Eleven

Eleven de seară. Ora la care intră pe Antena 3 Maria Coman. Nu ştiu dacă sunt de vină cerceii pe care-i poartă sau brandy-ul pe care l-am băut dar parcă văd lângă urechile ei cerculeţele din ochii lui Kaa. Trussssst in me, jusssssst in me. Mare om domnul Kipling. Iar Maria-i o drăguţă.

Eleven. Ora la care mă apuc de scris după o zi destul de plină. Job (tot mai frumos), facturi (printre picături), împachetat, lipit cutii, ieşit la cumpărături (frigider ca-n prag de mutare, nud şi frigid, chiar dacă pare atrăgător în primul moment, te lămureşti repede că baţi la o uşă care nu se va deschide ori dacă o va face nu-ţi va oferi decât o cădere necontrolată a colţurilor gurii în locul desfătărilor pe care le aşteptai). Apoi făcut mâncare, pozat mâncare făcută, smuls părul din cap la auzul vocii lui Radu Cazan, aşteptat cu nerăbdare „În gura presei”. Care a venit. Badea are dungi verticale alb-vişinii (ori vişinii-vişinii, nu mă bazez prea mult pe bastonaşele şi beţigaşele din ochii mei în clipa asta). Dacă brandy-ul şi cerceii Mariei nu m-au trimis în lumea somnului, cămaşa lui Mircea Badea o va face. Noroc că nu-i nevoie să mă şi uit la el, ce spune e suficient.

Eleven. Numărul cutiilor în care a încăput „averea noastră”. Patru cu haine, patru cu scrieri, cărţi, dosare, cursuri, reţete, CD-uri şi DVD-uri. Trei cu electronice şi veselă+ustensilele mele de bucătărie. Numărul cutiilor pe care le-am purtat în braţe aseară până peste drum în depozitul în care vor sta până la stabilirea destinaţiei finale. În total doi metri cubi de cutii pline cu ce am adunat pe lângă noi în aproape patru ani. Şi 150 de metri între casă şi depozit. Şi o stradă cu tramvaie şi maşini. Pe care am trecut-o de 22 de ori în aceeaşi seară. Prea mult. Buniculeee!Finalgonu! Ok, recunosc, o să mai avem nevoie de două cutii pentru calculator, câteva cratiţe şi farfurii pe care le-am lăsat afară pentru cina de aseară. Şi mai avem trei geamantane cu „strictul necesar”. Ha! Să ne ferească Dumnezeu de bejenie.

Eleven se numeşte reţeta de azi. Pentru că are fix 11 ingrediente şi pentru că se potriveşte cu suceala asta a mea care nu m-a lăsat să scriu unsprezece ca tot românul. Să vedem: piept de pui, şuncă uscată, brânză cu mucegai albastru, smântână dulce, brandy, ulei de măsline, usturoi, seminţe de muştar, ardei iute, cuişoare, piper. Mărarul e de decor, nu-i ingredient. Roşiile cherry la fel. Aromele sunt multe, mâncarea e destul de sofisticată însă nu neapărat pentru că se face în mai multe etape ci datorită paletei gustative largi pe care o aşează pe limba meseanului, datorită voalului fin dar dens cu care împresoară papilele. Nu sunt atât de arogant încât să spun că am inventat-o eu dar nici nu ştiu de unde am scos-o. Îmi place, sper să vă placă şi vouă.

Condimente cuminţi în mojar. Vin vremuri grele…

Roşu, alb, verde. Italia? Ungaria?

Cuie de prins mâncarea.

Şuncă. Uscată, sărată. Împreună cu brânza compensează lipsa sării din reţetă.

Un pic n-am fost atent şi puiul s-a făcut…ca porcul, tăvălindu-se prin condimente.

Şi la asta sunt bune cuişoarele. Şunca Vs Puiul.

După ce toată lumea prinde un pic de culoare…

…intră în scenă brandy-ul. 150 de mililitri la pui, 50 de mililitri la mine. La mine de două ori.

Asta e reacţia mulţimii. Apoi vine capacul, pentru 10 minute.

Câtă vreme stă carnea la odihnă…

…în cratiţă se petrece o mică revoluţie. Brânza îşi împrăştie mucegaiul peste tot…

…dar intervin forţele de ordine înarmate cu lingura de lemn şi smântâna dulce.

Sosul se reduce uşor, la foc mic, amestecându-l fără întrerupere trei minute.

Apoi se toarnă peste pui aşa cum e, fierbinte şi prins în vertijul aromelor.

Cui îi pasă de căderea burselor?

Tweet