Ploaia

E a doua zi de toamnă la Oradea. Plouă mărunt şi sunt 14 grade Celsius. Îmi amintesc fără să vreau, pe rând, toate cântecele cu ploaie pe care le-am auzit în viaţa mea. Şi am auzit câteva. Cu trei sau patru excepţii, toţi creatorii de cântece cu ploaie au considerat că vremea de porc e numai bună pentru smiorcăială. Ba că ploaia e ca plânsul, ba că plânsul e ca ploaia, ba că ploaia te ajută să boceşti fără să se prindă aia care ţi-a dat cu flit şi să creadă lumea că rămâi un mare bărbat. Mai sunt şi clipurile acelea în care el sau ea stau a proasta în ploaie până ajung la pneumoftiziologie, fără un motiv bine întemeiat, doar pentru că aşa şi-a închipuit artistul care a regizat clipul. Şi mai toate emană tristeţe fără margini.Cred că e o problemă cultural-geografică. Probabil dacă toţi artiştii prinşi de ploaie ar fi avut parte de un stagiu scurt (două-trei luni) în Africa, mai spre nord aşa, ar fi văzut ploaia cu alţi ochi. Na, că tot vorbind despre cât de tristă e ploaia, mă prinde şi pe mine. Cred că tristeţea se ia. Mamă, empatic pot fi. Ar fi mai bine să trec la lucruri mai vesele. De exemplu:

Şi Israelul are cercetători. Care cercetează asiduu, încercând probabil să-i ajungă din urmă pe confraţii lor britanici şi americani. Studiul cel mai recent despre care am aflat se referă la câini şi pisici şi demonstrează faptul că pisicile şi câinii nu sunt programaţi genetic să se urască. Hai lasă-mă! Să înţeleg de aici că de fiecare dată când Grivei (sau Griveille, că poate fi şi fată) o vede pe Sorina (aşa se numesc toate pisicile din lume) şi i se zbârleşte părul pe spinare vrea de fapt să spună ceva de genul „ ai lov iu, com plei uit mi bicoz iu complit mi”? Şi că de fiecare dată când Sorina se apucă de scuipat din gât spre Grivei (Griveille) şi se umflă de parcă i-ar fi intrat coada în priză vrea să spună de fapt „ oh, jio vuzem”? Măi, măi.

Sex sau ciocolată? Nu, nu am vrut să spun nimic cu asta. Am vrut doar să întreb. Ceea ce am şi făcut.

Update ploios:
Iată de ce “Megastar”-ul nostru nu va ajunge niciodată ca al lor. Nu, nu e nevoie să vă ascundeţi hohotele dacă vă vin. Pe mine m-a impresionat.

Piept de pui, tăiat făşii subţiri şi înguste. Sos de soia. Ulei de susan. Miere. Ardei iute. Alune caju prăjite uşor într-o tigaie antiaderentă, fără ulei, doar cu piper proaspăt măcinat. Puiul se pune la prăjit în uleiul de susan,la foc iute-iute, cam patru minute, pînă se rumeneşte binişor pe toate părţile. Se taie ardeiul iute în rondele fine şi se aruncă în tigaie peste pui, se adaugă două linguriţe de miere şi alunele apoi se stropeşte cu sos de soia, dar nu mai mult de trei linguri. Orez cu bob lung la garnitură şi… gata. Poftă bună.