Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Chiftele cu tot felu'

Când o să cresc mare, o să-mi dau doctoratul din chiftele. Sau măcar din mâncatul lor.

Cica laca cichi cea

no entries found

Trăim în ţara lu’ manele, asta-i clar. Partea proastă e că ne mai poate salva doar emigrarea. Şi poate nici aceea, că dacă stau să mă gândesc, am infectat toată Europa cu cocalari şi piţipoance. Cert e că în ţara noastră lucrurile nu se vor limpezi niciodată din acest punct de vedere. De exemplu, ieri dimineaţă am văzut pe un blog (nu mai ştiu care) un clip cu Fernando din Brazaville ori din Caransebeş (same shit), sânge proaspăt în armata de manelişti autohtoni. Că l-am văzut pe un blog, unde era luat la caterincă, e una. Că de dimineaţă şi până seara l-am văzut la trei televiziuni, la una dintre ele (Antena 1) fiind invitat live, în transmisiune din hogeacul său,e cu totul altceva şi altceva-ul ăsta e înfiorător. Nu vi se pare că ne merităm soarta, că prea sărim repede să împlinim visul unui cocalar de a ajunge vedetă? E adevărat, cocalarii au dreptul la aspiraţii, dar mi se pare de prost gust să reuşeşti să te afirmi fiind cocalar mult mai repede decât dacă ai fi inventator (de exemplu) sau matematician.

Manelistul Marean Vanghelie recunoaşte în direct la televizor că a dat telefoane mobile alegătorilor care este. Nu ared nici un stress din pricina asta, ba e super liniştit şi spune că telefoanele mobile pe care le-a dăruit el sunt trecute la cheltuieli de campanie şi au fost date „pentru a ţine legătura cu alegătorii”. Hai să moară Veta (doar persoana fizică, fireşte)! Să ţină legătura înainte, în timpul sau după votare? La fel de bine putea să le dea adresa de e-mail ca să mai ţină legătura. E drept, pentru asta ar fi trebuit să ştie să citească…

Peste 70% dintre părinţii de fete (mici şi vaccinabile) din România au refuzat vaccinarea acestora împotriva HPV. Pentru că au auzit că e rău. Indiscutabil, programul Ministerului Sănătăţii e de rahat şi a fost făcut în grabă, să prindă ultima sută de metri a campaniei. Lucrul acesta mă deranjează însă mai puţin decât ipocrizia presei din România. Presă care ieri prezenta
(cu mici scăpări) exclusiv aspectele negative ale vaccinării (efecte secundare, suspiciuni, contestaţii) sporind isteria, alimentând panica (lucru uşor de făcut într-o ţară cu un nivel de educaţie aproape de nivelul mării), pentru ca azi să spună că oamenii sunt proşti, neştiutori, neinformaţi. Da, ar fi fost foarte ok ca Guvernul să dea bani grei pe o campanie publicitară pro vaccin, bani care să ajungă din gros la toate televiziunile. Dar cred că (invocând obiectivitatea presei) dacă Adrian Streinu Cercel şi alţi doctori cu autoritate în domeniu ar fi apărut la televizor la fel de des ca tănticile de la ţară care spun „io nu-mi las fata să mi-o omoare”, situaţia ar fi stat puţin altfel. Cu alte cuvinte, cred că Guvernul şi Mass Media ar trebui să-şi strângă mâna pentru eşecul acestei campanii. Acuz pentru că ştiu cum se fac ştirile.

2 Responses to Cica laca cichi cea

  1. ilinca

    da, zvonul cu e rau parca s'a vazut mai bine..
    nu e nici prima si nici ultima data. din pacate

  2. adi hadean

    ilinca, ma bucur ca ai vazut la fel, pe finalul zilei au inceput sa ma bantuie indoielile si apoi remuscarile, la gandul ca am fost nedrept cu presa:-) (stiu, generalizarea ii ustura mai rau pe cei care n-au vina in cauza si pentru asta imi cer scuze)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>