Doamne, bine mai e să fii musafir! Ardei copţi, cărniţă suculentă friptă exact atâta cât trebuie, sarmale, bere, vin, siropuri din fructe de pădure culese DIN PĂDURE. Of! Şi mai e şi confortul psihic pe care ţi-l dă reîntâlnirea cu rădăcinile tale, cu casa în care ai crescut, cu pomii care au crescut odată cu tine, cu câinele care nu mai e câinele care te lingea pe obraz stând în fund deşi tu stăteai în picioare dar care te recunoaşte de la ultima vizită şi dă din coadă vesel când intri pe poartă. Şi mai e şi bunicul, bătrân ca istoria şi trist din pricina văduviei, cu ochii slăbiţi, cu pasul şovăielnic dar cu mintea încă ageră, conectată la realităţile politice şi economice ale zilei şi degrabă alunecătoare pe panta amintirilor adunate într-o viaţă de aproape nouă decenii.
Da, avem două zile de vizite şi plimbări de la „ai mei” la „ai ei”. Ne-ar plăcea să putem zăbovi mai mult la unii şi la ceilalţi. Nu apucăm niciodată se „ne facem plinul”. Şi parcă de ceva vreme venim tot mai rar. Asta trebuie să se schimbe. Nu mă întind mai mult cu scrisul pentru că îmi fură din timpul şi aşa puţin. Voi reveni cu poze. Mîine.
Ah, întoarcerile astea acasă…
Să vă fie bine şi Baia Mare!:)) (asta apropo de clipul ăla electoral care a făcut vâlvă!)
Vezi ce a facut D-nul Creanga din noi sau mai bine zis cu noi si cu sufletele noastre,niciodata nu are sa fie prea tarziu sa mai ajungem pe meleagurile copilariei,din noi romanii care mai au putin suflet si un pic de timp si imaginatie.A avut ce ne invata,si am avut ce invata de la el.Acum ii urmam pasii.Frumos nu am ce zice si pt. mine a fost o perioada mai ceva ca-n povestile lui D-nul Creanga.