Cred că dacă mă strofocam puţin găseam caracterele chirilice pe undeva şi puteam să scriu replica lupului din desenele animate cu lupul şi iepurele (omologul sovietic al lui Bugs Bunny) pre limba lui Tolstoi de la cap la coadă. O serie animată care circula printre puştii de pe strada copilăriei mele. De fapt, o serie proiectată în sufrageria vecinului care avea proiector şi mai făcea excursii prin URSS. Lupul plănuia sfârşitul violent al iepurelui. Prin urmare organiza diverse accidente în onoarea acestuia şi spre grabnica lui pieire. Invariabil, iepurele scăpa cu viaţă. Adică personajul simpatic care în minţile noastre personifica Binele ieşea triumfător. La fel şi în cazul lui Popeye care se descurca de fiecare dată (cu ajutor vegetal e drept) şi scăpa cu bine din capcanele întinse de manelistul Bluto. Tom şi Jerry se împărţeau cam la fel, în Bine şi Rău iar faptul că Răul o mai lua din când în când pe cocoaşă urât de tot nu ne determina să ne luăm la poceală, să ne dăm foc la coadă ori să ne umflăm cu pompa. Marry Poppins însă era cât pe ce să ne arunce de pe casă cu umbrelele deschise. Ce vreau să spun cu asta? Că onorabilul cercetător american care susţine că Poppeye e un degenerat care-i face pe copii să se bată între ei, e un tâmpit. Nu Tom şi Jerry îi fac pe copii să-şi pună ştreangul de gât sau să se bată cu profesorii la şcoală. Lipsa de atenţie şi de interes a părinţilor, da.
M-am turat iar şi nu-mi face bine dar nici nu vreau să ţin în mine. Dacă tot e vorba despre îndepărtarea unor desene animate din raza vizuală a piticilor, propun să se îndepărteze 98% dintre desenele animate care se dau azi pe canalele pentru copii. Am lucrat o perioadă într-un studio care făcea dublajul pentru cele mai multe dintre desenele animate care se difuzează în România. Numărul personajelor normale, cu însuşiri umane pozitive pe care le-am întâlnit (şi interpretat, că de întâlnit la alţii am mai întâlnit câteva, dar puţine oricum) în câteva luni a fost …1. Unul singur. În rest, am mai făcut patru sau cinci animale care se purtau cât de cât omeneşte şi câteva zeci de personaje absolut dezgustătoare,fără nicio noimă, fără carismă, fără isteţime, fără gust, personaje create de nişte retardaţi (am presupus mereu) şi aprobate de alţi retardaţi. Personaje cu forme nedefinite şi personalităţi dezechilibrate, extrem de solicitante pentru psihicul (şi vocea) unui actor care măcar din punct de vedere al vârstei se poate considera matur, darămite pentru neuronii tineri ai copiilor. Căutăm balauri sub patul sub care-s doar papucii.
Şapte draci, şase laci, cinci pitici, patru petarde. Adică urmează un nou exemplu de articol care are în titlu un număr urmat de obicei de numele învăţăturilor pe care trebuie să le numărăm (normal) şi să le descoperim în articol. Azi e rândul poziţiilor sexuale care te vor duce pe culmile plăcerii. Zice acolo că e şi cu galerie foto. Nici n-am curaj destul cât să arunc o ocheadă. Probabil curiozitatea cercetătorului din mine va învinge şi de data asta. Nu vreau să vă influenţez şi de aceea voi face un singur (şi scurt comentariu): cel care a scris asta proabil şi-a surprins părinţii făcând amor şi din cauza şocului i s-au şters din minte toate informaţiile legate de sex. Altfel nu-mi explic de ce are impresia că sexul s-a inventat mai alaltăieri.
Azi o dăm spre Asia: piept de pui tăiat în bucăţi mici, condimentat cu piper negru şi ghimber măcinat. Sos de soia din cel bun şi grosuţ (atenţie, e sărat deci nu mai puneţi altă sare pe nicăieri). Ulei de susan. Se prăjeşte puiul în ulei de susan şi când vedem că s-a colorat frumos pe toate părţile punem peste el trei-patru linguri de sos de soia. Focul trebuie să fie iute, toată povestea să sfârâie nervos şi să nu stea multă vreme deasupra flăcării. Pentru un plus de „nervi” dar şi pentru culoare puteţi pune câteva rondele de ardei iute, fie verde, fie roşu. Şi pentru a calma atmosfera, trei linguri de sos de prune, care-i minunat dacă vine vorba să mai îndulcim sau să mai îngroşăm un sos asiatic preparat la wok. Lângă mâncărica asta care se face în cel mult cinci minute punem o mână de tăieţei chinezeşti din făină de orez, pe care i-am ţinut în apă fierbinte cu o lingură de oţet pe tot parcursul celor cinci minute în care am preparat puiul cu sosul din jurul lui.
Nu ştiu de ce dar eu cînd eream mic ţineam întotdeauna cu Tom, Bluto, coiotul care îl vîna pe struţul (sau Emu/Emo :) ) ăla acefal care mai mult de Beeep-beeeep nu ştia (asta în timp ce capcanele coiotului demonstrau o inteligenţă şi o imaginaţie superioară prăzii). Şi acum, îmi plac filmele fără happy end, apreciez mai mult actorii care joacă roluri negative..
Desenele de astăzi pur şi simplu sunt schizoide, nu mai transmit nimic. :(
ok, dar planuiai sa-ti omori vecinii cu soda caustica? :-)
Nu vai, ştiam să fac delimitarea între fantezie şi realitate. :)
ai vazut…?
oare copiii de azi sunt mai tampiti decat eram noi? nu cred.
si mie imi placea mai mult de lupul ala ciufulit din animatia rusa, cu fularul lui in dungi si chistocul mereu prezent in coltul gurii. si imi era mila de biet tom care si'o luat tot timpul, insa popeye era clar personaj pozitiv si nu incepea niciodata el primu, deci cred ca americanului pur si simplu nu i'a placut spanacul niciodata si s'a gandit sa se razbune prosteste pe bietul personaj!
aia cu pozitiile e, la fel ca aia cu fanteziile, destul de trista. "s'au emancipat femeile odata cu modernizarea societatii, si barbatii deasemenea", d'aia, vezi bine, pozitia misionarului e, vezi bine, demodata.
acuma'mi imaginez pe alde gheorghe care vine acasa si da sa se catere pe nevasta, iara aia, cu cosmopolitanul in mana, ii zice, "draga, esti demodat, nu se mai face asa", haide sa incercam cu cainele. c'mon, o bate gheorghe de nu se vede!
ilinca, da, si poate o fura si cainele, nevinovat:-)
Mie îmi plac desenele animate şi acum. Obişnuiesc să mă uit, când vreau să mă relaxez, când mă simt apăsată de gânduri sau probleme.
Cred că mă uit mai mult acum decât când eram mică. Dar şi eu ţineam şi încă ţin cu personajele care şi-o fură tot timpul. Nedreptatea mă enervează până şi în desenele animate. Şi ai dreptate Adi, rar mai vezi desene animate din categoria "frumoase" şi alea sunt, de regulă, pentru oameni mari.
Sincer, e jalnic pseudoarticolul despre poziţii. Nici nu merita băgat în seamă, Adi, chiar dacă ai observat că reacţionăm la sex şi vrei să ne faci viaţa mai frumoasă!:))))
:) Chiar misto desenele cu lupul si iepurele. Am avut bunicii la distanta mica-mica de Prut asa incat la TV, pe antena cu 7 elementi "prindeam rusii". Seara vizionam "Povestea de seara pentru micuti" prezentata de "Tanti Ludmila" – parol, "tanti Ludmila" – altfel o prezentatoare agreabila si frumoasa foc…eh, ce vremuri!
Hehehe, avem amintiri comune kmi. Eu din Galaţi îţi dai seama că prindeam ruşii cu o simplă sârmă!:)
innu, te rog, sarma nu-i simpla.da?:-)
Innu, tot in judetul Galati si ai mei bunici, pe langa "Podul cu flori de la Oancea"…
Deci e clar, kmi, vedeam aceleaşi programe. Numai că eu tot timpul, tu doar când veneai la bunici. Iar nu zaieţ nu pagadi era vorbă celebră. La fel de celebră ca şi koneţ filma. :D
Adi,aşa o fi, că prea o zici cu foc!:)
Si daca tu, lupule, prinzi totusi vreodata iepurele – o imposibilitate de altfel, asa dupa cum stipuleaza doctrina realismului socialist in conjectura (!) cu maretele principii privind abordarea etic-socialista a muncii si vietii (ca de altceva oricum nu mai ramane timp!) – asadar, daca-l prinzi, prepari
[b]Mancare de iepure cu sos cu masline si lamaie[/b]
Conform numelui, iei iepurele (sper, deja mort, jumulit, spalat, cinătuit ca la carte) si-i separi bucatile: picioarele (ambele 4) le pui deoparte pentru friptura de iepure la tava (nu acum, pofticiosilor!); restul separi, tai in bucati potrivite, condimentezi etc.
Cureti mata, lupule, ceapa de apa alba – multa. O toci marunt-marunt si o tragi intr-un "corp gras" (vorba regretatului Pastorel) pana sticleste bine (adica devina translucida si-si pierde iuteala, pastrandu-si insa dulceata). In acest moment pudrezi bine-bine cu boia din belsug, adaugi bucatile de carne si amesteci cu suflet. Si cu o lingura mare.
Cand ceapa ameninta sa-si piarda sticleala si sa inceapa sa se prajeasca de-a binelea stingi cu apa (daca, vai! n-ai o supa sau zeama ramasa si nici macar niste cuburi de concentrat) si lasi sa clocoteasca domol-domol, de parca nici n-ar avea foc dedesubt, pana e carnea aproape facuta si zeama aproape scazuta. La cate o vreme, mai dai lenes prin oala cu lingura, cam cum trec vapoarele la orizontul Tangerului vara.
In pauze, evident, bei – de data asta ceva rosu (Red Paradox de Vinarte, de exemplu, sau Villa Zorilor sunt vinuri care nu merita ratate; dar daca tii neaparat sa fii cosmopolit, un Red Zinfandel de California merge si el).
Cand e aproape gata, te activezi si prestezi condimentarea dupa gust si putinta a amestecului fierbinte. Dar mancarea asta n-are nici un Dumnezeu daca nu pui cu generozitatea-ti necaracteristica, lupule, masline negre (cele verzi sunt o blasfemie intr-o astfel de gătitură!) si lămâie galbena (cea verde e prea agresiva), taiata felii subtiratice ca fecioarele imbracate in ie pe câmp si multe cât frunza si iarba (lupule, frunze si iarba nu pui!). Daca-ti place, ai si e nevoie poti pune si ceva suc de rosii pregatit in casa de o nevasta iubitoare si harnica (bineinteles ca nu a ta, lupule, tu esti burlac) – eu pun, ca sunt indragostit de rosii.
Ai rabdare sa se fiarba bine, iar maslinele si lamâia sa-si imprumute aroma, intru desavârsirea bicisnicului urechiat.
Când o pui pe masa nu uita de pâine, sare, smântâna (pentru cine vrea) si – neaparat – un vin rosu bogat, plin, care sa insoteasca aceasta mâncare intru eternitatea tubului digestiv. Un Cabernet Sauvignon de Albamar (Chile) de exemplu e o alegere plina de intelepciune.
La final, termini si ultima sticla si râgâi. Tu, lupule. Oamenii beau o cafea cu Metaxa sau Baron (eu prefer Baron) la o tigara de foi Cohiba de minim $60/buc.
Sau nu.
innu, eu asa am auzit. de la legaturi la bobinaje e nelipsita
kraal, mulzam, mai pe seara o pun la locul ei.foarte faina:-)
kraal, aşa cum îţi spuneam, arta de a scrie despre mâncare, băutură şi amor ar trebui ţinută sub zece lacăte. Grele:))
Adi, e şi pentru tine valabil!
Innu,
arta de a scrie despre mancare, bautura si – mai ales – amor ar trebui raspandita democratic in lume. Daca vine vorba, insa, despre arta de a FACE…. ei, aici e altceva.
sarutam dreapta cinstita jupaneasa. si sa ne traiesti mult si bine, ca altminteri nu ne lauda nimeni :-) (nu stiu, pe kraal poate)
kraal: Nu ştiu, eu cred în puterea cuvintelor. Inclusiv în puterea lor de a trezi demonii poftelor.:))
adi: Sinceritatea e uneori o cruce greu de dus.
Daca n-ai iepure prin gospodarie, patronul s-a facut ca uita de ziua de salariu, hypermarketul tocmai inchisese cand ai ajuns si, in general, lumea tinde sa devina vrajmasa in timp ce frigiderul se holbeaza trist la tine cu singurul lui bec chior care lumineaza un feeric peisaj de stalactite si stalagmite, delicate dar vai! atât de repede-trecatoare, ei bine, pentru astfel de vremuri am invatat de la Kolea, un moldovean vajnic din Chisinau, mare mancacios dar si mai mare bautor de votca pura precum Ozana (eheu!… o, tempora!) dar arzatoare precum factura la gaz in plin ger al Bobotezei o reteta de
[b]Salata (buna) de vreme rea[/b]
Pentru salata iti trebuie fasole boabe si… ce mai ai pe-acolo. Ar fi bine sa ai niste slaninuta (poate ai uitat in congelator o palma, de-asta iarna; asta pentru ca slanina se pastreaza in congelator de minune, iar dupa ce dezgheata, soriciul redevine moale ca la inceputurile mortii godacului), niste ceapa si/sau usturoi, ulei, otet, condimente, poate un pic de suc de rosii si… ce-o mai da Domnul.
Fierbi fasolea, aruncand prima apa pentru a nu repeta pe cei din jur experientele naziste cu Cyklon B. Asta o sa dureze, asa ca trage-te in camera impreuna cu PET-ul cu horinca de Baia Mare pe care-l ai pregatit pentru ocazie (asta pentru ca mie nu-mi place vodca, daca nu e Stolychnaya sau Krepkaya de la mama ei blonda si trupesa de-acasa).
Cand te mai tii inca pe picioare, dar cu aproximatie, iar fasolea, pârdalnica, s-a fiert, o scurgi intr-un castron rezistent la damful de horinca. Toci ceapa "julienne", arunci cuburi mici si aromate de slanina afumata cu o ţâra de carnita prin ea, poate niste ardei iute tocat marunt (sau nu, dupa gust), patrunjel, marar si ce-ai mai gasit prin pungile goale de condimente (sigur e doar praf, dar a pastrat aromele!), niste crutoane daca ai, prepari sosul de ulei cu otet (si cu suc de rosii, daca vrei – merge de minune cu fasolea), arunci ce mai ai prin frigider (nu rafturile, ca sunt greu de mestecat), ma rog, dupa gust si posibilitatile vecinilor sa-ti imprumute una-alta. Amesteci si mananci.
Merge bina calda, merge la fel de bine si rece. Si merge intotdeauna cu o tuica româneasca veritabila, de pruna, in care gospodarul a aruncat in ciuda limbii si-un pumn de sâmburi de pruna cât sa-i dea aroma aia… stiti voi.
innu: are you talking to me? :-))
normal :-) (cum ai zice tu)
corect, in cazul acesta:-)
Hahaha, ai prins-o şi ai dat-o înapoi! Brava!
Hai că azi m-am jucat toată ziua. Aproape că am uitat că sunt o persoană matură, cu responsabilităţi. Vorba lui motanes, sunt razna.:)
mai trebuie sa ne si jucam in lumea asta;-)
normal :-)
corect:-)
:D