Fără televizor

În locuinţa temporară în care ne aflăm, nu există televizor. Am vrut să cumpăr unul sâmbătă dar am constat că nu există nici cablu tv. Există în schimb internet şi asta face mai mult decât toate cablurile din lume. Probabil într-o lună, după ce ne vom stabili într-un loc pentru o perioadă mai lungă, voi cumpăra un televizor. Între timp, mi-am propus să mă bucur de tot timpul pe care mi-l oferă lipsa lui. Da, nu râdeţi, deşi nu sunt dependent de televizor, acesta îmi consumă în mod normal o bună parte din timp. Nu mă uit la televizor mai mult de trei ore pe zi dar trei ore înseamnă mult. Dacă mă gândesc că 12 ore sunt pentru muncă, una pentru gătit, şase pentru somn, două pentru net şi trei pentru televizorul cel cu programe tot mai proaste pe zi ce trece, constat că am mai rămas cu nimic dintr-o zi. Evident, socoteala e destul de barbară, lucrurile nu stau exact aşa dar nici nu sunt departe. În concluzie, voi profita de pauza asta de televizor pentru a citi mai mult, comunica mai mult, trăi mai mult. S-ar putea să-mi placă.

Întrucât nu am televizor, am aflat abia azi că experimentul cu protonii a fost oprit pentru două luni. Cică s-a stricat jucărica aceea mare şi scumpă, se încălzesc magneţii şi instalaţia suferă de decelerare precoce. Apocalipsa se va juca într-o altă zi, probabil în nocturnă. Între timp, protonii tropăie a revoltă închişi în cuşti, au organizat un sindicat şi zbiară din toţi bojocii că „aşa nu se mai poate, ei au semnat pentru bătăi cap în cap şi contractul colectiv de coliziune trebuie renegociat”.

Â
Apropo de colectiv, zice o vorbă din târg despre Fidel Castro: de-a lungul vieţii s-a culcat cu peste 35 de mii de femei. Nu mai ştiu pe cine citează ziare.com dar scrie acolo că a făcut-o cu câte două femei în fiecare zi timp de 40 de ani. Eu am făcut socoteala (pardon) şi mi-a ieşit mai puţin. Chiar mai puţin de 30 de mii. În fine, să nu ne încurăcm în amănunte. Să nu ne întrebăm câte dintre aceste femei au fost satisfăcute de El Lider Maximo. Să nu contestăm numărul. Dar să ne imaginăm cum ar arăta istoria dacă în cărţile ei s-ar consemna secvenţe de genul: „Decembrie 1959, Batista a fugit, Fidel Castro a venit şi a pus p^!@ pe ţară”. Luând în considerare recentele statistici, istoria n-ar greşi prea mult.

Aseară am încheiat un week-end coniac. Vineri la cazinou – coniac. Sâmbătă la Goran Bregovic ( şi înainte şi după) – coniac. Aseară în casă nouă – coniac. Pentru a ne asigura că bieţii noştri ficaţi vor fi nu doar înfrânţi ci şi umiliţi, am pus cu Cristi ou lângă ou (terminaţi cu prostiile) şi am construit nişte prăjeli în tempura. Adică într-un maglavais făcut din ouă, făină, amidon de porumb, griş, sare, piper, curry şi un strop de apă rece. Ce am păjit? Creier şi inele de ceapă. Dezgustător. Singura parte aproximativ sănătoasă a cinei de ieri: cartofi la cuptor, cu rozmarin şi ulei de măsline. Iată dovezile:

Parcă seamănă…cumva.

Am spus “ou lângă ou”.

Tempura mea.

Calmar vegetal.

Îi merge mintea…

Help!