„Interesul e să guvernăm în interesul cetăţenilor”-C.P. Tăriceanu

Aseară am auzit un discurs al primului ministru, legat de programul de guvernare, de mărirea pensiilor şi de interesul public. În afară de faptul că lui Tăriceanu îi mai ieşea din când în când acuzativul, am remarcat că îi ieşeau pe gură laude de sine cu nemiluita. Că guvernul a făcut, că a dres şi că s-a ţinut de cuvânt până acum. Eu cred că minte. Cred că guvernarea liberală e de mare rahat. Şi mă bazez pe faptul că în ultimii patru ani m-am simţit tot mai prost în ţara mea. Am fost nevoit să muncesc tot mai mult de la an la an, să renunţ tot mai mult la mine şi la cei dragi mie pentru a putea trece de la o lună la alta fără a fi îngrijorat de pâinea de mâine şi de aşternutul de la noapte dar ştiind clar că mai mult de atât nu voi obţine oricât aş munci. Cred că dacă trebuie să munceşti jumătate de zi (o zi având 24 de ore) doar pentru a-ţi satisface nevoile de bază ceva nu merge, ceva-i putred. Da, ştiu, aş putea să iau un credit, să-mi cumpăr o casă, o maşină, un televizor cu plasmă. Aş putea, dar nu vreau. Mi-am propus ca o vreme să cheltui doar ce am, nu ce n-am produs încă. Măcar asta îmi oferă iluzia libertăţii.

De la jumătatea lunii Octombrie va intra în funcţiune un sistem care îi va bombarda cu mii de sms-uri pe minut pe cei care sună a lela la 112. Foarte tare, imbecililor trebuie să le răspunzi cu aceeaşi monedă. Întrebarea e: dacă sună de pe fix, ce faci? Oricum, asta îmi aminteşte de o poveste de acum 12 ani. Lucram la radio în Baia Mare şi făceam emisiuni nocturne şi interactive. Aveam un muşteriu pe nume Tibi Sakacs care suna de multe ori pe la 22.05, imediat după începerea emisiunii şi punea receptorul lângă telefon blocându-ne linia pentru două-trei sau patru ore în şir (tehnica rudimentară a vremii îi permitea să facă asta). Într-o seară, pe la 9 şi jumătate mi-a trecut prin cap gândul ce s-a dovedit a fi salvator: să-l „călcăm pe Tibi cu propriul tanc”. Am sunat la informaţii şi am găsit numărul lui (erau trei indivizi cu acest nume dar l-am nimerit din prima) şi l-am lăsat pe prietenul Dan Cristian Coardă să-l sune. A urmat un dialog scurt:
- Holoo (acesta era Tibi al nostru, inconfundabil).
- Domnul Sakacs?
- Io-s. Cine-i?
- Cristos! Să nu mai suni la radio că te ia dracu!
A doua zi pe la prânz sună telefonul. Tibi Sokacs cu vocea pocăită, umilă, îşi cere iertare pentru cele trei luni de deranj şi spune că nu mai face. Nu am mai auzit de el de atunci şi am mai lucrat la acel post de radio câţiva ani.

Pentru că suntem în viteză (venit târziu de la serviciu, adunat calabalâc, pregătiri pentru mutare) nu prea apuc să mă desfăşor în bucătărie. Dar trebuie să mâncăm şi noi ceva şi parcă nu-mi vine să comand pizza de fiecare dată când am prea puţin timp. Acesta e motivul pentru care am făcut (iar) paste. Simplu, uşor, cu ingrediente relativ puţine şi fără nici un condiment (gustul fiecărui ingredient în parte acţionează ca şi cum aş fi pus sare, piper şi alte arome). Iată:

Cam asta ar fi baza:

Pastele se fierb aşa, blonde cum sunt, după instrucţiunile de pe pachet

Apoi se strecoară apa de pe ele. După care se ia viteză, să nu se uşte pastele.

Şunca crudă se rupe cu mâna. Cu baconul nu te poţi înţelege, trebuie să-l treci pe sub cuţit.

Trei căţei, fără botniţă şi straie, se zdrobesc uşor şi se pun în ulei încins.

Se căleşte şunca, baconul la fel, pe foc iute. Se adaugă ardeii făcuţi ba cubuleţe, ba rondele…

…se adaugă roşiile tăiate barbar din cuţit, fără menajamente, fără fineţuri.

Telemea sărată, caşcaval cu gust de munte şi un borcănel de smântână nu prea grasă, asta urmează, aceasta e succesiunea firească.

Pastele vin peste sos negreşit şi degrabă, pătrunjelul verde aduce şi el un strop de aromă şi unul de culoare.

Ei bine, cam pe aici…

…se termină povestea pastelor de aseară.