Transilvania L!ve, Look, Tube

Marți va avea loc lansarea oficială a canalelor de televiziuneTransilvania L!ve , Transilvania Look și a canalului online Transilvania Tube.

O quesadilla total improvizată

Era seară, eram flămând și neacomodat cu aparatul. Totuși, quesadillas pe care le-am făcut în maximă viteză...

Ce ce dai gust mâncării?

. Vă întreb pe voi acum: ce condimente folosiți cel mai des? Ce condimente preferați? Ce cu ce potriviți? Mulțumesc de pe acum pentru răspunsuri.

Pui thay cu lemongrass și sos de stridii

Ieri am scos trei fire de lemongrass din frigider (găsiți la Kaufland ori Metro în București sau pe net, uscată)...

Pâine umplută

Asta poate fi calificată fără greș drept "mâncare studențească". E ieftină, e multă și e bună.

Mă, să te…ascut!

no entries found

Încep şi azi cu inepţiile lui Tăriceanu. Ştiţi că a dat raportul minunat despre realizările minunate ale guvernului fantastic pe care-l conduce. 95% dintre obiectivele guvernului au fost atinse. Evident, lucrurile pot fi atinse în multe feluri. A mângâiere, a lovitură,a viol. În fine, măgăria asta m-a enervat ceva mai puţin decât momentul în care prietenul nostru ne-a anunţat că acu-i vremea să cumpărăm case în SUA, că săracii de ei sunt în criză şi ne fac nouă loc. Putea la fel de bine să ne spună că acu-i momentul să ne cumpărăm terenuri pe Lună, că “se găseşte” căcălău şi despre foştii proprietari nu se mai ştie nimic de o vreme.

Aseară am trecut hopul cel mare al adunării boarfelor de prin casă. Tot aseară am trecut hopul cel mare al identificării locului de stat (iniţial găsisem unul acum trei zile dar între timp…a murit americanu’ sau s-a întâmplat altceva de s-a închis uşa, apoi iar luptă, iar dă-i, pentru ca în final să apară o soluţie) în continuare. Revenind la boarfe: am scos din casă patru saci mari plini cu haine, pantofi, genţi şi gentuţe pe care nu le-am mai folosit în ultimul an. O să le ia gunoierii, ei ştiu mai bine ce să facă cu ele. Partea fermecătoare e că am umplut patru cutii mari (genul „de televizor”) cu haine, pantofi genţi şi gentuţe pe care le mai folosim. Ghici din prima ale cui sunt cele mai multe :-). Trebuie să mai găsesc două cutii pentru cărţi, reţete, CD/DVD- uri şi caiete cu diverse notiţe. În week-end ne vom vedea mai puţin. Cred că înţelegeţi de ce.

Ieri vă ceream idei de „ultima cină”. Le-am primit, vă mulţumesc pentru ele, mi-au plăcut. Din păcate am rămas singur pentru două zile, inclusiv pentru „ultima cină” şi pentru că nu am în faţa cui să mă dau în spectacol probabil voi face ceva …modest. Deschid o conservă, ceva. Neaaaa! Nu cred. Nu-i felul meu. Construiesc eu oarece şi vă dau de veste şi vouă. Cât despre cina de aseară, am încercat o mămăligă (treabă de cinci minute, eram prea prins cu altele) şi am „documentat” tentativa cu poze:

Totul începe cu apa pusă la fiert, cu puţină sare.

mamaliciki_001.jpg

Făina se cerne înainte. Obligatoriu.

mamaliciki_005.jpg

Caşul se dă prin răzătoare. Asta nu e lege, puteţi să folosiţi un cuţit dacă aveţi mai mult timp la îndemână.
mamaliciki_002.jpg

Puneţi cu grijă făina în apa ce clocoteşte şi amestecaţi energic. Face bine la diverşi muşchi. Şi la digestie, pentru că împiedică formarea cocoloaşelor. Aveţi răbdare câteva minute, dacă nu e fiartă suficient, mămăliga se răzbună.
mamaliciki_006.jpg

Partea cea mai simplă e obţinerea jumărilor: slană albă şi moale, ca untul, bacon cu oarece macră, făcute cubuleţe şi puse deasupra focului, fără adaos de ulei. În două minute aveţi jumări aurii, mici bombe calorice gata să explodeze deasupra câmpului cu papile gustative.

mamaliciki_007.jpg

Ca să nu mai tura-vura, construcţia “mămăliciki” se execută în straturi: unul de mămăligă, unul de jumări, unul de caş, apoi iar mămăligă, iar jumări, iar caş, iar mămăligă. Deasupa neapărat jumări, caş, telemea de vacă (e mai blândă decât cea de oaie) şi smântână grosuţă.
mamaliciki_010.jpg

A durat mai mult să vă spun despre ea decât să o fac. Mai mult să fac pozele (destul de ceţoase) decât să o mănânc.mamaliciki_011.jpg

9 Responses to Mă, să te…ascut!

  1. ionuţu

    frăţioare, cum arată jumările alea… ;)

  2. tiribonflax

    da' nu mai bine duceaţi voi sacii ăia la crucea roşie, decât să-i lăsaţi la gunoieri? :)

    la măncare nu mă mai uit. am zis!

  3. kraal

    Adi, mă provoci??!!??

    Iar mi-am adus aminte de copilărie, când mâncam mult

    [b]"Taci şi-nghite!"[/b]

    Prepari mata o 'măliguţă mai moale; nu-i nevoie să aştepţi să se fiarbă "popuşoiu' " (cum zic moldovenii) până la capăt, dar e bine dacă ai olecuţă de răbdare. Când e groasă dar curge încă încetişor-încetişor, ca o lavă pofticioasă şi "galbănă" o pui mata într-un vas rezistent la cuptor, uns cu ce-ţi place: unt, grăsime, untură, ulei, margarină (mă rog, asta ultima numai în caz de urgenţă). Cu o lingură udă dai în mămăligă atâtea gropi câte persoane ai invitate la masă; acolo, în cuibuşul cald şi primitor pui cu dragoste câte un ou crud. Ornezi cu o boabă de piper alb, verde, roşu sau negru şi dai la cuptor. Dacă vrei (eu zic să vrei) încoronezi totul cu smântână.

    Când ouăle s-au făcut tu ai deja gata acoperişul: un sos alb, cu caşcaval sau (pentru cei cu palate fine) parmezan; mai multă smântână rece; un sos de hrean cu iaurt şi miere; un amestec de slăninuţă cu şuncă, tocate mărunt, trase la tigaie; sau, vara, frunze de pătrunjel, ceapă verde (foi) tocate, mărar, ţelină, haţmaţuchi şi ce mai creşte verde prin grădină, toate amestecat şi trase la tigaie până devin uşor crocante. Fulguieşti amestecul deasupra şi serveşti cu un vin "de buturugă", acrişor dar de cursă lungă.

    Pentru cine vrea, în suportul de mămăligă se pot amesteca diverse (şuncă, brânză, cârnăciori, legume sote etc). Merge şi rece, dar ideală e caldă.

  4. Pisicot

    Eu te aştept cu muşchiuleţul ăla de vită la grătar.

  5. M@riansky

    Pe cât de rar se întâmplă să găseşti bărbaţi care să ştie cum să gătească pe atât de mult sunt tentat să cred că ale tale erau gentutele :D Pofta mare!

  6. maya

    Hadeaneee,deci pe mine m-ai omorît cu mamaliga asta acompaniata de toate alea!!

  7. adi hadean

    ionutu:cum arată?
    tiribonflax: nu am făcut altceva decât să scurtez lanţul, gunoierii nu duc hainele la gunoi ci le dau la nevoiaşi. adică la familiile lor.
    kraal:bun, bun:-)
    pisicot:la cum arată ziua asta, muşchiul de vită e tot mai departe.deja îl vad la masa inaugurală a noii bucătării:-((. oricum, ceva fac eu şi în seara asta, chiar dacă nu am cu cine să împart şi mai am de rezolvat problema depozitării multelor cutii:-)
    marian: unele da:-)
    maya:deci ridică-te şi umblă, lasă eternitatea să mai aştepte, oricum nu se termină niciodată:-)

  8. tiribonflax

    iui, cred că e cel mai trist lucru pe care l-am auzit de multă vreme :(

  9. adi hadean

    tiribonflax: stiu altele si mai triste. de bine-de rau, noi lasam lucrurile bine ambalate, curate si la indemana. ei stiu asta si noi stim ca stiu. e un fel de intelegere fara vorbe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>