Aseară mă pregăteam pentru un drum spre Oradea. Dimineaţă la şase şi jumătate am găsit un sms care îmi spunea că nu mai trebuie să plec. La şapte am primit alt sms din care reieşea că plec. Am purces aşadar, împreună cu domnul Andrei şi după un slalom printre camioane şi proşti am ajuns în oraşul de pe Crişul repede. După ce am atins scopul vizitei am mers să prânzim în localul în care lucrează prietenul (şi fostul meu vecin) Luca, fost bucătar şef la Da Luca (asta-i altă poveste). Localul în care se manifestă arta lui Luca în acest moment se numeşte La Pepito şi e taman în buricul târgului, undeva lângă Heat Club, adică în Piaţa Independenţei, peste drum de parcarea cea mare şi mereu ocupată ce se întinde între fosta sinagogă şi statuia lui Mihai Eminescu. Localul nu e mare, are cam zece mese, pare viu şi cald datorită lemnului în care e îmbrăcat (a murit o mică pădure pentru localul acesta, dar scopul e bine servit, şi decât să o fure Verestoy, mai bine aşa) şi e situat pe două paliere, unul la nivelul intrării, celălalt la subsol. E deschis de câteva zile şi nu-i tocmai plin de lume, dar aţi putea schimba asta (dacă sunteţi orădeni sau treceţi prin zonă). Meniul e scurt, conţine doar băuturi şi pizza, cu promisiunea băştinaşilor că în curând vor apărea şi câteva sortimente de paste. Chiar ar fi păcat să nu apară, doar Luca e cel mai bun bucătar de paste pe care-l cunosc, din toată lumea cunoscută de mine. Se pricepe şi la pizza, mărturie poate sta pentru asta mai sus link-uitul Andrei. Blatul e subţire şi crocant, aluatul e frământat cu mâna şi asta se simte şi contează (dacă ai habar ce-i bun în viaţă), sosul de roşii care îmbracă blatul „la piele” e deosebit şi e făcut din roşii, nu din tub iar topping-urile sunt atinse de geniu. Luca foloseşte doar ingrediente de calitate, are pretenţii de la el, chiar mai mari decât au cei care îi gustă din mâncăruri. Habar n-am dacă pizza de la La Pepito merge şi la pachet dar cred că da. Cea mai ieftină pizza costă 9 lei iar cea mai scumpă nu cred că depăşeşte 17 lei, ceea ce mi se pare…foarte ieftin. Singurul lucru care mi-a pus dificultăţi în acest local e …baia. Nu că ar fi murdară sau neîngrijită, doar că e cam…mică. În sensul că dacă aş fi fost mai dotat cu cinci centimetri (mă rog, nu că ar fi nevoie), ar fi trebuit să fac pipi din prag. Deci aventurile în baie ar fi chiar…aventuri. Dar să mă lepăd de aceste gânduri (normal, cu stomacul plin cui îi mai arde de pioşenie?) şi să vă salut cu drag, nu înainte de a vă recomanda cu tărie să faceţi o încercare. Şi dacă nu v-o plăcea pizza, îmi spuneţi şi vorbesc eu cu Luca. Mă îndoiesc sincer că va fi cazul. Poftă bună.
Învârti roata dijei Vasâlii
Zâua şâ noaptia…
Şi dintr-un învârtit în altul, iese aşa ceva:
Pentru Maria (se ştie ea), avem variante fără măsline :-)
Sunt fan, serios.
Asta e ca să ştiţi unde să intraţi.
