Delir

O ştire pe care am auzit-o aseară alimentează teoriile delirante (oare) pe care le prezentam ieri. Zice ştirea că în următorii 20 de ani rămânem în pană de resurse. Gata, pa, ciao, mama Terra nu va mai putea face faţă nevoii noastre de papa şi caca (cu tot lanţul de nevoi şi evenimente ce se află între aceste două repere). De vină e tocmai progresul care a încurajat sexul neprotejat. Mă rog, înmulţirea. Progres care deşi ne poartă pe cele mai înalte culmi ale sale, nu-i destul de virgonţ încât să ne scoată în cale o planetă numa’ bună de arat şi semănat. Nu în următorii 20 de ani. Adică s-ar putea, dar dacă mă gândesc că nu-i speranţă să avem o autostradă nouă în România în următoarele decenii, nu încape vorba de excursii la stele şi sere pe Pluto. Ce înseamnă asta? Vă las pe voi să imaginaţi o ieşire din budă fără să trece(m)ţi printr-un război mondial.

Trei persoane au murit în Africa şi alte 100 şi ceva sunt infectate cu o …chestie necunoscută. Una din acelea care-ţi scot sângele prin piele, ochi şi urechi. Nu-i Ebola, nu-i febra spaniolă. Nu-i nimic din ce se cunoaşte. Oare începe cineva să ia măsuri pentru conservarea resurselor ( în curând o să mă ia Vadim în partidul lui, că mă îmbolnăvesc de teoria conspiraţiei)? Adevărul e că Africa e cel mai bun loc pentru tot felu’ de porcării, că nu-i pasă nimănui de oamenii de acolo. Poate doar Angelinei. Ok, şi Andreei Marin.

O veste bună pe ziua de azi ar fi lansarea concursului cu pavilionul. Ce a vrut să spună Copolovici cu chestia asta? Aflaţi de bună seamă cu un click pe linkul de mai sus. În principiu e un concurs. La care nu mă bag din …principiu. Mă mai lipesc de cele culinare de dragul distracţiei. Totuşi, deşi nu particip la concursul cu pavilionul, mă aţâţă provocarea şi voi povesti în câteva cuvinte ce făceam acum 13 ani.
Păi să vedem: prin primăvară am fost cât pe ce să mă omor cu cafea (ness făcut cu cafea naturală în loc de apă) în timp ce mă delectam cu Enigma Otiliei. Mă delectam în sensul că…nici vorbă. Am avut o noapte la dispoziţie să citesc cartea. Înaintea nopţii respective avusesem trei săptămâni dar nu mi s-a legat de degete. Pe la finalul primăverii am început să mă pup cu fetele. Nu cu toate, doar cu cele care-mi plăceau. Nici din acelea cu toate, doar cu cele care mă plăceau.
Prin vară mă obişnuisem deja cu pupatul dar bac-ul mi-a furat destul de mult din timpul pe care l-aş fi dedicat plăcutei îndeletniciri. Nasol, pentru că după bac (de fapt cu câteva zile înainte şi chiar şi în timpul lui) am început să lucrez. La Radio Contact. Mult prea incitant pentru a-mi mai păsa de pupat ori de fete. Prin toamnă mi s-au dat papucii. Pentru prima dată în viaţa mea. Foarte interesantă senzaţie. Am început să mă obişnuiesc cu ea mai târziu, dar asta-i o poveste despre ce a fost acum 13 ani. În iarnă au fost Crăciunul şi Anul nou. După asta ar trebui să vă povestesc ce făceam acum 12 ani. Mult mai multe lucruri palpitante decât acum 13 ani dar dacă asta a fost provocarea…