Ce ce dai gust mâncării?

. Vă întreb pe voi acum: ce condimente folosiți cel mai des? Ce condimente preferați? Ce cu ce potriviți? Mulțumesc de pe acum pentru răspunsuri.

Pui thay cu lemongrass și sos de stridii

Ieri am scos trei fire de lemongrass din frigider (găsiți la Kaufland ori Metro în București sau pe net, uscată)...

Pâine umplută

Asta poate fi calificată fără greș drept "mâncare studențească". E ieftină, e multă și e bună.

Ce știți despre ceai?

Postarea asta nu-i de reclamă, nu-i de nicio campanie, nu are legătură decât cu faptul că în ultimele 4 săptămâni am fost suficient de răcit încât să rup normele la băut ceai.

Chiftele-n prapor și salată de valeriană

Nu o să vă mint, am cumpărat chiftelele astea. În primul rând pentru că mi-a plăcut cum erau ele învelite-n prapor, în al doilea rând pentru că îmi era foame...

Ploaia

DSC_1365
Farfurii curate la Lumea Copiilor
close
more info
Next show in
DAYSHOURSMINSSECS

E a doua zi de toamnă la Oradea. Plouă mărunt şi sunt 14 grade Celsius. Îmi amintesc fără să vreau, pe rând, toate cântecele cu ploaie pe care le-am auzit în viaţa mea. Şi am auzit câteva. Cu trei sau patru excepţii, toţi creatorii de cântece cu ploaie au considerat că vremea de porc e numai bună pentru smiorcăială. Ba că ploaia e ca plânsul, ba că plânsul e ca ploaia, ba că ploaia te ajută să boceşti fără să se prindă aia care ţi-a dat cu flit şi să creadă lumea că rămâi un mare bărbat. Mai sunt şi clipurile acelea în care el sau ea stau a proasta în ploaie până ajung la pneumoftiziologie, fără un motiv bine întemeiat, doar pentru că aşa şi-a închipuit artistul care a regizat clipul. Şi mai toate emană tristeţe fără margini.Cred că e o problemă cultural-geografică. Probabil dacă toţi artiştii prinşi de ploaie ar fi avut parte de un stagiu scurt (două-trei luni) în Africa, mai spre nord aşa, ar fi văzut ploaia cu alţi ochi. Na, că tot vorbind despre cât de tristă e ploaia, mă prinde şi pe mine. Cred că tristeţea se ia. Mamă, empatic pot fi. Ar fi mai bine să trec la lucruri mai vesele. De exemplu:

Şi Israelul are cercetători. Care cercetează asiduu, încercând probabil să-i ajungă din urmă pe confraţii lor britanici şi americani. Studiul cel mai recent despre care am aflat se referă la câini şi pisici şi demonstrează faptul că pisicile şi câinii nu sunt programaţi genetic să se urască. Hai lasă-mă! Să înţeleg de aici că de fiecare dată când Grivei (sau Griveille, că poate fi şi fată) o vede pe Sorina (aşa se numesc toate pisicile din lume) şi i se zbârleşte părul pe spinare vrea de fapt să spună ceva de genul „ ai lov iu, com plei uit mi bicoz iu complit mi”? Şi că de fiecare dată când Sorina se apucă de scuipat din gât spre Grivei (Griveille) şi se umflă de parcă i-ar fi intrat coada în priză vrea să spună de fapt „ oh, jio vuzem”? Măi, măi.

Sex sau ciocolată? Nu, nu am vrut să spun nimic cu asta. Am vrut doar să întreb. Ceea ce am şi făcut.

Update ploios:
Iată de ce “Megastar”-ul nostru nu va ajunge niciodată ca al lor. Nu, nu e nevoie să vă ascundeţi hohotele dacă vă vin. Pe mine m-a impresionat.

Piept de pui, tăiat făşii subţiri şi înguste. Sos de soia. Ulei de susan. Miere. Ardei iute. Alune caju prăjite uşor într-o tigaie antiaderentă, fără ulei, doar cu piper proaspăt măcinat. Puiul se pune la prăjit în uleiul de susan,la foc iute-iute, cam patru minute, pînă se rumeneşte binişor pe toate părţile. Se taie ardeiul iute în rondele fine şi se aruncă în tigaie peste pui, se adaugă două linguriţe de miere şi alunele apoi se stropeşte cu sos de soia, dar nu mai mult de trei linguri. Orez cu bob lung la garnitură şi… gata. Poftă bună.

20 Responses to Ploaia

  1. maxim

    MIE IMI PLACE FIECARE ANOTIMP CU TOT CEEA CE OFERA EL SI E FAIN CA AVEM PARTE AICI LA NOI SI DE UNA SI DE ALTA.. CLIMATIC VORBIND …MELODIA CARE IMI VINE IN MINTE ACUM E CEA A LUI NICU ALIFANTIS…

    NU STIU CE SA ZIC CU CERCETARILE ASTEA , PISICA SI CAINELE MEU SE TOLEREAZA , ASTA ITI ZIK SIGUR.

    SI UNA SI ALTA VREAU … !! TU??

    iN SCHIMB LA CAP GATIT … MERGE , MAI PUTIN SOSUL DE SOIA… !!!!!!!!

  2. kraal

    Daca tot te-ai apucat de retete "de import", iti dau si eu una simpla, autohtona, cu care invariabil imi dau "mosafirii" pe spate:

    [b]"Flori galbene"[/b]
    (cu ghilimele, ca nu-i reteta originala)

    Piept de pui, taiat fasii subtiri si mici (maximum-maximorum cat degetul mic); condimente si/sau un bait (eu presar pe piept sare, piper, nucsoara, maghiran, salvie si putin oregano si, daca am chef de ceva mai aromat, putin rosmarin cu busuioc). Las la frigider, acoperit, vreo 2 ore.

    Cand sunt pregatit fac un aluat de snitel, dau fiecare bucata prin el si le prajesc. Ies niste chestii mici, cat sa bagi in gura o data, dar bune.

    Alaturi pui ce garnitura ai si in pahare ce-ti pica in mana.

  3. adi hadean

    maxim: si mie imi place toamna dar nu cand e vara afara
    cu ciocolata mi-aminceput ziua

    kraal: faina reteta, o sa ma tin de ea, probabil in week-end. multam.

  4. Pisicot

    Sex pe ploaie şi ciocolată după :-)

  5. ionuţu

    Ieri a plouat toată ziua la Braşov. Azi a venit din nou soarele şi odată cu el, căldura. E mai plăcut cînd e soare. Piesa mea favorită cu ploaie este aia de la Cargo. Categoric merge niţică ciucalată înainte de o repriză de dragoste. ;)

  6. adi hadean

    pisicot: intelepciune femeiasca :-) de necontestat
    ionut:dacas esti atat de categoric…:-)

  7. innuenda

    Hai mă', Adi, să nu ştii tu de cântecul Singing in the rain?!? Poftim, mostră de bucurie pe ploaie. Ia de fii empatic acum!:-)
    Eu abia aştept toamna. E anotimpul meu preferat, deşi sunt născută în plină vară (mă rog, mai ales după cum arată verile pe la noi în ultimii ani putem considera 26 iunie ca fiind plină vară).

    La întrebarea sex sau ciocolată, răspund aşa: după chef şi pofta inimii. Uneori aş alege sexul, alteori ciocolata, alteori pe amândouă, alteori pe niciuna.

  8. Pisicot

    Zău dacă te mint. Mi se pare scenariul perfect. Şi să bată vântul prin perdele. Şi ciocolata să fie cu marţipan.

  9. kmi

    Pisicot stie :). E cu "si". SI acum sa citesc TOT articolul. revin :)

  10. kmi

    N-am nimic cu Pisicot, desi tot ce comentez are vreo legatura cu ea, dar citind ce-ai scris m-am gandit "Uite-asa apar (ca si cercetatorii israelieni, britanici si de care or mai fi ei) cei care cauta pe google tot felul de chestii…Am citit si postarea ei si, pe langa faptul ca n-am stiut ce sa comentez, m-am intrebat "frate, cat de "plictisit" tre sa fie cineva sa caute pe google "pedichiura nefacuta pisicot" sau mai stiu eu ce minunatii? OMG…

  11. adi hadean

    innu, am spus "cu trei sau patru exceptii". una dintre ele e cea pomenita de tine:-) si ma bucura, e adevarat.
    kmi: ba eu cred ca ai, din moment ce tot ce comentezi are legatura cu ea :-)). esti si tu empatica dar nu vrei sa recunosti :-))

  12. Pisicot

    Păi eu ce să mai zic? :-)))

  13. adi hadean

    pisicot, asta e intre voi, fetele :-)
    si acum ma turez eu. cum adica "pedichiura nefacuta"? cred ca omul nu stie cu cine se pune :-))

  14. Pisicot

    Mie-mi zici??!

  15. kmi

    Am zis, am zis. Mai stii cand povesteai de ghiveci? Peste 2 weekend-uri vin ai mei parinti in vizita la mine. Guess what? L-am anuntat aseara la telefon pe taica-miu ca o sa-mi faca ghiveci, s-a distrat copios si-a confirmat. O sa fie super-super. Thnx pentru idee!

  16. adi hadean

    cu plăcere. aştept o cronica de ghiveci:-) (poate sa fie si un ghiveci de cronică, se acceptă)

  17. innuenda

    Ştiţi că mă gândesc serios la un ghiveci după discuţia asta a voastră, da? Şi e 2:40 noaptea. O să visez ghiveci. :)

  18. adi hadean

    Innu, ghiveci plăcute :-))

  19. innuenda

    Până la urmă mi-am trântit un ghiveci de omletă, la micul dejun. Omletă cu ceapă verde, roşii, urdă, şuncă de Praga şi mărar. Omletă a la Violeta.:)

  20. adi hadean

    sunt mândru de tine, innu:-)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>