Opriţi pisica din tropăit!!!

Aseară am participat la un …hai să-i spunem…schimb de cărţi. Un mic cenaclu literar în doi (domnul George et moi), în care am dezbătut pe marginea unor lecturi atente dintr-un clasic francez şi unul scoţian. Numele lor nu-s importante, important e că datorită profunzimii ideilor desprinse din aceste lecturi, am plecat acasă puţin bulversat. Asta se întâmpla în preajma miezului nopţii. Mi-a fost milă (frică) să o sun pe Raluca să vină după mine, taxiuri în staţie nu se găseau aşa că am făcut o plimbare extrem de matinală şi de răcoroasă (gradele erau cu minus în faţă la acea oră) în compania clasicilor din capul meu. Ce am făcut după ce am ajuns acasă? În primul rând, am făcut faţă valurilor de râs care s-au revărsat asupra mea (probabil lectura m-a transformat într-un personaj amuzant) apoi am încercat să dorm. Mi-a ieşit din prima. Pe la două m-am trezit cu poftă de apă. Am băut aproape un litru. M-am culcat iar şi m-am trezit în două ceasuri pentru a mai bea ceva. S-a nimerit să fie ceai. Un litru şi jumătate în zece minute.
M-am trezit devinitiv pe la nouă dimineaţa. Igienizarea corporală a durat o veşnicie. Apa curgea din duş cu zgomotul a trei Niagare, lamele aparatului de bărbierit treceau peste obrazul meu ca şi cum ar fi fost lamele plugului în plină campanie agricolă de toamnă, fiecare clic al unghierei producea ecouri până-n stomacul meu lipsit de apărare în faţa magmei dintr-însul. Ce am învăţat eu din toate astea:
1) Raluca e o femeie destul de înţeleaptă pentru vârsta ei.
2) Cititul intens deshidratează.
3) Pământul e un loc prea zgomotos.
4) Azi nu o să fac pagubă în alcoolul neamurilor (remember botezul la care participăm) dar ciorba nu-i deloc în siguranţă.
La revedere.