecare parte.


După ce s-aiu rumenit, chiftelele se scot pe un prosop de hârtie să se scurgă uleiul de pe ele, apoi se mănâncă aşa cum sunt sau cu un sos din roşii cu usturoi.

Poftă bună.

O să le iau pe rând: în această seară am văzut o ştire despre cipul biometric, pe Antena1. Ştirea era făcută la mişto, ceea ce m-a făcut să-mi reamintesc de ce detest felul în care se fac ştirile azi. Tonul ştirii era următorul: habotnicii cred că Satana se ascunde în cipul biometric, oamenii sunt înguşti. Apoi clasica reţetă, aceea cu o părere pro, o părere contra, să dea o haină de seriozitate ştirii. Prea târziu, cipul biometric fusese pus deja din start în aceeaşi oală cu strigoii, Dracula şi fata pădurii. Ceea ce e destul de grav, pentru că media participă la bagatelizarea unui subiect foarte serios: posibilitatea ca un om să fie urmărit pas cu pas pe planeta asta, ca acelui om să-i fie monitorizate cumpărăturile, deplasările, cheltuielile, starea materială şi cea de sănătate, nivelul de plată a impozitelor şi taxelor, practic toate detaliile de care e nevoie pentru a putea trasa nişte şabloane comportamentale şi în ultimă instanţă pentru a putea exercita un anume control asupra minţii acelui om. Eu aşa aş îndrăzni să decodific noţiunea de fiară despre care vorbesc în zilele acestea călugării. Şi pentru că am ajuns la ei, apreciez negativ faptul că Biserica Ortodoxă Română lasă în seama unor călugări crucea stârnirii acestei dezbateri, fără să se implice, decât la nivel de PR, adică noi solicităm să ni se comunice dacă cipul biometric poate face atingere libertăţilor şi drepturilor omului. Cu alte cuvinte, Biserica în care (după cum rezultă din sondaje) poporul e foarte încrezător, se trage pe curu-i gras şi înveşmântat în haine scumpe şi-i lasă pe alţii să ia ouăle-n cap. O atitudine ipocrită, cu atât mai mult cu cât aceeaşi Biserică şite să se pronunţe în campaniile electorale pro sau contra un candidat ori altul, cu atât mai mult cu cât Biserica are mijloacele prin care poate porni şi găzdui o dezbatere publică. Dar nu, una ca asta nu se va întâmpla atâta timp cât Biserica va fi aservită statului, puterii în particular, indiferent de cum se numeşte puterea asta, atâta timp cât Biserica vrea doar arginţi şi porci pentru popi şi multă…sănătate pentru pulime.

Problema a doua: urmăresc la TVR o emisiune despre taxa de mediu. Sulfina Barbu nu spune nimic, Bogdan Niculescu Duvăz vorbeşte mult şi când uită că şi-a propus să nu spună nimic spune tâmpenii de genul toţi românii ar trebui să cumpere Dacia, un tânăr avocat pe numele Biriş spune că persoana care a adus maşini second hand şi a rămas cu ele pe cap trebuia să-şi asume riscul şi să se informeze înainte de a face mişcarea, uitând că taxa triplată a venit peste noapte şi în puţinele zile de graţie ghişeele au fost închise. Mai e în emisiune şi domnul Stroe de la Dacia, singurul care pare că are capul pe umeri, dar care nu face altceva decât să apere interesele angajatorului său francez. Şi mi-o tot dau cu principiul poluatorul plăteşte fără să spună cine-i va pune la plată pe posesorii de maşini româneşti mai vechi de 20 de ani (peste un milion) care încă mai circulă cu rablele, cine va pune la plată hardughiile poreclite mijloace de transport în comun care-s ale statului ori ale firmelor private şi care nu te lasă să respiri pe stradă (m-am înecat azi de nenumărate ori în jumătate de oră de mers pe jos).

În fine, greaţa. Greaţa mi se trage de la cele de mai sus dar şi de la o întâmplare la care am luat parte azi când m-am dus la Electrica să plătesc o factură restantă. De fapt, povestea a început ieri, când am intrat în sediul unei bănci să plătesc factura curentă. Pe factură mai aveam un sold restant de 20 şi ceva de lei, sold despre care nu fusesem informat (sunt chiriaş destul de prospăt şi proprietarul a omis să-mi dea o factură). Banca nu mi-a putut încasa şi restanţa aşa că m-am prezentat la ghişeul societăţii de distribuţie. O tanti care s-a născut cu mult înaintea apariţiei primului ordinator (deci ar fi trebuit să audă că există aşa ceva şi că respectivul ceva a evoluat între timp) m-a căutat cam zece minute printre alţi oameni, ba după nume, ba după adresă, ba după data facturării, ba după ADN şi ARN. M-a găsit în cele din urmă (cei din spatele meu tropăiau deja a revoltă şi nerăbdare) şi mi-a spus că am două facturi restante. Eu zic mă scuzaţi, de când?, Una pe Decembrie şi una pe Ianuarie, zice tanti. Păi cea pe Ianuarie am plătit-o iari l abancă, am chitanţa. Şi atunci ce plătiţi? Ăăă restanţa?!? Şi pe cealaltă n-o plătiţi? WTF, io cu cine vorbesc(în gînd, că-s cuviincios)? Păi n-am plătit-o ieri, cum o s-o plătesc de două ori? Păi nu, că pe când vin banii de la bancă vi se pun în cont şi o să aveţi pentru data viitoare Serios? Adică să plătesc un consum ipotetic cu nişte bani foarte reali? Simţeam că o pierd, aşa că nu am insistat, mi-am luat chitanţa pentru banii încasaţi pe restanţă şi am plecat. Mi s-a părut că ar fi inutil să-i explic doamnei tanti că dacă eu aş muri peste două ore, aş fi fost în pagubă cu 75 de lei de care altfel aş fi putu să merg la un film în Mall în cele două ore, împreună cu iubita şi cu încă un prieten, la alegerea voastră.