Mi-e dor de Radu Anton Roman

Simona Ionescu a gătit de Crăciun o minunăţie, sarmale în dovleac, la cuptor. O mâncare genială prin simplitatea ei, rafinată de la sine, rustică în esenţă dar burgheză datorită manierei de realizare. Mâncarea Simonei (nu, nu am mâncat din ea, mi-a fost dat, şi de ajuns, să o văd în poze şi să citesc despre modul de preparare) a avut un efect dublu asupra minţii mele: am început să salivez instantaneu, atomii mei şi-au amintit gusturile şi au început să le combine, făcându-mă să-mi imaginez că mut sarmalele cu lingura de lemn, din strachina improvizată şi fierbinte, în farfuria mea. Aproape că le-am simţit mirosul, îmbinat cu cel al dovleacului, din care eu unul aş face parfum.
Acesta a fost primul efect. Cel de-al doilea m-a întristat puţin, dar aşa-i viaţa asta, cu noi prin ea, balansând între tristeţe şi bucurie. Mi s-a făcut dor de Radu Anton Roman, de felul în care a ştiut să pună greutatea celor 140 de kilograme ale trupului său şi tonele de minte pe care i le-a dat Dumnezeu, în slujba sfintei îmbucături. Vă spuneam acum câteva zile că România liberă a făcut un lucru bun publicând reţetele româneşti culese de Radu din spaţiul locuit de urmaşii lui Decebal şi Traian. Am citit cu nesaţ cele şapte volume apărute la tarabele cu presă, am absorbit poveştile care învăluie fiecare reţetă şi mi-a părut bine că au rămas scrise. Apoi mi-a părut rău că nu mai pot auzi vorba domoală şi plină de miez a lui Radu, că nu mai pot intra în bucătăria lui, aşa cum făceam când avea emisiunea la Pro Tv.
Bucătăria lui Radu a fost singura emisiune (neînlocuită de alta până acum) pentru care îmi făceam timp, emisiunea după care îmi făceam programul în week-end. Da, e adevărat, mi-au plăcut mult şi emisiunile lui Jamie Oliver dar nu simţeam că pierd ceva dacă nu văd una dintre ele. Mă consolez cu gândul că am acasă emisiunea filmată de Radu Anton Roman la vie, în Bihor, emisiune pe care mi-a dăruit-o domnul Gheorghe Lazăr, fostul şef al Protocolului la Universitatea Oradea, om care a participat la realizarea acelei emisiuni, bun cunoscător al gastronomiei româneşti, autor de cărţi culinare, om cu a cărui prietenie mă mândresc.
Încă nu văd pe nimeni care să se apropie de felul lui Radu, nu îmi pare că s-ar preocupa cineva să ducă mai departe munca sa şi asta mă sperie puţin. Mă tem că într-o generaţie, două, vom fi învinşi de Burger King, şaorma şi condimente gata amestecate, ba pentru vin fiert, ba pentru pui, ba pentru cârnaţi, mă tem că vom fi învinşi de alienare şi lene. Şi asta mă face să-mi fie şi mai dor de Radu Anton Roman.