Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Chiftele cu tot felu'

Când o să cresc mare, o să-mi dau doctoratul din chiftele. Sau măcar din mâncatul lor.

Ţăranu’

no entries found

Azi e ziua Ţăranului. Cum cine e Ţăranu’? Un om ca toţi oamenii, cu ochi şi cu sprâncene. Un om deosebit de cei mai mulţi prin faptul că mi-e prieten, lucru care-l onorează teribil, aşa cum ar trebui să-i onoreze pe toţi contemporanii mei. Staţi liniştiţi, n-am băut apă după Victor Ciutacu (să trăieşti, Luminate), e doar o glumă pe care Ţăranu’ o înţelege. Şi ca să înţelegeţi şi voi cine-i persoana (personajul, chiar), Ţăranu’ e feciorul în casa căruia am locuit în perioada primei mele studenţii (am avut mai multe). Voi profita de faptul că păstrez prima mea carte şi în format electronic şi îmi voi trage un copy/paste pentru a lămuri mai bine silueta acestui domn zis „Ţăranu’”:
Vă mai amintiţi portretul lui Tudor Vladimirescu, din cartea de istorie? Ei bine, cam aşa arată prietenul Gabi Bonaciu. O poezie de om, bărbăţan cu spatele drept şi pumnul greu. Probabil că acum o sută-două de ani ar fi fost haiduc, însă veşnicia petrecută prin facultăţi l-a civilizat. Cu bucurie am constatat că spiritul său a rămas totuşi neîmblânzit şi că 1.452 de ani de studenţie nu i-au alterat umorul sănătos, ţărănesc. Şi atunci când l-am cunoscut, într-o noapte friguroasă de octombrie, în Irish Pub-ul din Oradea, mi-am zis: « uite un tânăr pe care şcoala nu a reuşit să-l tâmpească » .
Între timp Ţăranu’ s-a făcut englez. Ceea ce îmi doresc şi mie din când în când. La mulţi ani Ţărane.

La o fermă din Noua Zeelandă vacile primesc tratament VIP. „Podele” confortabile din rumeguş, saltele cu apă, masaj. Fireşte, pentru mai mult şi mai bun lapte. După cum vedeţi, am aflat unde s-a dus marmota după ce au concediat-o corporatiştii de la Milka. Are know-how-ul, îndemânarea, tehnica, are tot ce-i trebuie pentru a le oferi vacilor neozeelandeze viaţa pe care o merită. Stăpâna vacilor spune că dacă nu-s fericite, vacile nu dau lapte. Normal. Dacă ar fi mulsă de două ori pe zi şi dusă la taur o dată pe an, şi ea ar fi nefericită.

Sex again: zice un articol de pe ziare.com, că şi femeile au vise erotice fierbinţi şi că dacă iubita ta se trezeşte dimineaţa cu un zâmbet larg iar tu nu-ţi aduci aminte să o fi făcut fericită, de bună seamă a avut un vis pe care nu ţi-l va povesti prea repede. Măi, nu ştiu ce să zic. E posibil să fie de la faptul că şi-a amintit PIN-ul cardului. În fine, acelaşi deştept care a emis-o pe asta cu zâmbetul spune că femeile vizează erotic fie cu actualul partener fie cu fostul. Tehnic e destul de corect. Dacă ar visa că face sex cu viitorul iubit s-ar chema că nu are un vis ci o viziune. Hai, o premoniţie, în cel mai rău caz.

M-am trezit cu o leapşă de la Tiribonflax. Zice să scriu repede şapte cântece care-mi plac. Mă rog, asta am înţeles eu. Iată-le, şi să nu mă puneţi să le şi instalez în vederea ascultării, că nu-i cine. Hai, fie linkurile spre iutubul care găzduieşte piesele:
Cue – Burning
Roy Orbison –
California Blue
Whitesnake – Is this love

Billy Idol – Cradle of love

Florin
Chilian - Zece

Chris Rea – On the beach

Blues Traveler – Hook

Reţeta de azi e cea pe care am făcut-o aseară cu mânuţele astea două: Un piept de pui se taie în bucăţi măricele, se stropeşte cu oţet balsamic şi sos de soia (două linguri din fiecare), se condimentează cu boia, piper proaspăt măcinat, puţină sare şi puţin rozmarin uscat şi zdrobit în mojar. Se frământă puţin într-un bol ceramic (clipoceşte frumos) apoi se pune într-o tigaie cu pereţi ceva mai înalţi în care s-a încins o ceaşcă de ulei. După ce se rumeneşte puţin puiul se adaugă un gogoşar tăiat fâşii şi trei căţei de usturoi zdrobiţi pe jumătate. Apoi o cană de bere neagră şi capacul. Două zeci de minute sub capac la foc mic, încă cinci minute fără capac la foc iute şi se mănâncă alături de două linguri de orez fiert în apă cu sare şi ulei de măsline extravirgin.

8 Responses to Ţăranu’

  1. innuenda

    Păi zi-i şi tu Peasant sau Countryman, dacă e stabilit în Anglia! :) Să-ţi trăiască prietenul!

    Important este să nu-ţi dai seama că eşti nefericită. Sau că eşti vacă. :D

    Eu am avut vise erotice din categoriile:
    1. cu persoane pe care le dispreţuiam/uram/nu le plăceam
    2. cu rude
    3. cu străini sau cunoscuţi care nu-mi erau nici foşti, nici actuali
    Oare ce-ar zice Freud despre treaba asta? :D

    Mă duc să-ţi ascult melodiile!:)

  2. adi hadean

    innu, multam in numele lui
    da, cred ca da
    freud s-ar intreba cand ai avut timp pentru toate astea:-))

  3. kmi

    Bun, de intrat am mai intrat azi, da' nus' de ce n-am comentat.

    La multi ani lu' domnu' Taranu'!

    Sincer, ma indoiesc de zambetul de pe fata…bine zicea, cand zicea… "it takes two for a tango", parerea mea :)

  4. adi hadean

    kmi, esti fata, stii mai bine:-)

  5. manole

    la multi ani, prietenului tau!
    cat despre zambet…nici eu nu prea stiu ce sa spun…mai degraba o cred pe aia cu pin-ul cardului barbatului meu! :)

  6. Pisicot

    Şi dacă te trezeşti cu furie că de fapt dimineaţa lângă tine nu mai e flăcăul din fantezie?…

  7. adi hadean

    manole: vezi, mai stiu si eu cate ceva:-)
    pisicot: nu stiu. cred ca poti sa spui oricand ca nu te-ai odihnit din cauza sforaiturilor sau ghionturilor administrate de flacaul din realitate:-). asta in cazul in care simti nevoia sa dai explicatii. aaaaa, stai putin, acum imi explic originea expresiei "a se trezi cu fata la cearceaf" :-)))

  8. manole

    da, asa e ! tu inca iti mai stii pin-ul! :P

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>