Insulele Feroce

Uşor dezamăgiţi că sfârşitul lumii şi al chinurilor întârzie, fotbaliştii naţionalei noastre au pornit la încă o bătălie din şirul celor pentru calificarea la turneul final al campionatului mondial. Până la minutul 35 am mai aruncat şi eu câte o privire la televizor pentru că mai trebăluiam prin casă pregătind sesiunea de grătare pe care o voi descrie mai jos (puţintică răbdare). După minutul 35 nu am mai aruncat nicio privire. Privirile mele sunt prea valoroase pentru a fi irosite privind la acţiunile tălâmbe, dezorganizate şi ineficiente ale tricolorilor. Da, poliţiştii, contabilii şi măturătorii din Feroe nu prea ştiu fotbal dar ei măcar au scuza că nu-s destui pentru a forma două echipe la jocurile de antrenament. Profesioniştii români pe care patronii lor vor să-i vândă cu 2, 3, 5, 7 , 10 milioane de euro au fost încurcaţi de nişte amărâţi care au fost nevoiţi să se învoiască de la serviciu pentru că aveau meci. Parcă-i şi văd pe şefii lor: „bine, mergeţi de data asta dar să nu se mai repete. Şi fără prelungiri că vă iau din salariu.” Iar lui Piţurcă i s-a părut că „am făcut un meci bun, frumos şi spectaculos”. Eu cred că dacă insularii nu erau stresaţi de faptul că vor trebui să lipsească prea multe zile de la serviciu în eventualitatea unei calificări, ne-ar fi bătut măr, cu spectacolul nostru cu tot.

Azi se împlinesc şapte ani de la 9/11-le care a îndoliat America. Şapte ani în care, pe lângă cei 3000 de morţi din Gemeni, America a mai numărat alte câteva mii în urma războiului declanşat cu această ocazie. În tot acest timp am avut convingerea că America îşi omoară copiii pentru nişte interese meschine şi încă nu a apărut niciun lucru care ar putea să mă convingă de contrariu, în ciuda discursurilor politicienilor, în ciuda zecilor de documentare pe această temă de pe Discovery.

Eh, pe lume se întâmplă nenorociri şi mai mari de atât. De exemplu, salonul de masaj mai mult sau mai puţin erotic patronat de Alina Plugaru (asta cică e un soi de divă porno – ce o mai fi însemnând şi asta nu ştiu- autohtonă) a fost călcat de hoţi şi prădat. Ce or fi furat oare? Toate alifiile? Prosoapele pătate? Dispozitivele electrice de produs plăcere? Casa de marcat? Ce lume! Ce oameni!

Aseară am încercat (şi reuşit) să mai fur un final de zi lângă grătarul cu cărbuni încinşi. O bere brună, o poveste cu Luca (despre calmari şi acceleratorul de particule dar nu în acelaşi context), un vin roşu mai pe final (da, ştiu, vin roşu lângă pui nu e chiar visul somelierului dar am băut ce am avut şi în fond, am mâncat şi cârnăciori şi slană prăjită). Iată:

Suflă Prometeu, suflă.

Nu, nu e Prometeu, e Luca

Păcatele mele…

…care nu-s puţine

Purgatoriul

Micul Conan


Off topic: cumpăna apelor, dimineaţa la opt.

Tweet