Surse sigure şi cât de cât anonime mi-au spus că prietenul F. (cu F de la Flavius) suferă din dragoste pe motiv de părăsire efectuată de către iubita lui, devenită de pe acum fostă parteneră de viaţă. Ceea ce nu-i treaba mea dar…dacă nu te ajută prietenii, atunci cine? Cum să-l ajut eu oare? Să-i cârpesc două palme, poate-poate îşi revine? Mai bine nu, că am mâna grea. Mai bine îl provoc la o sesiune de terapie prin cumpărături. Nu cumpărături din acelea din care fac femeile, nu, cumparaturi folositoare. Cum ar fi…să-mi cumpere cina. După ce am căzut de acord cu mine însumi asupra caracterului profund terapeutic al gestului meu prietenesc, l-am sunat pe Flavius, i-am spus să-şi pună costumul cel bun şi să mă scoată la restaurant. Şi nici nu trebuie să-mi aducă un corsaj, e destul să vină cu maşina, că am chef să beau pentru tristeţea lui.
Pentru că oraşul poate deveni sufocant uneori, am ales detaşarea, distanţa, mică, e drept. Aşa am ajuns în Băile 1 Mai, la restaurantul pensiunii Allegria. Destul de departe pentru a nu mai auzi zgomotul oraşului, destul de aproape pentru ca F. să poată da fuga la o florărie în cazul (puţin probabil) în care îl sună fata şi-i spune că vrea să se împace. Dar, să nu deviez. Allegria te întâmpină cu flori, încă vii, încă proaspete, bine îngrijite. Semn bun. Terasa aerisită – încă un semn. Bun şi ăsta. Sala mică, şapte mese aranjate totuşi la distanţă destul de mare una de alta, să nu simţi că-ţi suflă cineva în ciorbă. Ne aşezăm. Vine cel mai majordom ospătar pe care l-am văzut până acum. Îl cheamă Tiberiu. Până la finalul serii mi-am întărit părerea despre el. Serios dar nu înţepat, elegant în gesturi dar nepretenţios, informat dar nu băgăreţ, prezent dar discret. De obicei, când merg într-un loc în care n-am mai fost, mă las pe mâna „localnicilor”. Uneori regret, alteori nu, dar până la urmă asta se cheamă „experienţă”, dacă nu poţi să-ţi asumi atâta lucru, mai bine stai în casă. Experienţa numită Allegria nu m-a dezamăgit. Tiberiu mi-a propus specialitatea bucătarului, muşchi de vită la grătar, învelit în prosciutto crudo, cu sos de hribe (zise pitonci în zona Bihorului, mânătărci prin alte părţi). Cartofi cu rozmarin la garnitură. N-o să mă credeţi (mai bine, propun să verificaţi) dar am mâncat cu atâta plăcere încât l-am uimit pe Flavius, care mă ştie cumpătat la masă. Am şters farfuria, profitând de neatenţia celor din jur. Muşchiuleţul condimentat exact atâta cât trebuie, pătruns uşor la suprafaţă, molcuţ şi rozaliu în mijloc, proaspăt şi fraged ca buzele Giocondei cu zece ani înainte de a fi pictată de Leonardo, m-a furat definitiv. Crusta crocantă dar delicată din şuncă crud-uscată a stabilit echilibrul aromelor ca un arbitru ferm pe poziţie. Ciupercile de pădure, cu gust de litieră şi copilărie fericită au ambalat perfect fiecare îmbucătură. Vinul, un J.P. Chenet, roşu şi sec (recomandarea lui Tiberiu) a însoţit mâncarea aşa cum orice gentleman însoţeşte o doamnă la promenadă, atent, cu braţ puternic dar delicat, bărbătos dar tandru.
Flavius încerca să mă tragă spre tortul de mere care atrage domniţele spre Allegria ca un magnet cu calorii dar Tiberiu mi-a propus altceva. A îndrăznit să-mi facă o surpriză : banane prăjite într-un cocon pufos din ou şi (cred) amidon însoţite de un glob de îngheţată din fructe de pădure scufundat într-un bolişor cu dulceaţă din fructe roşii (coacăze roşii şi alte dulci-acrişoare din grădina lui Dumnezeu). Exact ce-mi trebuia pentru a accelera digestia. Un dulce bun. Duşman al curei de slăbire dar…la naiba cu ea.
Nota de plată n-a fost înfiorătoare, ba chiar decentă. Nu m-ar duce acolo în fiecare zi dar în combinaţie cu servirea impecabilă şi arta bucătarului m-ar putea transforma într-un client fidel.
Minusuri? Farfuriile din sticlă nu pun în valoare culorile senzaţionale ale bunătăţilor aduse la masă. Şi cred că localul merită un fundal sonor mai bun decât cel oferit de un post de radio, fie el şi Romantic FM. Dar astea-s doar cârcoteli.
Plusuri: baia e foarte curată şi plăcut mirositoare, există (chiar există) protecţii din hârtie pentru capacul closetului şi bateria chiuvetei are senzori de mişcare. Cel mai mare plus e dat de existenţa cramei pensiunii Allegria. Pe care o vom vizita probabil săptămâna viitoare. Trebuie!
Imaginea asta face cât un zâmbet
Una dintre terase. Sunt două.
Salonul. 
Asta mi-a plăcut.
Destul de mult. Pentru oricine.
Crocant. Parfumat. Fraged. 
Mai roz decât Pantera roz
Desertul. Dulce, uşor acid,am recunoscut patru arome. Buuuun.
Pensiunea-restaurant Allegria
Băile 1 Mai nr. 88 G
Tel:+40 259 318 317
+40 259 318 112
Fax:+40 259 318 437
Mob: 0746 193 071
www.cazare-baile1mai.ro
allegria@oron.ro
Pe la noi nu vii? :)
va iese bine muschiul la gratar? :-) sau pentru shopping? :-)
mmm, yummy. ne iese perfect muschiul la gratar la diferite restaurante
maria: va felicit, e foarte greu de facut:-)
Păi să vezi restaurante :)
Şi să ne spui unde să mergem şi unde nu.
cred ca mi-ar placea:-). toata treaba e sa gasesc destui prieteni deziluzionati care sa-mi faca cinste:-))).
"moartea unuia, e pîinea altuia" e un proverb d epe'aici care se refera la altceva, dar si-n cazul tau se potriveste;)
faina terasa, fain-fain servetelul in inel
si inghetataaaaaaaaa
fain totul, de fapt
n-o fi aluat de beignettes? care e cam ca ala de clatite, dar fara ulei. la 150g faina (cu praf de copt) îi tre 250 ml lapte, un ou si sare. si po sa bagi si legume si carne(peste) in el. un fel de tempura europeana, ce mai:)
choco: pe asta l-am notat, o sa incerc cu prima ocazie:-)