Nişte semne

Când o soră îţi spune că „ar trebui să-ţi pui oglinzi retrovizoare la ce cur conduci” şi cealaltă soră îţi spune cu blândeţe că „ai început să dezvolţi burtică”, începi să-ţi pui întrebări. Când iubita îţi spune că „atunci când te-am cunoscut semănai cu Richard Gere iar acum semeni cu John Travolta” (traducătorii au înţeles deja că asta înseamnă „ai mai puţin păr şi eşti mult mai gras decât când te-am cunoscut”), te uiţi în ochii ei şi încerci să vezi dacă te iubeşte pentru fizicul tău sau pentru cel care eşti pe dinăuntru. Psaw! În ochii ei luminaţi de dragoste se poate citi un singur cuvânt: „dietă”. Întrebarea e: cum împaci dieta (menţionez că mă mişc în continuare destul de mult, cam 10 kilometri zilnic, pe jos) cu pasiunea pentru gătit, cum faci pace între campionul slăbirilor rapide care erai (12-17 kilograme în 30 de zile) şi Ratatouille-ul care eşti? Mda, cred că explicaţia stă chiar în conjugarea verbului „a fi”. „Erai”. „Eşti”. Mi-am propus ca până la finalul anului să dau jos 10 kilograme. Mi-am mai propus să pierd cantitatea asta de mai multe ori în ultimele 3 luni dar am eşuat cu graţie. Nu-i nimic, mai încerc. În fond, trebuie să mă obişnuiesc cu mâncatul puţin, doar e criză şi cică urmează şi un pic de foamete.

Ieri am auzit una în premieră: „ vă avertizăm că declaraţiile rudelor sunt şocante”. Vorbele urmate de un impresionant semn de exclamare şi de un „hhh” la final de cuvânt cu care văd că Andreea Esca s-a obişnuit în ultima vreme şi vrea să ne obişnuiască şi pe noi, au fost rostite în intro-ul unei ştiri despre un dezaxat care a pus mâna pe topor şi şi-a disciplinat neamurile definitiv. Sigur, avertizarea are rol de „cârlig” pentru atenţia privitorilor. De ce nu folosesc „cârlige” şi înaintea ştirilor despre chiloţii de la Victoria’s secret? Cum ar suna: „vă avertizăm, urmează femei cu ţâţe rezonabil de mari şi în general fără celulită, îmbrăcate sumar?”. Da, destul de nasol, dar ne-ar atrage atenţia. Cel puţin nouă, celor care suntem mai însetaţi de imagini cu înţeles sexual decât de imagini sângeroase.

Că veni vorba de sânge, ăştia micii din Insulele Feroe, ăştia care nu se pot aduna destui nici macar cât de o echipă de fotbal întreagă pentru că se tem să nu se julească (presupun), sunt mari cremenali. Au ei un ritual care face din băieţi bărbaţi. Când vine sorocul, se adună băieţii şi se pun pe masacrat orci, cu sutele. Nu orci din Lord of the rings, orci din mare, delfinii aceia cunoscuţi sub numele de balene ucigaşe. Foarte matur, foarte civilizat. Sunt mândru că fac parte din specia asta inteligentă şi superioară.

Nu pot trece la dietă pe stomacul gol, am auzit că nu-i bine. Aşa că vă prezint o versiune de risotto cu piept de pui la grătar. V-am mai arătat cum se face risotto dar voi presupune că măcar unii dintre voi nu au mai trecut pe aici şi voi arăta din nou procesul (parţial).

De data asta am renunţat la ceapă şi am optat pentru usturoi şi ţelină, călite în puţin ulei de măsline şi înăbuşite într-un pahar de vin alb, demisec. Unii spun că vinul trebuie să fie de calitate. Nimic mai fals, alcoolul se evaporă oricum, gustul se modifică, deci e păcat să strici un vin foarte bun (eventual foarte scump) pentru un risotto
UPDATE: mă ceartă prietenii pentru povestea cu vinul. trebuia să menţionez că vinul începe de la Murfatlar în sus iar Murfatlar e sub limită. Deci un vin slab nu e un oţet sau o poşircă fără gust, e un vin de trei, până la şase euro sticla şi e făcut exclusiv din struguri. Cam asta am vrut să spun.

Orezul cu bob rotund se adaugă după ce a scăzut vinul şi se cârcăleşte uşor, să se acopere cu o peliculă de ulei şi să devină sticlos

Dacă aveţi supă caldă, adăugaţi câte o ceaşcă, treptat, pe măsură ce o absoarbe orezul. Nu uitaţi să amestecaţi constant, acţiunea asta ajutând amidonul din orez să se elibereze şi să formeze un soi de culcuş pufos, cremos, pentru fiecare bob. Ce faceţi dacă nu aveţi supă? Folosiţi apă călduţă în care NU dizolvaţi porcării de genul “cub de vită”, “cub de pui” “cub de supă”, sunt doar nişte concentrate artificiale de care nu aveţi nevoie. Puneţi sare în apă sau fierbeţi în ea nişte morcovi şi o ceapă, ar trebui să fie destul. La urmă, după ce orezul e făcut (al dente), puneţi pătrunjelul, ciupercile tăiate solzişori, sare şi piper dacă mai e cazul. Apoi amestecaţi uşor, să nu zdrobiţi ciupercile şi puneţi capacul. Stingeţi focul şi aşteptaţi trei+patru minute înainte de a servi. Nu strică o mână de parmezan dat prin răzătoare. Ba chiar e indicat.

Cam asta ar fi, plus câteva fâşii de piept de pui la grătar. Nu-s obligatorii, rosotto-ul e suficient de săţios.

O privire mai “de aproape”

…mai aproape

Tweet