Mă, să te…ascut!

Încep şi azi cu inepţiile lui Tăriceanu. Ştiţi că a dat raportul minunat despre realizările minunate ale guvernului fantastic pe care-l conduce. 95% dintre obiectivele guvernului au fost atinse. Evident, lucrurile pot fi atinse în multe feluri. A mângâiere, a lovitură,a viol. În fine, măgăria asta m-a enervat ceva mai puţin decât momentul în care prietenul nostru ne-a anunţat că acu-i vremea să cumpărăm case în SUA, că săracii de ei sunt în criză şi ne fac nouă loc. Putea la fel de bine să ne spună că acu-i momentul să ne cumpărăm terenuri pe Lună, că “se găseşte” căcălău şi despre foştii proprietari nu se mai ştie nimic de o vreme.

Aseară am trecut hopul cel mare al adunării boarfelor de prin casă. Tot aseară am trecut hopul cel mare al identificării locului de stat (iniţial găsisem unul acum trei zile dar între timp…a murit americanu’ sau s-a întâmplat altceva de s-a închis uşa, apoi iar luptă, iar dă-i, pentru ca în final să apară o soluţie) în continuare. Revenind la boarfe: am scos din casă patru saci mari plini cu haine, pantofi, genţi şi gentuţe pe care nu le-am mai folosit în ultimul an. O să le ia gunoierii, ei ştiu mai bine ce să facă cu ele. Partea fermecătoare e că am umplut patru cutii mari (genul „de televizor”) cu haine, pantofi genţi şi gentuţe pe care le mai folosim. Ghici din prima ale cui sunt cele mai multe :-). Trebuie să mai găsesc două cutii pentru cărţi, reţete, CD/DVD- uri şi caiete cu diverse notiţe. În week-end ne vom vedea mai puţin. Cred că înţelegeţi de ce.

Ieri vă ceream idei de „ultima cină”. Le-am primit, vă mulţumesc pentru ele, mi-au plăcut. Din păcate am rămas singur pentru două zile, inclusiv pentru „ultima cină” şi pentru că nu am în faţa cui să mă dau în spectacol probabil voi face ceva …modest. Deschid o conservă, ceva. Neaaaa! Nu cred. Nu-i felul meu. Construiesc eu oarece şi vă dau de veste şi vouă. Cât despre cina de aseară, am încercat o mămăligă (treabă de cinci minute, eram prea prins cu altele) şi am „documentat” tentativa cu poze:

Totul începe cu apa pusă la fiert, cu puţină sare.

Făina se cerne înainte. Obligatoriu.

Caşul se dă prin răzătoare. Asta nu e lege, puteţi să folosiţi un cuţit dacă aveţi mai mult timp la îndemână.

Puneţi cu grijă făina în apa ce clocoteşte şi amestecaţi energic. Face bine la diverşi muşchi. Şi la digestie, pentru că împiedică formarea cocoloaşelor. Aveţi răbdare câteva minute, dacă nu e fiartă suficient, mămăliga se răzbună.

Partea cea mai simplă e obţinerea jumărilor: slană albă şi moale, ca untul, bacon cu oarece macră, făcute cubuleţe şi puse deasupra focului, fără adaos de ulei. În două minute aveţi jumări aurii, mici bombe calorice gata să explodeze deasupra câmpului cu papile gustative.

Ca să nu mai tura-vura, construcţia “mămăliciki” se execută în straturi: unul de mămăligă, unul de jumări, unul de caş, apoi iar mămăligă, iar jumări, iar caş, iar mămăligă. Deasupa neapărat jumări, caş, telemea de vacă (e mai blândă decât cea de oaie) şi smântână grosuţă.

A durat mai mult să vă spun despre ea decât să o fac. Mai mult să fac pozele (destul de ceţoase) decât să o mănânc.