Ce văd eu când nu mă văd

Ilinca m-a invitat la joacă. Nu, nu m-a cerut de la mama ori de la tata, nu m-a chemat la un lapte gros sau la flori , fete ci la o joacă mai „de stat în casă”. Hai, lăsaţi buza de sus mai jos, acoperiţi fasolea că nu-i ce gândiţi voi. E o joacă şi cu minte şi cuminte. Mi-a plăcut ideea, m-am mai gândit la ea şi în copilărie şi în adolescenţă de fiecare dată când am văzut câte o bunăciune inaccesibilă. Mi-a ieşit din cap şi asta nu pentru că mai sus numitele bunăciuni ar fi devenit mai accesibile cu trecerea timpului ci pentru că nu prea am mai avut eu vreme copilării. Şi ca să nu o mai lungesc cu preludiul (care dacă-i mai lung decât actul în sine poate deveni plictisitor), provocarea Ilincăi sună cam aşa: ce ai face tu dacă ai fi invizibil? Să vedem: M-aş aşeza pe băncuţe în parc lângă bătrânii care joacă şah şi le-aş şopti mutări aiurea (oricum nu ştiu să joc). Aş exaspera maneliştii dintre blocuri dându-le muzica încet, încet. Aş porni alarmele maşinilor din cartierele cu bogătaşi (cu care n-am nimic, just for fun). Aş călători gratis cu avionul în toate ţările din lume şi înapoi. Aş deregla toate ceasurile mari din marile oraşe. Aş face dragoste cu un cal! Ha! Am vrut doar să văd dacă sunteţi atenţi. Aş face opturi cu bicicleta şi aş poza moacele oamenilor care se uită la o bicicletă ce face opturi singură, ca nebuna. M-aş lăsa încuiat noaptea la Luvru şi aş ţine-o trează pe Mona Lisa. Şi pe paznici. Şi aş mai face o mie de tâmpenii cu titlu de farsă şi o mie una de fapte bune sub protecţia anonimatului. Doar în joacă, de dragul surprizei de pe chipul surprinşilor. Şi gata. Innu, Chinezu, Ritchiu şi Manole…vă provoc.

30 de muncitori chinezi (shaolin monks, de bună seamă, altfel nu-mi explic) au fost mobilizaţi să împingă un avion de 20 de tone plin cu pasageri şi bagajele acestora. Nu, nu de distracţie ci pentru că (se credea) avionul nu putea să decoleze altfel. Cică l-au împins cam 500 de metri şi… degeaba. Nu zău! Cât de dobitoc trebuie să fii ca să crezi că poţi urca avionul în văzduh după ce l-ai împins ca pe Dacia 1300 care a rămas fără baterie după ce ai semnalizat „dreapta”? Şi cât de disperat trebuie să fii pentru a sta la bordul unui avion care e împins de o gaşcă de idioţi pentru a decola? În fine, cu tot ridicolul, această întâmplare ne arată încă o dată de ce China e o e o naţiune mare. Nu se lasă, pur şi simplu nu renunţă până nu epuizează chiar şi cea mai imbecilă variantă când vine vorba despre rezolvarea unei probleme.

De fiecare dată când gătesc ficat îmi vine în minte sărmanul Prometeu. El şi păsărica nesătulă care-i ciugulea într-una celula hepatică, de parcă alcoolismul nu ar fi putut să facă asta la fel de bine şi încă mai plăcut. În fine, să revin la oile mele. Adică la ficaÅ£ii mei de azi: trebuie să fie de pui, să fie curaÅ£i (adică fără pieliÅ£e), spălaÅ£i şi condimentaÅ£i cu puÅ£in piper negru proaspăt măcinat. Apoi trebuie să fie lăsaÅ£i în pace până o fi aproape gata garnitura, care-i cu dichis şi se face mai repede decât ficăţeii de pui cu ceapă şi coniac (da, recunosc, am înlocuit păsărica lui Zeus cu alcoolul). (Restul poveştii – în curând pe ebucătăria lui Crivăţ). De la mine mai primiÅ£i însă câteva poze:

Legume, sos de soia

După “tratamentul termic”

Ficat Vs. Alcool. Are you ready tooooo rummmmmbleeee???

A fost bun. Pentru mai mult, insistaţi cu rugăciunile pentru sănătatea lui Andrei :-)