Cronicile din Naria

Naria se pregăteşte de război. Armatele se adună în cele două peşteri alăturate şi sforăie nerăbdătoare. Din când în când, câte un recrut din cei tineri, muc nerăbdător şi fără experienţă, se repede afară dar este şters numaidecât de pe faţa omului, care deja s-a apucat să crească pădure la intrarea în peşteri, probabil pentru a bloca ofensiva ce se pregăteşte de trei zile şi trei nopţi.

Aşa ar putea începe o mică epopee, inspirată de febră, sudori reci şi secreţii absolut nedorite. Voi ţine minte începutul şi îl voi folosi în prima carte pentru copii pe care o voi scrie (îmi tot propun asta). Între timp, mă uit la ziua asta de 31 Decembrie a anului 2008 şi parcă nu-mi vine a crede că se termină anul. Mie mi se pare că-i un an neterminat, un an care nu şi-a făcut treaba până la capăt. Dar, ştiţi cum se spune, nu aduce anul cât aduce ceasul, aşa că s-ar putea ca anul 2008 să-mi demonstreze că-i un an complet, cândva, în următoarele ore.
Â
Cum a fost anul 2008 pentru mine? Bun, în general. Acasă a fost cald şi bine, pe ogor am avut parte de mai multe experienţe, am cunoscut oameni frumoşi, generoşi, interesanţi, interesaţi, inteligenţi, imbecili. M-am rugat, am sperat şi am primit tot ce am cerut. Poate nu am dat cât ar fi trebuit, şi ăsta-i singurul lucru pe care mi-l doresc cu adevărat pentru 2009. Iar vouă, dragii mei, vă urez să aveţi ocazii, şi să profitaţi de ele. La mulţi ani!