Scorilo
Aseară am mâncat la Scorilo. S-a întâmplat să fie ziua mea, s-a întâmplat (bine, nimic nu-i la întâmplare, e doar un fel de a spune) să fim patru la masă, veseli, tineri şi străini de Oradea. Raluca şi cu mine băimăreni, Juli sătmăreancă iar Flavius oltean. Mda, nimeni nu-i perfect. Perfectă a fost însă cina de ieri, încă de la primul contact cu restaurantul. Margine de parc, verdeaţă, poartă grea din fier forjat, terasă cu cădere de apă, loc de întors caleaşca şi o ospătăriţă cu zâmbet larg care ne-a întâmpinat la intrare. Pentru că sunt mai discret când vine vorba de aniversările mele, am abandonat terasa în favoarea liniştii din salon şi a confortului oferit de scaunele masive, îmbrăcate în piele. Am consultat Cartea de vinuri şi mi-au trecut prin faţa ochilor hectare întregi de podgorii italiene, portugheze, spaniole şi româneşti. Am consultat meniul şi am simţit în stomac fluturii treziţi de bucuria pe care doar anticiparea ţi-o poate da. Până la urmă am rămas la ostropelul de purcel cu legume, în pâine. Cred că la origini, această reţetă a fost un fel de „asta ne-a mai rămas în cămară, hai să îmbucăm ceva cald”, un fel de provocare la adresa bucătarului, nevoit să facă mult cu puţin. Şi mai cred că în timp, reţetei i s-a adăugat rafinament, cred că a crescut ca vinul bun până când s-a prefăcut într-o sărbătoare rustică la care participă cu voioşie două mâini zdravene de muşchiuleţ de porc făcut bucăţele, un ardei gras şi zemos, niscai ceapă îmblânzită să nu ne arză stomacul după cină, bănui că şi nişte vin roşu în timpul facerii şi o listă întreagă de mirozne pe care am desluşit-o în parte doar. Cât despre locul în care dănţuiesc invitaţii la serbarea câmpenească, ei bine, altul mai potrivit nici că se putea găsi: o chiflă mare, scobită şi ţinută apoi în cuptor să i se întărească pereţii pe dinafară dar nu atât de mult încât să nu te poţi bucura de miezul alb al pereţilor interiori, ce se topeşte înaintea ochilor tăi la fiecare îmbucătură. Balanţa aromelor a stat dreaptă înaintea cinstitului ostropel, cuvântul cu care l-aş defini e „suculent” dar mi-e că i-aş face o nedreptate, pentru că i se potrivesc la fel de bine „aromat” şi „săţios.
Ostropel de purcel cu legume, în pâine
După o bucată de răgaz între poveşti şi licori, am încercat şi desertul: ştrudel franţuzesc cu sos de vanilie. Am găsit în el apfelstrudel-ul austriac, nucile ţinute-n miere de pe valea Loarei şi răspunsul la întrebarea „cine a inventat asta?”. Ca să nu lungesc prea mult suspansul: „un geniu”. Şi nici bucătarul care l-a preparat pe cel mâncat de mine nu-i departe de starea de graţie, vă spun drept. Beţie fără băutură e ştrudelul franţuzesc de la Scorilo. Un aluat din foi subţiri pudrat cu zahăr, merele înmuiate la căldură blândă, nucile cu gust de prisacă şi toamnă, stafidele care mi-au amintit de madamele de la curtea lui Ludovic al XIV-lea şi sosul de vanilie care mi-a amintit de crema Chantilly inventată de marele Vatel acum mai bine de 35o de ani.
Ştrudel franţuzesc cu sos de vanilie
Mi-am propus să vorbesc doar despre lucrurile care au ajuns pe masă în faţa mea dar simt nevoia să pomenesc tocăniţa picantă Decebal pe care a mâncat-o Flavius atât de repede încât abia am apucat să fur o poză cu ea şi papricaşul de pui pe care Raluca nu a putut să-l mănânce în întregime din motive de mărimea porţiei (şi cred că şi de grija siluetei, dar asta e doar o impresie). Juli a ales doar desertul, ştrudelul minune despre care v-am vorbit mai sus. Nu a fost o seară uşoră dar a trecut ca prin farmec. Am plecat deşi am mai fi stat. Adevărul e că o cameră pentru noi s-ar mai fi găsit în hotelul care include restaurantul dar când stai la zece minute de mers pe jos parcă nu se face să ceri găzduire peste noapte.
Papricaş de pui
Tocana picantă Decebal
În ceea ce priveşte preţurile de la Scorilo am de spus doar atât: nu mi-aş invita acolo prietenii studenţi. Curăţenie? Fără îndoială. Servire? Da, bun simţ şi viteză. Viteza chiar mi s-a părut suspectă având în vedere faptul că terasa era plină. Dar poate aici are un rol şi compania plăcută care a făcut timpul să zboare.
Contact: Hotel Scorilo
Oradea
Str. Parcul Petofi 16
tel:+40259 470 910
office@hotelscorilo.ro
www: momentan în reconstrucţie
Cronică publicată în revista Business News
