De câteva zile s-a stârnit un fel de dezbatere online pe tema „fabricat în România salvează economia”. Cred că a început de la un mass pe care l-au primit şi strategii lui Mircea Geoană, care a ieşit la tribună şi a spus o tâmpenie cât el de mare: dragi concetăţeni, haideţi să sprijinim economia ţării cumpărând produse româneşti. Acelaşi lucru a fost preluat de Tăriceanu şi mai apoi de Traian Băsescu, pe care nu ştiu cu cât l-au plătit francezii de la Dacia Renault să le facă reclamă la maşini. Se treziră ei plini de patriotism şi de idei geniale. Mă trezii şi eu, ardelean get beget, să comentez povestea asta acum, când nu o mai comentează nimeni. Lasă, noi să fim sănătoşi, voi să aveţi răbdare şi să citiţi până la final.
Mă întorc puţin la deşteptul ăsta de preşedinte. Vai, ce m-a înduioşat de m-am căc…până la lacrimi mărturisirea lui cu becurile de acasă, cu schimbatul Golf-ului pe o Dacie şi cu schimbarea roşiilor străineze pe unele româneşti. Dacă nu a aflat, îi transmit eu: industria românească (atât cât a mai rămas din dânsa) produce pentru alte economii, nu pentru economia naţională, banii care intră în bugetul statului şi cei pe care-i primesc salariaţii sunt doar firfirei dacă ne uităm la scară. Că el conduce o Dacia Logan, ok, da’ pe cei de la SPP îi pune să renunţe la BMW-uri? Ah, da, în perioada asta nu cresc roşii în România, poate doar gogonele şi nu cred că o să se rabde până la vară.
Back to me now: ce e românesc şi mi-ar trebui mie? Grea întrebare. Şi să nu-mi spuneţi că „brânză, viezure, mânz, cârnaţi de Pleşcoi, horincă, telemea, caş de oaie, Carpaţi şi Frutti fresh”. În primul rând pentru că nu mănânci în fiecare zi cârnaţi de Pleşcoi şi caş de oaie iar Frutti fresh e o mizerie, chiar dacă e un produs românesc în proporţie de 70% (esenţele şi zahărul sunt tot din import, că doar n-or să le ia de la noi pe cele scumpe). Exemplele-s multe. Sucurile cele „bune” sunt făcute de companii multinaţionale, telefonul Nokia nu-i românesc deşi există o fabrică în România, Dacia e o maşină proastă chiar şi după standardele mele cele joase la capitolul avtomobil, carnea din galantare e importată în proporţie de 90%, peştele românesc se găseşte tot mai greu (chiar şi păstrăvul vine din crescătorii din Italia), hormonii de creştere din puii româneşti sunt tot importaţi, costumele de la Oradinum sunt de două ori mai scumpe şi de două ori mai proaste decât cele aduse din Bulgaria, salamul de Sibiu se face tot cu carne de import că e mai ieftină, iaurtul cu gust de odinioară are în el foarte, foarte puţin lapte-lapte şi foarte, foarte mult lapte praf din import, spirtoasele (să nu vă închipuiţi că într-un „coniac” românesc o să găsiţi mai mult de 3% distilat de vin) sunt fabricate cu alcool importat, pâinea e făcută cu făină ungurească şi făina românească e făcută din grâu bulgăresc. Dacă vrei lucruri de calitate trebuie să mergi la micul producător.Din păcate, acesta a fost omorât taman de cei care-i plâng acum de milă: Băsescu, Tăriceanu, Geoană, Iliescu, Năstase şi mulţi parlamentari. Încurajarea producţiei locale? Să fim serioşi, noi trebuie să cumpărăm, nu să producem. Vaca noastră care dă 30 de litri de lapte pe zi nu are voie să vândă decât cinci dintre ei. Cu restul de 25 n-avem decât să ne spălăm pe cap sau să facem băi de frumuseţe. Serele noastre care produc pătrunjel, castraveţi ori (la un moment dat) roşii se cam închid pentru că nu e nimeni care să ne apere în faţa lăcomiei hypermarketurilor. Industria şi resursele, de la petrol la sarea din fundul pământului se duc la alţii. Păi şi atunci? De unde atâta tupeu la onor conducătorii noştri? De ce suntem proşti şi ne lăsăm păcăliţi iar? De ce pălăria mea să mă duc la vot? Şi să nu-i bată Dumnezo? Să nu fie ei obligaţi să suporte de două ori pe săptămână câte un tuşeu rectal? Să nu rămână puţele lor cele mici fără erecţie? Să nu mănânce ei numa’ gaura din covrig, că de bună seamă, asta s-a inventat în şi pentru România?!?






de acord
maria: multumesc si ma bucur, desi in sine, treaba-i trista.
asa-i treaba-i foarte trista si asa o sa ramana pe veci in spatiul asa carpatodanubianopontic!