Steaua nu a mai bătut pe nimeni de zece meciuri încoace. Pentru a şterge ruşinea, gardienii stadionului i-au bătut pe suporteri. Ceea ce mi se pare destul de ok, dacă eşti maimuţoi ori amibă şi nu înţelegi de vorbă bună. Nu aprob violenţa dar în anumite cazuri pot să trec repede peste ea. Nu cred că dacă te numeşti „suporter” ai dreptul să scuipi, înjuri, distrugi, loveşti şi apoi să pleci liniştit la o bere.
Bere. Hmm. Un milion de litri de bere şi aproape şapte zeci de mii de litri de vin au băut anul trecut militarii germani din Afganistan. Ştiam eu că şi nemţii sunt închinători la duhul din sticlă dar nu chiar în halul ăsta, că doar nu-s 100 de mii de militari nemţi în Afganistan ci doar 3600. Autorităţile germane spun că doar cu alcoolul îi mai pot momi pe tineri să se înroleze. Eu zic să încerce şi cu marijuana şi eventual cu cocaină, tre’ să bată berea.
Studiile relevă faptul că aproximativ 40 de milioane de americani NU MAI fac sex. Asta ar trebui să fie o veste bună, că prea au phootoot ei pe toată lumea. Pentru echilibru, alte studii spun că americanii care fac sex sunt foarte productivi zilele astea datorită stării euforice propice înmulţirii. De unde atâta euforie pe cap de locuitor? De la alegerea lui Obama, normal.
Am aflat despre un clujean care susţine că a avut 15 iubite care se numeau Rodica. Apoi s-a însurat cu o femeie pe care o cheamă…Rodica. E important să ai o constantă în viaţă. Cred.
Am găsit azi la Victor Ciutacu un interviu cu Crin Antonescu. Interviul e luat de Floriana Jucan, o femeie cu vâna mai groasă decât mulţi dintre bărbaţii pe care-i cunosc. Cred că şi tânăra doamnă şi Crin Antonescu merită ca interviul să fie citit de cât mai mulţi oameni şi de aceea îmi permit să pun linkul.






No comment la "scurtele de duminica" Am vrut doar sa te salut, asa cum fac des, chiar daca nu-mi las de fiecare data urma in scris.O duminica placuta!
multumesc, la fel:-)
Să mă ierte Dumnezeu, dar mie mi se pare un interviu slab despre o problemă tare personală. Cât despre "doamna"…