Au trecut 19 ani. Am văzut atât de multă informaţie referitoare la Decembrie 1989 încât singurul adevăr pe care l-am putut desprinde e că habar n-am ce-i adevărat şi ce nu, din ce s-a petrecut în acele zile. Da, e adevărat că au murit oameni. Da, e adevărat că Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost trecuţi pe linie moartă. Extrem de moartă. E adevărat că Ion Iliescu, unul dintre oamenii de la curte şi-a asumat responsabilitatea (mi se face rău scriind vorbele acestea) scoaterii ţării din haos. Acestea sunt lucruri pe care le consider ca fiind adevărate. Pentru ce voi scrie mai jos nu bag mâna în foc, sunt doar vorbe de om sătul de minciună, sătul de batjocură şi profund ameţit de istoria ultimilor 19 ani.
Revoluţia a fost făcută de nişte tineri cu idealuri. Adevărat sau fals? Nu ştiu. Presupun că revoluţia a fost făcută de serviciile secrete americane şi ruseşti care şi-au dat mâna la final de Război Rece pentru a curăţa Europa de vechii stăpâni, din dorinţa de a deschide drumul spre noi oportunităţi de afaceri. Tinerii cu idealuri, oamenii înfriguraţi, flămânzi, îndobitociţi, ajunşi la capătul puterilor, au fost folosiţi cu dibăcie pe post de masă de manevră. Unii dintre ei au murit, devenind eroi pentru noi, victime colaterale pentru păpuşari.
Ion Iliescu a fost omul potrivit la locul potrivit. Adevărat sau fals? Nu ştiu. Presupun că nu exista dezlegare pentru instaurarea unui regim militar în mijlocul unei Europei, nici din partea Marelui Urs nici din partea Unchiului Sam. În concluzie, Armata, cea care avea capacitatea (+-) de a ţine lucrurile sub control a predat puterea persoanei care se pregătise în anii anteriori lui 1989 să treacă la cârma ţării. Şi dacă Ion Iliescu şi-a asumat responsabilitatea, ar trebui ca azi să meargă noaptea, pe furiş, la mormintele eroilor şi să-şi ceară iertare pentru că nu s-a ridicat la înălţimea idealurilor lor, nu să-l numească dezaxat pe unul care şi-a trăit viaţa mâncând din pelinul totalitarismului cu lingura mare, chiar dacă „dezaxatul”, ajuns la 78 de ani, şi-a pierdut răbdarea, cumpătul şi puterea de a mai îndura nepăsarea statului, reprezentat şi de Ion Iliescu (ştiu că nu are demnităţi publice dar pentru mulţi dintre cei trăiţi sub comunism, Iliescu reprezintă noua putere, o putere care a dezamăgit crunt.
Justiţia română a lămurit istoria şi azi se cunoaşte adevărul despre revoluţie. Adevărat sau fals? Nu ştiu, presupun că a avea încredere în justiţia română e un act de iresponsabilitate vecin cu demenţa. Justiţia română nu e în stare să ne spună cine-i de vină pentru ţepele pe care le-a luat ţara asta în ultimii 19 ani, justiţia română îl lasă liber pe Nuţu Cămătaru, justiţia română împinge procurorii la sinucidere şi-i face scăpaţi pe criminali. Presupun aşadar că justiţia română nu-i de încredere nici în speţele serioase care privesc neamul.
Tot ce am spus mai sus e o mare tâmpenie. Adevărat sau fals? Nu ştiu, dar presupun că aceiaşi eroi care îi dau dreptul lui Mitrea să stea cu dinţii în beregata lui Geoană, lui Băsescu dreptul să conducă ţara deşi e la fel de comunist ca şi Năstase, care a condus guvernul, lui Tăriceanu să scoată legi în favoarea afacerilor sale şi lui Boc să stea în fruntea unui guvern de o calitate îndoielnică, îmi dau şi mie dreptul să gândesc, spun, scriu tâmpenii. La mulţi ani.
