Sora mea a născut de o lună. Soţia fratelui Ralucăi ar putea să nască azi sau mâine. Cele mai multe dintre neamurile mele de sex feminin (mă refer la cele aflate la început de drum) sunt fie gravide fie proaspete mămici. O foarte bună prietenă îmi spune că îşi doreşte foarte mult un copil. Nu, nu-mi cere, are cu cine, doar îmi comunică. Mă uit în jur şi văd gravide, mări de gravide. Oare chiar numai face nimeni sex de plăcere (milă, obligaţie, împăcare, sport, sănătate, dragoste, curiozitate)?
Ştiu că nu m-a întrebat nimeni dar nu mă mai pot abţine: reclama asta nouă (pun poza mai jos, ca să elimin orice confuzie) la Orange nu-i cam…gay? Mie aşa mi s-a părut. Şi mi s-a părut (mi se pare în continuare) că ideea anunţării cu tam-tam a faptului că eşti primul care a urcat pe al cincilea munte din lume e destul de …gay şi ea. Ştiu, e greu să mai spui că eşti primul care a urcat pe Everest, e greu să spui că ai urcat primul pe Kilimandjaro, mai ales că ţi-a luat-o înainte Andreea Marin-Bănică dar nu te obligă nimeni să te faci de kko spunând că eşti primul care a ajuns pe locul cinci.
Dani Oţil a avut un uşor accident cu motocicleta. El spune că o tanti cobora din taxi, nu s-a asigurat şi l-a doborât în momentul în care a deschis uşa. Înclin să-l cred. Lumea-i plină de giboni şi manguste pentru care nu mai contează nimic altceva decât persoana proprie şi imediata vecinătate, respectiv cinci milimetri de aer din jurul epidermei. Partea tristă în toată povestea asta ştiţi care e? Că în ziare scrie „Iubitul Mihaelei Rădulescu a avut accident de motociletă”. E adevărat, nu sunt unul dintre aceia care cred că o noapte cu Mihaela Rădulescu merită un scandal în familie (deci sunt subiectiv tare) dar îmi pare rău de tinereţile lui Dani care din Dani a devenit domnul Mihaela Rădulescu. Bine, nu mi se frânge inima de părere de rău, nu-i atât de tragic, cred doar că e un pic nasol să fii vedetă de televiziune ori simplu om de pe stradă şi să nu mai conteze cum te cheamă, fie că eşti femeie, fie că eşti bărbat.
Ce vă spuneam…Brokeback Mountain
O prietenă din Cluj
Pasărea spin. Ok, pasărea e deja în Ţările Calde
Vă place Topârceanu?
Cules toamna, pe târziu..








” O foarte bună prietenă îmi spune că îşi doreşte foarte mult un copil. Nu, nu-mi cere, are cu cine, doar îmi comunică. ” Si daca ti-ar cere de sport ai accepta? :))))) Glumesc
claudia, nu poți să faci copii din sport deși etapele premergătoare pot fi destul de solicitante din punct de vedere fizic.
La etapele premergatoare ma refeream :)) Copilul e deja un lucru mult prea serios ca sa fac haz de el :D