Nu ştiu ce m-a reţinut până acum dar…am reuşit să trec peste, să abandonez orice urmă de reţinere şi să mă iau puţin de viaţa pârţogarilor care îşi închipuie că ştiu cum se face o emisiune culinară. Şi dacă asta o să îmi atragă antipatii, cu atât mai bine. Azi, despre gătitul waterless fără apă, o imbecilitate scăpată de cel puţin cinci ori în trei minute de unu’ care a fost chemat la televizor să-şi facă reclamă mascată pe faţă la site şi la oalele pe care le vinde. Bine, el săracu’ n-are vină, spune cum poate, oricum nu-i de meserie, şi în fond, trebuie să facă şi televiziunea bani din ceva. Mai puţin fericită e ocazia, respectiv noua emisiune de pe Euforia Tv, Cuisine pe numele ei.
În frumoasa emisiune e vorba despre un băiat cam tălâmb care vorbeşte lucruri de ne-nţeles, cu un vag accent ardelenesc, unu’ care vrea probabil să-l confundăm cu văru’ Săndel. Lângă băiatul acesta se află o frumuseţe mulatră cu un zâmbet absolut fermecător dar cu o prezenţă de spirit vecină cu catalepsia (ar trebui să nu mă mai uit la Dr. House ), şi care în plus se şi pricepe la gătit cât mă pricep eu la patinaj artistic (zero, adică). Ei doi amândoi au sarcina de a introduce diverse momente culinare.
Cele de azi au fost în principiu ok.Not!. Un bucătar cu serioase probleme de exprimare orală şi cu o crasă lipsă de argumente referitoare la acţiunile culinare pe care le făcea cu mânuţele din dotare-i. M-aş fi bucurat dacă producătorul momentului ar fi văzut în viaţa lui o emisiune cu Jamie Oliver sau Gordon Ramsey. În felul ăsta şi-ar fi dat seama că mâncarea e cel mai important lucru într-o astfel de emisiune, nu faţa bucătarului, nu detaliile cu vestonul lui, nu planul general când omul amestecă în cratiţă dar nu ştie să descrie prin viu grai ce face (cu atât mai mult cu cât oricum nu-i la radio ci la televizor). A venit apoi prietenu’ waterless fără apă şi m-a scos din pepeni. Nu insist asupra lui. Nu o să insist nici asupra momentului următor, respectiv o reţetă prezentată de Anna Olson, singurul moment reuşit al emisiunii. Poate pentru că e produs în altă lume (da, Euforia se laudă că emisiunea e producţie locală, ceea ce, iată, nu-i tocmai adevărat, că nu ştiu să se fi mutat Anna Olson pe Dâmboviţa). Totuşi, atingerea românismului a reuşit să-mi strice bucuria de a vedea cum face Anna deserturi. Episodul e dublat execrabil în limba română, tanti care dă vocea încearcă zadarnic să pară entuziasmată, nu se poate „muta” mental între oale şi, cel mai grav, nu ştie să spună cacao, (nu ştiu cum naiba îi iese mereu cacauă). Ca să nu mai spun că traducerea şi adaptarea sunt un pic mizerabile iar glumele simpatice pe care le face Anna sunt masacrate fără milă de traducător pe de o parte şi de interpretarea slabă a celei care dublează vocea pe de altă parte.
În fine, la al doilea material made in Romania mi-am pierdut răbdarea. Cameramanul avea red hot chilli în fund, altfel nu-mi explic agitaţia, camera era ba pe prezentatoare (Suzana, draga de ea), ba pe bucătar, ba pierdea sharful, ba sărea de la masă la aragaz. Nu am rău de mişcare dar am ieşit din material puţin ameţit (şi mâncarea era de superbăşini, creveţi cu mere la grătar şi broccoli, nu tu parfum, nu tu simplitate, nu tu elaborare, nimic, cu excepţia unei flambări a creveţilor, care flambare e în general un fel de apă sfinţită pe piciorul lui Prigoană). Apoi să nu preferi ştirile de la ora cinci? Ba să, măcelul e mai mic. Serios.
