Laba-Neagra
Am văzut ieri la ştiri nişte români care înţepau fraierii la Londra prin procedeul cunoscut sub numele de „alba-neagra”. Oamenii noştri fac sute de lire (sterline) în fiecare zi pe cârca englezilor. În anul 2008. Nu pot să îmi înfrâng amintirile (care nu mă amăgesc, nu mă chinuiesc) despre anii 2005-2006, ani în care media românească susţinea dezbateri despre cât de pregătiţi sau nepregătiţi suntem noi pentru a adera la UE. Adică noi să fim nepregătiţi? Nu, cred că din contră, ei nu sunt pregătiţi pentru noi. Civilizaţiile mai dezvoltate şi mai avansate decât a noastră sunt neputincioase în faţa realităţii româneşti. Pur şi simplu, instinctul de conservare al vesticilor s-a atrofiat într-atât încât au ajuns să reprezinte teren virgin pentru „exploratorii” români care la ei acasă nu prea mai găsesc naivi. Şi-atunci să nu te mândreşti?!?
M-am obişnuit să nu cred tot ce văd la ştiri. Pe de altă parte, unele lucruri pe care le văd la ştiri sunt absolut incredibile şi acesta e motivul pentru care nu le cred. Incredibil mi se pare (de exemplu) faptul că 200 de mii de oameni se înghesuie într-un loc scump şi jegos. Mă refer aici la litoralul românesc. Ori ştirile „minte” şi „ce vezi nu-i adevărat” ori ne-am învăţat să dăm bani mulţi pentru servicii proaste ori pur şi simplu ne place jegul şi mai mult de atât nu merităm. Au trecut şase ani şi mai bine de când am fost ultima dată la marea noastră. Puteţi crede că nu mi-e dor? Puteţi crede că după ce văd la televizor mucii verzi şi PET-urile plutind la mal mă gândesc că vor trece probabil alţi şase ani până să mă gândesc la posibilitatea petrecerii unui concediu la Mamaia sau Costineşti?
Un studiu recent arată faptul că legumele sunt mai bune dacă sunt pregătite la microunde. Eu cred că povestea asta e scornită de producătorii de cuptoare cu microunde, despre care s-a stabilit deja că nu-s bune. S-a demonstrat că relaţia dintre microunde şi materie duce la modificări structurale subtile în cazul celei din urmă. Alimentele tratate cu microunde suferă. Structura apei din compoziţia lor se modifică şi aceasta devine din prieten un duşman perfid care acţionează lent şi care poate duce la afecţiuni serioase. Nu am timp să caut acum informaţiile dar Google ştie mai bine. Puteţi să cercetaţi.
Pentru că am ajuns la legume, am o reţetă foarte bună pentru zilele fierbinţi, o reţetă bazată pe legume şi foarte asemănătoare cu ghiveciul strămoşesc (bine, nu că ghiveciul ar fi fost inventat de Burebista dar am auzit cu toţii de el din fragedă pruncie, ba unii dintre noi l-am urât teribil). Ne trebuie trei sau patru ardei pe care-i pârlim puţin deasupra unei flăcări, cât să le putem da jos pieliţa. Ne mai trebuie o ceapă mare, un căţel de usturoi şi o vânătă. Şi o roşie pe care o scăpăm de piele aruncând-o într-o oală în care clocoteşte apa (o ţinem acolo doar un minut). Ce facem după ce am despieliţat legumele (toate)? Tăiem ceapa şi usturoiul solzişori şi le punem la călit în foarte puţin ulei de măsline. Cînd se apucă să sticlească le adăugăm un strop de supă de carne sau de apă călduţă şi lăsăm povestea asta să bolborosească puţin la foc mic (să nu ne trezim cu arsuri prin stomac). După două minute adăugăm ardeiul tăit fâşii, vănăta tocată cubuleţe (am uitat să vă spun , vânăta tocată se ţine cu sare câteva minute să iasă amăreala din ea) şi răcorită puţin cu apă şi la urmă roşia trasă prin cuţit până la storcire. Sare şi piper, cam atât ne trebuie pentru condimentarea acestui fel. Putem să aromăm mâncărica noastră cu nişte frunze verzi de busuioc. Şi chiar ar fi indicat să o facem.
Clar că civilizaţia atrofiază insctinctul de conservare naturală a speciei. Nu mai suntem pregătiţi pentru lupta de supravieţuire.
Astfel că, în timp ce pisicile aristocraţiei occidentale cântă la pian, pisicile maidaneze româneşti le şutesc lăpticul şi whyskasul pe melodia lu' Bregovici pisica albă, pisica neagră. Adică alba-neagra.:D
Şi eu merg la mare în ţări străine. Dar măcar un weekend tot ajung şi la noi. Ce vrei, patriotism local!:D
si eu mai ajung cite un we la noi. si de fiecare data ma enervez. de drum, de preturi, de servicii. vara asta am fost doar in bulgaria, poate prin august si la noi, pentru portia anuala de nervi
Şi eu plec tot la Mamaia, la începutul lui august. Ştiu ce mă aşteaptă. Sper să fie ultima oară. De la anul, vom face baie în mări străine. ;)
maria: esti masochista?:-)
ionut:aceeasi intrebare:-)
n-o cred p'aia cu "undele mici"…aproape deloc. Eu folosesc mult cuptorul cu unde mici, da's tare reticenta la ideea ca e SI sanatos…
M-ai facut sa zambesc cu frazele introductive despre ghiveci si mi-am amintit ca si eu eram un copil puternic anti-ghveci pana s-a recasatorit maica-mea, aveam 12 ani. Face…facea, taica-miu acesta "nou" un ghiveci demential…ce pofta mi s-a facut!
O saptamana agreabila.
kmi, am auzit stirea azi la europa fm care o dadeau de buna, preluata tot de acolo de unde am citit-o eu (ziare.com). asta e trist, ca nu au incercat sa vada si reversul medaliei.
azi cred ca fac si eu ghiveci. na.
adi- sunt si masochista si lenesa….plus ca la bulgari trebuie rezervare din timp. ca deh, e multa lume
maria, pentru ca ai recunoscut, esti pe jumatate iertata. pentru ca o sa ajungi in purgatoriul intitulat "litoral romanesc" de buna voie, esti iertata de tot:-).
Sunt într-o perioadă dificilă. Un soi de PMS masculin, pentru că sunt burlac pentru 2 săptămâni. Cum e şi cald afară, iar fiu-meu nu prea mai stă pe-acasă, nici nu-mi arde de gătit. Aşa că am luat-o cătinel către piaţă, cu buzunarele uşoare (că, deh, vara e extra-sezon pentru afacerea mea), căutând să văd ce inspiraţie îmi oferă tarabele din Piaţa Astra (cine a bătut Braşovul, ştie).
Ce vroiam eu erau idei de mâncăruri… masculine: uşor de făcut, uşor de mâncat şi care să se soldeze cu cât mai puţine vase de spălat. Piaţa m-a ajutat, fiind o adevărată muză gastronomică. Iată ce-am preparat eu azi:
[b]Caş prăjit[/b]
Am luat o bucată de caş proaspăt, mai grăsuţ (dacă aveţi pile la Bran, cu atât mai bine); cam un sfert de kil de porţie ajunge. Am mai luat şi o legătură de mărar proaspăt, cam leşinat de la soare dar încă frecventabil. Aveam acasă piper, ulei şi tigaie antiaderentă, aşa că peste astea am trecut. Mi-am tras sufletul cu un pahar (nu mai mult!) de pelinaş rece ca gheaţa pe bază de Riesling de Jidvei, apoi am purces.
Am luat caşul, l-am fărâmiţat în pumn, apoi l-am trântit în tigaia antiaderentă în care uleiul de măsline se încinsese deja. L-am agitat cu o lingură de lemn (dar e bună şi una de nailon) şi, când a ajuns lichid, l-am stropit cu câteva rămurele de mărar tocate mărunt şi cu piper. După câteva secunde, îndeajuns ca mărarul să-şi împrumute aroma dar să nu sufoce dulceaţa caşului, l-am transferat într-o farfurie. L-am udat cu încă un pahar de pelinaş. Unul.
Poftă bună!
Maine, daca da Dumnezeu si inca sunt viu, va descriu si felul doi (sau antreul, ordinea de ingurgitare fiind ad libitum)
păi să sperăm că om fi cu toţii vii şi mâine:-)
adevărul e că piaţa mă inspiră şi pe mine mereu. şi la fel de adevărat e că dacă n-am spectatori nu întind prea mult la gătit, rezolv problema destul de repede. gătesc, nu mă dedau la fast food dar nu încing simfonii, mă limitez la câteva măsuri, o fugă, o toccată cel mult:-)