Acesta e titlul unei cărţi pe care a scris-o cu mulţi ani în urmă un prieten pe care nu l-am mai văzut de ceva vreme, Mircea Grumaz, cronicar de sport şi om hâtru din fire. Mi-am adus aminte de el (de Mircea, dar şi de titlu) aşa, dintr-o dată, căutând un titlu pentru postarea mea de azi. Îl împrumut că se potriveşte cu ce am văzut aseară la televizor. „Miştok show”, sau poate „Lumea lu’ Gaiţă se întoarce” sau „Răzbunarea lu’ Gaiţă”. Nu am rezistat să mă uit la toată emisiunea, care nu a reuşit decât să-mi demonstreze că mama proştilor o ţine tot într-o naştere şi că probabil singurul lucru de pe lumea asta mai trainic decât munţii e prostia. De amuzat însă nu m-a amuzat nimic. Da, Viorel Gaiţă e un om cu umor. Dar mi se pare că a rămas la umorul pe care-l apreciam acum 15 ani. Nu „m-am râs” defel la emisiunea lui, care e una de divertisment. Şi ma tot întreb cum reuşeşte Antena 1 să scoată la interval de atâţia ani nişte emisiuni „de divertisment” fără umor, fără sare, fără piper, şi să mai aibă un departament de divertisment. Sau poate n-are şi atunci se explică.
Mai tare „m-am râs” la „Sinteza zilei”, unde lui Mihai Gâdea i s-a făcut rău şi a trebuit să iasă din emisie. Bine, nu am râs de el, a trecut cu siguranţă printr-un moment extrem de neplăcut pe care nu i l-aş dori nici măcar lui Dan Diaconescu, darămite lui Mihai Gâdea, a cărui prestaţie o apreciez ca fiind una dintre cele mai echilibrate din media de azi. A fost simpatică însă reacţia lui Ion Cristoiu, care i-a spus lui Valentin Stan : „ poţi să mă întrebi ca pe Mihai Gâdea”. Adică să termine fiecare propoziţie cu interogaţia „ doomnuleee Cristoiuuu?”. Asta ar fi fost o schimbare. Nu esenţială, nu revigorantă dar o schimbare în matricea după care funcţionează domnul Stan. Pe care chiar dacă-l înţeleg, tot isteric îl consider. Şi pe care îl înţelege şi Ion Cristoiu, altfel nu i-ar fi dat dezlegare pentru interogare.
Asta nu-i de râs: un blogger rus a fost condamnat la un an şi mai bine de trai la răcoare pentru că a insultat poliţia. Ceea ce mă face să cred că totuşi Mircea Badea e norocos că trăieşte în România, chiar dacă asta îi ocupă tot timpul. Şi noi alături de el. Da, e adevărat, faptul că ne putem striga nemulţumirile în public fără să ne ia o dubă neînmatriculată când ieşim din aprozar nu compensează bătaia de joc la care suntem supuşi zilnic şi nici nu duce la diminuarea cantităţii de rahat (pardon) în care suntem obligaţi să ne bălăcim dar dacă ne uităm puţin în jur, peste graniţe, am putea să găsim mici motive de bucurie şi acasă la noi. Ceea ce nu ar trebui să ne adoarmă, dar măcar să ne dea un strop de speranţă şi de confort psihic. Pentru că, nu-i aşa, ce poate fi mai reconfortant pentru un român decât gândul că în cele din urmă capra vecinului… a cam decedat.
Aseară, printre tunete, fulgere şi întreruperi ale emisiei tv, am reuşit să încropesc o cremă de brânză după următorul model:
700 de grame de brânză de vaci se amestecă cu 300 de grame de smântână, 5-6 linguri de ulei, o jumătate de ardei gras tocat mărunt, o ceapă mică tocată şi ea, sare, piper şi boia dulce după gust, mărar din belşug şi, deşi discreţia nu-i un atribut al usturoiului, faceţi cumva să aromaţi discret cu usturoi această cremă, după ce aţi frecat-o bine de tot cu o lingură de lemn. Dacă nu ştiţi cum se face asta, vă spun eu: se ia un căţel de usturoi, mai mititel, se dă prin răzătoarea fină, se mai toacă niţel din cuţit, aşa, pentru siguranţă, se aruncă jumătate din el şi cealaltă jumătate se amestecă în crema de brânză. Dacă sunteţi siguri că vă mai pupaţi cu cineva chiar şi după trei felii de pâine de secară îngreunate cu cremă de brânză şi felii de roşii, nu-i cazul să aruncaţi nimic din usturoi, folosiţi-l tot. Poftă bună.
UPDATE:
Daria. Merita? Negresit!
Se vede treaba că azi eşti mai binedispus. :) Aşa că, acum că am lecturat ce-ai scris azi, spun şi eu : ce mă mai râd! Dar eu pe bune!
:-)ok,ma bucur:-)
Uite, pentru ca e foarte cald iti ofer un tort racoritor, asa cum il facea mama pe cand mai treceam inca pe sub masa fara sa ma aplec:
Ingrediente: fructe de orice fel, gelatina, frisca, zahar
Pui gelatina in apa, amesteci fructele (atentie la zeama! sa nu dilueze prea tare gelatina), torni totul intr-un ceva care sa aiba forma frumoasa cand rastorni pe platou, dai la frigider si astepti sa se intareasca. Cat astepti, poti bea un pic de [b][i]sangria [/i][/b](reteta urmeaza).
Cand s-a gelificat si nu mai exista pericol de rupere sau scurgere rastorni pe un platou de tort si ornezi, in principiu cu frisca, in realitate cu ce ai.
Atentie: NU merge ananasul, care contine o enzima care distruge pectina/gelatina si in loc de tort o sa obtii un soi de compot nefiert.
Bonus – sangria: vin rosu sec (cel mult demi-sec, desi nu recomand), merge Merlot, Cabernet + Merlot sau un Cabernet Sauvignon mai sec, 0,75 l – 1 L. Suc de portocale (da' nu de-ala cu E-uri, Damne-feri!), dupa gust (250 – 500 ml). Fructe (portocale, grape-fruit, mere etc), bucati, dupa gust. Zahar, daca vrei si daca o cere vinul. Amesteci totul bine intr-un castron si lasi sa se infrateasca gusturile, la rece, vreo 2 ore daca n-ai rabdare si vreo 5-6 daca ai. Merge si fara infratire daca chiar ti-e sete, da-i pacat.
Foarte bun! Se aproba. Si pentru ca esti asa de cuminte, o sa iau retetele sa la postez si in "retetele mele" prin categoriile corespunzatoare, ca daca le las doar in comentarii, mi-e ca ajunge lumea tot mai rar la ele si ar fi pacat:-)
Bineeee… din moment ce esti asa generos, un bonus de la Pastorel (Dumnezeu sa-l odihneasca si sa ne mai dea oameni ca el)
[b]Raci fierti in bere[/b]
Raci, cati poti prinde vii; bere blonda (cea bruna e prea aromata si distruge gustul subtil al racilor); sare, piper, alte condimente dupa gust si dupa punga.
Lasi racii (insist:vii) intr-o galeata cu bere, cateva ore bune. Or sa imbete, dar macar asa moartea le e mai usor de indurat. Daca-i pui cu noaptea-n cap, pe la pranz sunt numai buni. Ii iei (presupun ca i-ai spalat inainte de a-i imbata!), ii mai clatesti o data, ii trantesti intr-o oala mare plina cu bere careia-i legi capacul sa nu fuga crustaceii. Ii lasi la fiert vreo juma' de ora, pana-s rosii…. ca racii.
Scoti, scurgi, pui pe platou si… pofta buna!
Daca vrei (desi ar fi pacat) poti sa-i acompaniezi cu un sos usor de lamaie sau cu unul greu cu usturoi. Dar neaparat sa ai la ei o sticla brumata de vin alb usor si zglobiu (de Valea Calugareasca, Minis sau Recas e ideal).
Asa-i ca ti-am facut pofta???
cumva da. dar cu racii am amintiri grele. prindeam in copilarie u zeciel de prin paraiele dintre dealurile maramuresului. si daca-i prindeam ii si mancam.si uneori se mai si razbunau pe noi dupa aceea, ca-i mancam fara paine, fara usturoi:-)
iaca, daca te uiti dupa retete printre "retetele mele" le gasesti acolo.
Mare boier, mare caracter! :-)
Multzam, Adi.
Daca-mi mai aduc aminte, iti mai zic.
in sangria se mai pune si brandy, sa-i dea tarie. altfel e doar carcalete :-D
O singura intrebare am: ce aveti cu fratii mei, racii? :(
innu, nimicuţa-nimicuţa. află despre ei ca sunt foarte apreciaţi:-)
Da, daca-ti place mai tare. Cum eu o beau sa ma racoresc, o prefer mai slaba, altfel as ajunge repede sa schimb guvernul canadian vorbind poloneza in trei dialecte ;-)
Ca sa fiu rau, cu racii am in comun gustul: cel al lor place la mine. Altfel, greu de gasit, usor de mancat.
Cum la final de masa merge un desert usor, iar hypermarketurile aduc tot felul de "fruits de la nature", iacata o reteta "traditional romaneasca" cu… batate (cartofi dulci, actualmente intre 7,99 si 8,99 RON/kg in Real, Kaufland sau Carrefour). Asadar:
[b]Cartofi dulci in zeama, la cuptor[/b]
Cartofii dulci se curata de coaja cu un cutit bine ascutit (sau, ca in banc, cu lama de barbierit a barbatului), se taie rondele cam de un deget – un deget si jumatate si de pun intr-o cratita. Se toarna peste ei zeama de la o jumtate de lamaie (sau, daca vrei sa fii [i]trendy[/i], de la un [i]lime[/i]), ceva suc de portocale cat sa inoate dar fara sa se inece, condimente (scortisoara, cuisoare, altele dupa gust) si un pic de miere (tot la ochi si… papile). Hop! la cuptor pana sunt cartofii patrunsi (45 min pana la o ora, dar depinde de cat de incins e cuptorul). Poti acoperi cratita cu aluminiu, daca vrei, pentru primele 30 minute (se inabusa astfel) sau nu (se fierb). Cand e gata, rastorni pe un platou cu tot cu zeama (n-ar trebui sa mai fie multa la acest stadiu) si, daca vrei, sprituiesti deasupra ceva ce-ti place (frisca, pentru contrastul cald-rece; toppinguri cu aroma preferata; praf de scortisoara pentru aroma, important e sa-ti placa).
Musai sa ai alaturi un vin dulce de desert, bun si nu prea rece (Grasa de Cotnari, Lacrima lui Ovidiu – desi Ovidiu asta cam sufera de diabet! sau Xeres / Porto daca esti cosmopolit) ori demi-dulce daca suferi de ficat (o Tamaioasa de Cotnari e divina; la rigoare si ceva alb de Murfatlar, desi pentru mine podgoria asta e mult prea zaharisita). Iar ca sa pui capac la final de masa in stil de mare latifundiar, o tigara de foi (Davidoff Tube, 60+ RON/buc) la un pahar de Dorobant sau Baron (vinarsuri [b]adevarate [/b]de Vincon, 40+ RON/0,5 litri [i]and worth every penny[/i] – sunt invechite minim 15 ani!)
io am cumparat azi creveti de la grecii din matache. in ulei de masline si neste mirodenii peste dansii. cam sarati, ca sa se pastreze ok, cred, dar i'am anihilat cu un sos de lamaie, si perpelit un pic pe teflon, sa fie si mai crocanti :)
yummy
ilinca, o alegere inteleapta:-).
kraal, de acord cu tine in legatura cu vinarsul.
Cald, cald (desi la mine la Brasov a plouat azi-noapte si s-a racorit bine!), asadar ceva [i]light[/i], de vara:
[b]Paste cu sos de rosii si de masline[/b]
Pastele, fierte in apa; eu pun in loc de sare un amestec de condimente (imi place Fuchs, dar foarte bun e si Secretul Gustului Mediterranea de la Maggi) – poti pune fara frica, pastele isi iau sare cat e nevoie.
Gata cu pastele – doar sa le tii fierbinti.
Sosul: tragi in ulei de masline doua cepe mai mici (sau una medie) – cat sa dea corp sosului, fara a-l invada cu arome prea tari. Cand ceapa devine translucida (sau putin dupa, daca-ti place) stingi cu sos de rosii [b]facut in casa[/b] si lasi cateva clocote, apoi torni generos, dupa gust, o mana sau doua de masline verzi tocate si mai lasi un pic. Cat e fiertura pe foc pui condimente: oregano (merge e minune cu rosiile), un pic de maghiran, putina salvie (da' putina!), busuioc daca admiri aromele dulci, poate rozmarin (da' si asta cu masura, ca e agresiv) – ma rog, ce-ti place si cu ce te-ai obisnuit. Cu cat stii sa "mixezi" aromele (DJ-ul de arome!), cu atat mai sapid iese.
Pui pastele si sosul pe masa – pofta buna!
Alaturi, daca admiri gusturile brute, aduci o Krusovice, o excelenta bere neagra ceheasca. Daca vrei sa fii mai traditional (eu vreau), pui o stile bine brumata de Zghihara de Husi.
Evident, te tii departe de volan pana maine.
faina reteta. dar eu nu recomand nimanui amestecurile de condimente. contin multe mizerii (E-uri mascate), celuloza mai multa decat poti tu digera si cele mai multe nu au decat putine-putine lucruri in comun cu natura.
Corect; doar ca, in afara unui vag targ de condimente, nu prea stiu de un' sa iau [b]the real thing[/b]. Asa ca ma multumesc cu celuloza…
Acu' vazui: cartofii dulci la cuptor is desert, nu fel principal. Minti boborul cu blogu', frate Adi! ;-)
ok, ok, ii pun la locul lor:-) dar mintea mea (care nici macar acum, la mijlocul vietii nu pricepe ciocolata alba) vede cartofii, fie ei si dulci ca pe niste legume. si avand experienta supelor ungro-belgiene dulci si a mancarurilor thai la fel de dulci(unele) am socotit ca si asta tot un fel principal o fi. dar daca matale zice, io executa:-)
Azi sunt intr-o dispozitie nostagica… imi amintesc de copilarie. Asa ca-ti dau o reteta pe care o gatea stra-bunica mea si dupa care ma dadeam in vant cand eram mic:
[b]Chisalita de fructe[/b]
Fructe de livada (cirese, visine coapte, prune), "eliberate" pe sest (sunt mai gustoase decat alea cumparate) si de-samburizate, se pun in apa la fiert. Separat se agita lapte (sau apa) cu faina (alba, sau malai, dupa gust). Cand fructele fierb mai cu furie se toarna faina desfacuta si se lasa la foc mic pana totul e gata-comestibil. La final, zahar si condimentele adecvate (scortisoara, cuisoare etc). E buna calda, e buna si rece.
Acompaniati cu apa rece, de la fantana.
Daca n-aveti fructe, fierbeti lapte, zahar si malai pana iese un terci mai groscior. Lasati sa se inchege un pic (altfel frige), dupa care… gogâlţ-gogâlţ!
Nu stiu exact cum se cheama, noi ii ziceam "lapte ingrosat".
Si tot din categoria "copilarisme": dupa ce preparati mamaliga (neaparat intr-un tuci!), lasati coaja prinsa pe interior si fierbeti laptele tot acolo. Laptele se foloseste in gospodarie, de mancat de mananca coaja aia, inmuiata de lapte.
Mnim-mniam!
mnoa pai daca reteta e din zona americii de nord, se explica lipsa. cica americanii sunt cei care au inceput sa faca sangria fara brandy.
cand mai faci incearca sa pui putin, sa vezi cum ii schimba aroma. putin adica vreo 50 ml de brandy la o sticla de vin. si indulceste cu miere in loc de zahar. e de belea :)
sangria aia de la mama ei spaniola e musai cu tarie. de principiu rom sau brandy. nu mult, numa de gust, ca de-ar fi mult nu te-ar racori ci te-ar incalzi :-D
la ei vinul rosu amestecat cu suc de lamaie sau portocale, da' fara bucati de fructe sau indulcire, se numeste pitilingorri si e folosit in general tot pentru cocteiluri cu alcool tare.
se observa ca imi place spania? :-D
tiribonflax, se cam observa:-)da nu-i un pacat